G4Media.ro

Germanii și francezii nu ar apăra România și Ucraina în cazul unui…

Sursa Foto: Facebook

Germanii și francezii nu ar apăra România și Ucraina în cazul unui atac al Rusiei, așa cum prevede Tratatul NATO/ Britanicii și americanii da – sondaj YouGov, think tank britanic

Germanii și francezii nu ar apăra România, Ucraina, Turcia în cazul unui atac al Rusiei asupra lor, iar germanii nu ar apăra nici Statele Unite, se arată într-o cercetare realizată de YouGov pentru Charles Koch Institute și RealClearPolitics. Sondajul măsoară percepția populației în legătură cu aplicarea articolului 5 din Tratatul NATO, adică principiul solidarității, „toți pentru unul”. Articolul 5 din tratatul NATO prevede ca fiecare stat al Alianței să ajute oricare alt stat membru în cazul unui atac.

În cazul în care România ar fi atacată de Rusia, 40% dintre britanici și americani ar fi de acord ca țările lor să intervină de partea României, pe când numai 32% dintre francezi și germani ar apăra România. Când au răspuns la întrebarea dacă nu ar fi mai bine ca țările lor să nu intervină pentru a apăra România, numai 24% dintre britanici și 18% dintre americani au spus că ar fi mai bine ca țările lor să nu intervină de partea României, pe când 39% dintre germani și 33% dintre francezi au răspuns că statele lor ar trebui să nu intervină. 

Când au fost întrebați dacă, în cazul în care Rusia ar fi implicată într-un conflict cu unul dintre țările membre NATO, oricare ar fi acel stat, țările lor ar trebui să intervină pentru a apăra statul atacat, aproape jumătate dintre germani au spus că nu (48%), pe când dintre francezi 38% au spus nu, dintre britanici 30%, iar dintre americani numai 27%.

Majoritatea cetățenilor din principalele state membre NATO nu sunt convinși că acțiunile întreprinse de Alianță au fost eficiente, iar pentru propria apărare se sprijină pe Statele Unite, se mai arată în sondajul realizat pe eșantioane reprezentative din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania sau Turcia.

La începutul anului 2017, aproape trei sferturi dintre britanici (73%) erau de acord cu apartenența Regatului Unit la NATO. În sondajul din 2019, doar 59% își mențineau preferința. Același fenomen este vizibil și în Germania (68% în 2017, 54% în 2019), în Franța (54% în 2017, 39% în 2019), în Danemarca (80% în 2017, 70% în 2019) și în Norvegia (75% în 2017, 66% în 2019).

În rândul americanilor, 39% dintre ei consideră că NATO este mai relevant astăzi decât acum 70 de ani, pe când 36% sunt de părere că Alianța este mai puțin relevantă astăzi decât în  momentul în care s-a înființat. Rezultatele din Germania și Marea Britanie sunt similare cu cele din Statele Unite, pe când 51% dintre francezi și 53% dintre turci consideră că NATO nu mai este relevant astăzi.

Ce se mai arată în studiul realizat de YouGov:

  • Majoritatea celor intervievați din Germania, Franța și Marea Britanie sunt de părere că alianța militară cu Statele Unite este un lucru bun
  • Întrebați dacă în cazul în care statele lor ar fi atacate, ar fi un lucru bun ca Statele Unite să intervină în apărarea lor, cei mai mulți francezi, germani și britanici au răspuns că da
  • Dar dacă Statele Unite ar fi atacate, doar 27% dintre germani și 45 dintre francezi și britanici au răspuns că ar fi un lucru bun ca statele lor să intervină în apărarea Statelor Unite
  • Întrebați dacă țările lor finanțează suficient bugetul NATO, 45% dintre germani, 43 dintre francezi și 42% dintre britanici au răspuns că nu. Pe de altă parte, 50% dintre americani și 56% dintre turci consideră că țările lor finanțează suficient NATO

Sursă foto: YouGov

Surse: Support for NATO falls in key European nations

On 70th Anniversary, Some NATO Countries Uncertain Membership is Worth the Costs

NOTĂ Robert Ciobanu este bursier al Fundației Konrad Adenauer în parteneriat cu G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Nimic nou. Nici nu ma enervez. E acelasi status quo de cand lumea. Ajunge sa citesti despre evolutia tarilor in Europa in secolele 19 si 20, si vei vedea la un moment dat ca lucrurile stau la fel. E un fel de Eurovision – aceeasi tin tot cu aceeasi. Noroc cu noi ca avem tratatul militar de colaborare cu SUA, la nivel direct – nu prin NATO.

    NATO e ca un salon frantuzesc. Cand e pace, suntem primiti pe margine, eventual la usa si ne sunt lasate resturile. Daca ar fi razboi, usa se inchide multumim de participare.

    • Nu-i chiar asa.
      In realitate Francezii si Germanii se exclud singuri din NATO, asta este concluzia.

  2. Noroc ca nici Hans nici Jean nu decid astfel de chestii. Pot sa-si carnatii si croisantul si sa si le bage in dos.

  3. Șoc! Francezii mu prea se pot apăra nici pe ei așa cum știm cu toții din cele doua războaie mondiale iar nemții au straniul obicei sa pornească războaie ca apoi sa capituleze “necondiționat”. Nimic nou, doar niște oportuniști siniștri, merkel se vinde Rusiei pe niște metrii cubi iar macron…e doar macron…. dar deh, pentru mulți Trump și America sunt aia rai…

  4. Tot SUA e de bază pe partea militară.

  5. da ce despre asta nu se stia ? cind nemtii au fost intrebati „ce vor face in cazul agresiunii ruse ? „majoritar au raspuns „vom astepta americanii sa ne salveze”, in plus americanii cheltuie sute de miliarde pentru armata iar nemtii cu mult mai putin decit ar trebui. francezii la fel dupa ww2 nu sunt considerati de nadejde, deoarece avind la inceput chiar o armata mai buna ca a lui Hitler s-au predat de teama ca va fi distrus Luvrul si turnul Eifell si au colaborat masiv cu fascistii lui Hitler, in caz de un razboi ar fi bine ca macar Germania sa inceteze sa cumpere gaz prin NS2 iar Macron sa inceteze sa-l cheme pe teroristul nr Putin in palatul elise

  6. Robert Ciobanu, autorul articolului, e bursier în țara care face jocul rușilor.

    • Germania sau Franța?

    • Se putea sa nu apara si unul care ataca persoana? Nu, evident, metoda latrinista.
      Am urmarit diferentele de opinie vizavi de apartenenta la NATO, prima data in 2017, apoi in 2019, adica de cand este la putere trump in Sua. Era evident ca modul lui de a face politica externa va duce la asa ceva, spune ca el sprijina, dar de fapt loveste. Personal, cred ca UE ar trebui sa-si faca propria armata, pe de-o parte strambele lui trump contra UE, pe de alta sobolaniile si amenintarile lui putin, iar la mijloc UE. Cred ca acesti doi titani, trump si putin, cu UE au ei ce au, cum or face s-o slabeasca, s-o distruga, pentru a si-o imparti din nou.

    • @Gabriela Constantinescu, pana in 2017, chiar 2016 dupa analizele tale accentuate chiar nu ai gasit, asa, o problema in spatiul european ce-l implica pe Putin? vreo anexare ceva? un Norsdstream? o criza de refugiati?
      in afara de vorbe aruncate si pseudo-nationalisme gen „armata europeana” ce mai exact fac Merkel sau Macron impotriva lui Putin? ei fac aberatie totala de faptul ca NATO si bazele americane sunt singurele care le sta ca un ghimpe in coaste rusilor vizavi de Europa de est si aparent si in coastele lor cand e vorba de o apropiere fata de ei si Orient in general.

  7. Probabil din 2017 ai urmărit vecinii de bloc de la balcon… Trump a cerut țărilor NATO doar sa își respecte amărâții aia de 2% din PIB, dar nemții îl cheltuie pe gaz ca deh, nu ii ataca rușii ca-s clienți de baza, macron arunca sute de euro la salariu ca îl călăresc vestutele galbene și are vise erotice verzi și ecologiste iar romanii ca de obicei ii cheltuie pe băutura. Fantezia aia cu armata ue e o utopie din romane sf proaste. Cum îți închipui ca soldatul maghiar va lupta cot la cot cu cel roman sau slovac, cum polonezul va lupta lângă neamt și francezul alături de oricine?:). Iar ca ue sa aibe o armata in adevăratul sens al cuvântului trebuie sa aibe o Constituție…

  8. OTAN?
    De Gaulle avea dreptate si ne’a ferit sa fim 100% in alianta. Insa nemernicl de Sarkozy, a facut’o, fara sa intrebe populatia.
    OTAN nu face decat sa atace. Nu a aparat niciodata. Iar Rusia, a fost mereu atacata. De nemti, de francezi, de romani. S’a aparat si ne’a tras’o peste bot de fiecare data.
    Sper ca idiotii la putere, au inteles, nu au chiulit la lectiile de istorie si lasa Rusia in pace.
    In Franta, nu se doreste (populatia) apartenenta la OTAN.
    Se doreste o armata européeana si o relatie buna cu Rusia. Nu OTAN asigura pacea in Europa, ci tratatul de neagresiune a celorlalte tari din communitatea européeana.

    Insa fiecare tara, face ceea ce doreste. Noi preferam (in Franta) ca budgetul chetuit pentru apartenenta si „modernizarea” necesara apartenentei, sa fie alocat invatamantului, sanatatii, etc.

    • Lăsați… voi oricum doar va predați de fiecare data… apoi va rugați sa fiți salvați…

    • Si nu e mai bine? Nu mai bine nu ne mor copii si nu omoara pe altii? Nu crezi ca e mai bine?

  9. e chestiune de mentalitate, dar cam asta e axa, nu exista alternative. as stringe relatiile cu UK la max ptr ca nu e popor in europa cu care sa avem mai mare chemistrie. chemati-l pe chalres sa ne fie rege si pe harry. ne-am renaste.

  10. Un sondaj complet aiurea

  11. Acum sa fim seriosi si pragmatici, nici romanii nu si-ar apara propria tara, d’apai francezi si germanii !?
    ar trebui sa o apere rusii, cupru, aluminiu, oteluri speciale…
    austriecii, omv, aia cu padurile, bancile…
    si cei din toate cele 14 zari si de aiurea…
    ce mai, ar trebui sa o apere strainii.