G4Media.ro

Gesturile emoționante ale unor medici din Cluj. Câteva nume pe care pacienții…

sursa foto: G4Media.ro

Gesturile emoționante ale unor medici din Cluj. Câteva nume pe care pacienții lor nu le vor uita niciodată

Un bolnav cu HIV merge acum câteva zile la consultul periodic la ambulatoriul de Boli Infecțioase, acolo unde în această perioadă merg cei mai mulți fiindcă spitalul tratează exclusiv cazuri Covid, fiind centru regional. Medicii care tratau la SCBI îi tratează acum în ambulatoriu.

Pacientul nu se simte bine. Ajunge la acest medic și medicul este de părere că pacientul are nevoie repede de un Computer Tomograf. Cum e vorba de ambulatoriu, doctorul nu îi poate face CT pe internarea din spital. Practic pacientul – sărman, fără bani, bolnav- e nevoit să plătească la o clinică privată cel puțin 800 de lei sau să aștepte o programare la un spital de stat peste 6 luni, cel puțin. Medicul știe că pacientul nu ar avea de unde să plătească și nici măcar nu ridică această problemă. Ar fi putut să-i spună: „Du-te la CT și te întorci cu rezultatul. La revedere”. Ar fi putut să-l întrebe, eventual: „domnule, oare aveți bani de CT?”

Nu face nici măcar asta.

Îl trimite pe pacient la Computer Tomograf și plătește el tot, din banii lui, 800 și ceva de lei. Nu scoate nici un singur cuvânt în fața nimănui. Pacientul își face CT-ul, primește un salut cald și pleacă acasă după ce doctorul se uită peste interpretare. Pacientul nu știe nici acum că medicul i-a plătit examinarea. Habar nu are. Doctorul cu inima sa mare cât universul ăsta. Îmi pare rău, dar sunt nevoit să-i dau numele. Îl cheamă Cristian Jianu, e șeful secției HIV/SIDA de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Dr. Jianu Cristian Tiberiu.

Țineți-l minte.

Sursa Foto: Arhiva Personală/ Cătălin Suciu

Tot în Cluj, o femeie își povestește experiența de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unde ajunge cu Covid după ce naște și nu poate sta lângă copil. Femeia pe nume Denisa Bereski scrie:

„Am luat Covid stând în casă de 9 luni, datorită unei sarcini cu probleme. Nu trebuie să mergi la mare ca să-l iei, deci, fără teamă, toți ne vom îmbolnăvi pe rând. Și am ajuns pe mâna unui înger costumat în medic. Îngerul acesta NU PĂSTREAZĂ DISTANȚA, dimpotrivă, te atinge, stă lângă tine, te consultă ca și cum nu ai avea nimic contagios și pleacă acasă cu inima strânsă la 2 copii mici. A jurat acum mulți ani că asta va face și nu-și încalcă jurământul, nici măcar de frica morții. Își depășește atribuțiile și insistă pentru omenie mai mult decât pentru legi, își pune în mișcare toate relațiile pentru tine, un străin contagios. La final ,când a epuizat toate soluțiile și te vede că plângi pentru că ești o mamă de 4 zile pe care statul a despărțit-o de nou-născutul ei, TE ȚINE DE MÂNĂ, te dezbracă ca pe un copil să te consulte, să se asigure că ești bine (pentru că spitalul unde tocmai ai născut te-a externat fără niciun consult) și TE ÎMBRĂȚIȘEAZĂ. Și apoi stă cu îngrijorarea până la testul covid lunar, dacă nu cumva s-a infectat, dar nu-ți spune, e tare pentru tine. Nu s-a infectat în 7 luni de pandemie pentru că îngerii sunt protejați de Sus. Pentru că ea face posibil ca eu sa-mi primesc copilul și să nu mai fiu despărțită de el. (…)

Să știe toată țara că în Cluj există un medic care mută munții pentru pacienții cu COVID.Adevărații medici te țin de mână, nu păstrează distanța, spune femeia, indicând-o pe Laura Moșuțiu, medic de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Dr. Laura Moșuțiu, medic primar infecționist.

Țineți-o minte!

Recent am stat de vorbă cu un pacient din Galați internat pe secția ATI de la același spital de Boli Infecțioase. A fost testat pozitiv la Covid, iar starea sa s-a deteriorat rapid. Cu multe alte afecțiuni, cu diabet, cu o dublă coxartroză la picioare, șansele sale de revenire păreau minime. În plus era suspect și de cancer, având un limfom pe care nu a apucat să-l testeze clinic, prin biopsie.

Pacientul se numește Eugen Pop și are 64 de ani.

El explică cum a reușit să iasă după 9 zile din secția de Anestezie și Terapie Intensivă, unde a fost ventilat mecanic, oferind mai multe exemple.

În fiecare dimineață șefa secției de ATI, doctorița Lucia Herbel, l-a vizitat și-a zis câte o glumă. Tot în fiecare zi i-a spus: „Te faci bine, te faci bine”. La final, doctorul, i-a spus, la externare: „Ți-am zis eu că te faci bine.”

În fiecare zi un brancadier a venit să-l spele peste tot. La ATI, nevoile fiziologice le faci acolo, în pat, fiindcă nu te poți mișca. Brancadierul a făcut o glumă în fiecare zi și i-a transmis pacientului încredere și că: „să nu vă jenați, important e să vă faceți bine”.

În fiecare zi, un fizioterapeut, Bogdan Pricop, a ajuns la el zâmbind, întrebându-l cum se mai simte și rugându-l cu blândețe să încerce să facă câteva exerciții împreună. I-a întors mâinile și picioarele pe fiecare parte, povestind în același timp lucruri amuzante.

Într-o zi, lui Eugen i s-a făcut poftă de un fruct. -„Vă rog eu, aduceți-mi orice fruct”, i-a spus unei infirmiere. Femeia a dispărut din secție și când s-a întors a venit cu o banană și cu câteva mere.

Asistentele și infirmierele s-au gândit să-l facă pe pacient să se simtă cât mai comod. Au glumit în fiecare zi cu domnul Eugen Pop.

Timp de 9 zile, mi-a spus domnul Eugen, „Am fost împărat, am fost tratat ca un împărat, m-am simțit viu, deși eram aproape mort. În prima noapte am dormit puțin, în a doua noapte m-am visat dezbrărcat călcând pe niște nori. Din a treia n-am mai dormit deloc fiindcă îmi era teamă că mor. Și probabil că aș fi murit dacă eram în altă parte. Doctorii de aici m-au făcut să lupt, mi-au dat putere. Oamenii ăia sunt adevărații eroi. Eu atâta bunătate n-am întâlnit în viața mea. Toți acești oameni mi-au dat și-mi dau putere. Am fost în clinici private peste tot, m-am operat în clinici private, am fost la analize în clinici private unde plăteam niște sume colosale, dar tot se mai găseau medici sau personal să se răstească la mine. Aici, zici că-s nebuni, nu știu ce au de-s atât de buni.”

Tineți-i pe toți minte.

Un gând bun pentru ei nici n-ar strica.

Nota: Text apărut inițial în Actualdecluj.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cinste lor, medicilor. Si pacienților care îi amintesc după ce i au făcut bine.
    Mi a spus odată un medic care ma făcut bine că n am sa i tin minte numele, pacienții tin minte mai ales numele medicilor incompetenți sau ticăloși. A avut dreptate, spre rusinea mea.
    Sa i ținem minte așadar pe acești medici care ne fac bine si sunt omenia întruchipată!
    Cinste lor!

  2. Cătălin Suciu, mulțumesc pentru articol, mi-a mers la suflet!
    Mulțumesc că dezvălui adevărata omenie a medicilor! E NEVOIE de EI! ACUM și MEREU!!
    Nu vă lăsați, suntem alături de voi, EROII noștri!

  3. Exceptional articol.

  4. Bravo acestor medici despre care povesteste domnul Suciu!
    Dar, ia sa privim poza! Pare o sala de operatii. Faianta pe pereti; in ziua de azi mai e acceptata doar in salile de operatie din Africa. Masa pe care sunt instrumentele pare sa fi fost vopsita de nenumarate ori, dar tot are rugina pe picioare. Caloriferele par si ele vechi, undeva prin 1950-1965 d.H. Peretii nu par sa fi fost zugraviti prea recent (priviti deasupra usii). Geamurile si usa-s termopan; macar atat!
    Asa sunt de fapt spitalele noastre. Noroc cu covidul, ca nu ne mai batem capul cu nosocomialele.