G4Media.ro

Gheorghe Dincă, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea…

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Gheorghe Dincă, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal

Curtea de Apel Craiova a decis marţi în cazul Caracal, condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar a inculpatului Ştefan Risipiţeanu la 12 ani de închisoare, pentru viol, transmite Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile formulate de părţile civile Măceşanu Tudoriţa Mariana şi Măceşanu Ion, împotriva sentinţei penale nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţate de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020, şi a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Direcţia Teritorială Olt şi părţile civile Mocanu (fost Melencu) Monica Georgeta, Iordache Stelian, Ciobanu (fostă Iordache) Cătălina Constanţa, Negroiu Roxana Ionelia împotriva aceleiaşi sentinţe.

„Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020 şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului Dincă Gheorghe în pedepsele componente pe care le repune în individualitate. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Dincă Gheorghe la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, se menţionează în decizia Curţii de Apel Craiova.

Instanţa a majorat pedeapsa aplicată inculpatului Risipiţeanu Ştefan, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, de la 7 ani închisoare la 12 ani închisoare. „În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p. şi art. 72 C.p., pentru ambii inculpaţi, deduce în continuare măsura arestării preventive de la data de 23.09.2022 la zi”, se mai spune în decizia de marţi a Curţii de Apel Craiova, care este definitivă.

Pe 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul „Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Tribunalul Olt a hotărât, în 23 septembrie 2022, ca Gheorghe Dincă să execute pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare, din care să fie dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive. El a fost reţinut pe 27 iulie 2019 şi apoi arestat preventiv.

Ştefan Risipiţeanu fusese condamnat, de Tribunalul Olt, la pedeapsa de şapte ani de închisoare pentru viol faţă de victima Luiza Melencu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...