
Gheorghe Flutur, şeful CJ Suceava, susţine că mai mulţi primari din judeţ ar fi primit mailuri trimise în numele PNL Suceava în care se arată că ar fi grav bolnav: Sunt informaţii false
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, susţine că mai multe primării din judeţ au primit, vineri, o adresă falsă, în numele PNL Suceava, în care se afirmă că ar fi grav bolnav. Flutur precizează că totul este „o strategie parşivă de manipulare”, potrivit News.ro.
Gheorghe Flutur a declarat pentru News.ro că a primit telefoane de la câţiva edili din judeţ, care i-au adus la cunoştinţă faptul că ar fi primit, vineri, prin poşta electronică o adresă în numele PNL Suceava prin care se anunţă că preşedintele CJ ar suferi de o boală gravă.
„Prima dată am luat-o ca pe o glumă, dar au început să curgă telefoanele. Atrag atenţia că este un email fals cu privire la starea mea de sănătate. Este o strategie parşivă de manipulare, toate informaţiile din acea adresă sunt false”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a precizat că este sănătos şi le-a cerut celor care au primit această adresă să o ignore.
Întrebat dacă are vreo bănuială privind identitatea persoanelor care ar fi răspândit acest zvon, Flutur a spus că nu ştie despre cine ar putea fi vorba.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii