G4Media.ro

Gheorghe Ştefan, fostul primar PDL din Piatra Neamț, a fost condamnat la…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Gheorghe Ştefan, fostul primar PDL din Piatra Neamț, a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni de închisoare cu executare într-un dosar legat de Poşta Română

Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul „Fabrica de Timbre” privind fraudarea Poştei Române, transmite Agerpres.

Potrivit deciziei, Tribunalul a luat act că suma de 226.967 euro primită de Gheorghe Ştefan în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă a fost restituită.

De asemenea, magistraţii au dispus ridicarea sechestrului pe bunurile fostului primar, fiind respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă CN Poşta Română SA.

„Ia act că persoana cumpărătoare de influenţă se găseşte în situaţia prevăzută de art. 292 alin. 2 C.pen. (făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta)”, se mai arată în decizia instanţei.

Pe de altă parte, judecătorii au menţinut eliberarea condiţionată în cazul lui Gheoghe Ştefan.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Dosarul în care a fost condamnat Gheorghe Ştefan este disjuns din dosarul „Fabrica de Timbre”, trimis în instanţă de DNA în martie 2017. Alături de fostul primar a fost judecat şi omul de afaceri Marian Constantinof.

Potrivit anchetatorilor, în iulie – august 2009, Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al PDL, i-a propus lui Marian Constantinof că, în schimbul unor sume de bani, îşi va folosi influenţa pe lângă reprezentanţii CNPR astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” a Poştei Române să le atribuie unor societăţi comerciale, controlate de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie.

„Fabrica de Timbre” este o sucursală fără personalitate juridică a CN Poşta Română SA. Aceasta putea achiziţiona doar hârtie care nu era produs finit, pentru executarea comenzilor venite de la Centrala CNPR şi de la terţi.

„Sumele de bani pe care le pretindea Gheorghe Ştefan urmau să provină tocmai din încasările obţinute din executarea primelor contracte. Deoarece banii i s-ar fi dat lui Gheorghe Ştefan, cheltuielile de aprovizionare cu hârtie ar fi trebuit să fie acoperite din profitul generat de următoarele contracte încheiate”, susţin procurorii.

În vederea declanşării procedurilor de achiziţie era nevoie de o comandă de furnizare a hârtiei din partea Centralei CNPR către sucursala „Fabrica de Timbre”. Sucursala ar fi trebuit să achiziţioneze hârtie în role, să o prelucreze prin mijloace proprii şi să o transforme în produs finit (hârtie pentru imprimante matriceale).

„Inculpatul Mihai Chebac, numit şi menţinut în funcţia de director al Direcţiei dezvoltare din CNPR cu susţinerea lui Gheorghe Ştefan, a trimis către ‘Fabrica de Timbre’ o notă de comandă pentru furnizarea unei cantităţi nejustificate de hârtie, mult mai mari decât necesarul subunităţilor poştale. Furnizarea acestei cantităţi de hârtie urma să facă obiectul contractelor atribuite clientelar firmelor inculpatului Marian Constantinof. Valoarea comenzii a determinat valoarea contractelor încheiate de ‘Fabrica de Timbre’ cu societăţile comerciale controlate de Marian Constantinof şi, implicit, valoarea foloaselor necuvenite care ajungeau la Gheorghe Ştefan”, susţin procurorii DNA.

Conform DNA, pe 2 noiembrie 2009, Cosmin Dragoş Mihăilescu, în calitate de director al sucursalei ‘Fabrica de Timbre’, a încheiat, cu încălcarea legii, 12 contracte cu societăţile comerciale controlate prin interpuşi de Marian Constantinof. În baza acestor contracte trebuia furnizată sucursalei „Fabrica de Timbre” materie primă (hârtie în role), eşalonat, vreme de un an. După semnarea contractelor, inculpatul Cosmin Dragoş Mihăilescu a solicitat livrarea întregii cantităţi de hârtie, iar societăţile comerciale furnizoare au emis facturi, precizează procurorii.

Anchetatorii susţin că Mihăilescu a semnat fraudulos sau a determinat semnarea de către subordonaţii săi a unor documente de recepţie a hârtiei pretins furnizate de firmele lui Constantinof, dar şi a unor documente de gestiune privind predarea hârtiei către SC Romkuvert SRL, în vederea prelucrării, care a confirmat recepţia pentru prelucrare a 828.413 kg de hârtie, deşi a primit doar o mică parte din această cantitate.

„În concluzie, s-a constituit un circuit scriptic, fictiv (în mare parte) care atesta preluarea de către ‘Fabrica de Timbre’ a cantităţii de hârtie de la societăţile comerciale ale lui Marian Constantinof şi predarea ei spre prelucrare la SC Romkuvert SRL. Circuitul trebuia să ascundă lipsa hârtiei din gestiunea ‘Fabricii de Timbre’ şi să confere răgazul încheierii unor noi contracte care să genereze profitul din care să fie cumpărată şi hârtia nelivrată (o parte din bani fiind daţi lui Gheorghe Ştefan)”, mai spun procurorii.

Ancheta a mai stabilit că preţul de achiziţie a hârtiei a fost mai mare decât preţul de piaţă de la acel moment şi, prin denaturarea procedurilor de achiziţie publică, sucursala „Fabrica de Timbre” a cumpărat hârtie de la firme interpuse controlate de inculpatul Constantinof şi nu de la furnizorii tradiţionali, iar în această manieră preţul de achiziţie în baza celor 12 contracte a fost majorat artificial cu 1.643.191 lei, sumă care constituie prejudiciu suferit de CNPR.

„Din sumele încasate de cele două firme, inculpatul Marian Constantinof i-a remis inculpatului Gheorghe Ştefan, în perioada noiembrie – decembrie 2009, aproximativ 230.000 de euro”, spune DNA.

Gheorghe Ştefan a fost condamnat în mai multe dosare penale, primind 6 ani închisoare în dosarul Microsoft şi trei ani în dosarul privind finanţarea PDL. A fost eliberat condiţionat în noiembrie 2018.

Foto: Gheorghe Ștefan. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Metoda se numeste căpușare. Majoriatea achizitiilor publice de stat sunt facute asa. Se schimba specificatiile tehnice sau caietele de sarcini astfel incat sa castige vine trebuie.
    De-aia nu se misca nimic in tara asta.
    Si ne-ar mai trebui inca vreo 10 DNA-uri sa investigheze toate capusarile facute in Romania.

  2. O sa-i traga nea Vaselina un ”pinalti” intre bu..turi de o sa-l tina minte si pe lumea cealalta…

  3. Mare pacat, era un patriot adevarat.

    • Era un hot adevarat.

      Dar voi, postacii ALDE, puneti semnul egal intre patriot si hot, sunteti patologici.

  4. Basescu si infractorii lui au devalizat Romania.

    • Basescu si infractorii lui au devalizat si ei cit au putut, da-s mici copii pe linga devalizatorii psd-isti, devalizatori de banci, industrii intregi, paduri, terenuri agricole. Jaful facut de psd-isti in Romania intrece orice concurenta.

    • Si ca sa previn o observatie, cind a devalizat flota Basescu era si el tot psd-ist.

  5. Alt nenorocit. Cam ce pedeapsă ar fi potrivită pentru acest nenorocit să fie pe măsura faptelor.

  6. Misto faza boc taia salariile si marea tva-ul si pdlistii lui furau de rupeau…dar nu e problema acum sunt toti liberali si gata sa ajunga iar la butoane.

    • Incet incet, curatam Romania, incepand cu PSD si terminand cu PNL.

      Orban si cu gasca lui stiu foarte bine ca odata ce va disparea camarila PSD/ALDE/Ponta, urmatorul la ghilotina politica e PNL.

    • Prostul, pana nu este fudul, nu este prost destul, #gigel s

  7. Salutăm sentința.