G4Media.ro

Ghid pentru schiorii începători. Cum să te îmbraci și cum să te…

sursa foto: Facebook/ Gondola Sinaia

Ghid pentru schiorii începători. Cum să te îmbraci și cum să te comporți pe pârtie. Sfaturi pentru alegerea echipamentului pentru copii

G4Media a discutat despre acest subiect cu Nicolae (Bebe) Opriș, membru al Asociației Arbitrilor de Schi Sibiu și cu Alexandru Costin, monitor de schi. Nicolae Opriș spune că există câteva reguli de bază, pe care începătorii trebuie să îl cunoască, spre binele lor și al celorlalți schiori cu care împarte pârtia. A amintit câteva dintre aceste reguli și le-a și explicat, pe scurt.

Cea mai importantă regulă este să nu pui în pericol viața sau sănătatea altui schior.

„Dacă ești schior începător, mergi cât mai pe margine, alegând un culoar pe care să cobori, nu pe toată pârtia dintr-o margine în alta, permițând și altor schiori care s-au apucat înaintea ta de schi să schieze conform nivelului și abilităților lor.”

De asemenea, este important să schiezi în funcție de pregătirea fizică pe care o ai, de starea zăpezii și de traficul de pe pârtie.

„Dacă ești începător, mergi încet, precaut și pe pârtii dedicate începătorilor. Nu te supraaprecia și nu te aventura pe pârtii dificile unde poți crea probleme schiorilor mai experimentați care coboară mai repede, pentru că de suferit poți avea și prin simplul fapt că ai căzut pe pârtie”, a adăugat el.

Trebuie să lași spațiu suficient de larg la depășire, astfel încât cel din față să nu îți facă o surpriză. Este important să anticipezi și să te gândești cum ar putea vira sau unde s-ar putea opri.

Dacă ești primul, trebuie să anticipezi de asemenea ce ar putea face cel din spate: „pune-te în locul schiorului din spate și gândește-te dacă i-ar conveni manevra ta”.

  • Reține: Consumul de alcool și schiatul nu sunt o combinație sigură. Este recomandat să eviți consumul de alcool înainte sau în timpul activităților de schi.

O altă regulă care ține de siguranță este aceea că, în cazul unei căderi, trebuie să eliberezi pârtia cât mai rapid, dacă se poate. Zonele cu vizibilitate redusă sunt cele mai periculoase.

În plus, staționarea pe pârtie este interzisă. Dacă totuși trebuie să urci sau să cobori pe jos, fă-o prin marginea pârtiei.

Dacă ai puțin de mers, urcă până la scaun, gondolă sau cabină și plătește o coborâre, că nu sărăcești, sau dacă crezi că sărăcești, gândește-te că măcar ești întreg și sănătos”, adaugă monitorul de schi din Sibiu.

Începătorii obosesc foarte repede pentru că stau mai încordați și mai concentrați, iar consumul de energie este astfel mai mare. Studiile arată că aproape 50% din accidente aparţin începătorilor.

  • Perioadele în care se produc accidentele: la sfârşitul dimineţii 10 – 15%; între orele 13 – 15, 30%; după-amiază, 55 – 60%. Pentru cei care nu au făcut pauză de prânz, aproape 80% dintre ei se accidentează între orele 16 – 17.

Și monitorul Alexandru Costin spune că începătorii fac multe greșeli tehnice, la început, ceea ce este normal. Pentru a le corecta, este necesară colaborarea cu un monitor.

„Modul de flexare a genunchilor, modul în care ținem mâinile, în care depărtăm sau apropiem picioarele, unde ne uităm, cum ne folosim corpul… toate trebuie să fie corecte. Sunt multe greșeli generate de aceste aspecte. Schiul se învață pe pârtie, dar pentru a o face corect, este nevoie de un monitor”, spune Alexandru.

Cum să îți alegi echipamentul

Confortul și siguranța sunt prioritare, când îți alegi echipamentul. Sfatul este ca, la început, să închiriezi echipamentul, în loc să-l cumperi. Astfel, poți experimenta diferite tipuri de echipament și poți descoperi ce se potrivește cel mai bine nevoilor tale.

Lungimea schiurilor: În general, schiurile pentru începători trebuie să fie mai scurte decât cele pentru avansați. Alege schiuri care, atunci când le ții vertical, ajung până la nivelul umerilor sau sub bărbie, pentru o învățare mai ușoară a tehnicilor de bază.

Bețelele ar trebui să aibă o lungime potrivită pentru înălțimea ta. Atunci când stai în picioare, cotul tău ar trebui să formeze un unghi de aproximativ 90 de grade.

Casca: Siguranța este esențială. O cască te protejează în caz de căzături și accidente. Asigură-te că ți se potrivește corespunzător și este confortabilă.

Vizibilitate: Ochelarii de schi sunt esențiali pentru a proteja ochii împotriva vântului, zăpezii și luminii puternice. Asigură-te că ochelarii au o lentilă cu protecție UV și oferă o vedere clară.

Îmbrăcăminte

Stratul de bază: Alege haine potrivite pentru schi, cum ar fi un strat de bază termic, care să îți mențină temperatura corpului și să evacueze transpirația.

Mănuși și șosete: Mănușile trebuie să fie impermeabile și izolante termic, iar șosetele să fie confortabile și să ofere protecție termică.

Dacă ești nesigur cu privire la alegerea echipamentului, cere ajutorul unui profesionist sau al unui angajat specializat într-un magazin de echipamente de schi. Aceștia pot oferi sfaturi personalizate în funcție de nevoile și nivelul tău de experiență.

Cum alegem îmbrăcămintea pentru copii

Alegerea îmbrăcămintei de schi pentru copii este crucială pentru a le menține confortul. O greșeală frecventă, spun monitorii, este aceea că părinții îi îmbracă mult prea gros.

Este important să ții cont de condițiile meteorologice, nivelul de activitate și preferințele copilului.

Stratul de bază: Optează pentru straturi de bază termice care să îi mențină uscați și călduroși. Materialul sintetic sau lâna merinos sunt opțiuni bune.

Evită bumbacul, deoarece acesta poate reține umiditatea și îi poate face să le fie frig.

Stratul intermediar: Adaugă un strat intermediar izolant pentru a păstra căldura. Bluzele sau puloverele termice, precum și jachetele izolante sunt ideale.

Asigură-te că acest strat adițional nu este prea gros, pentru a permite libertatea de mișcare.

Stratul exterior: Alege o jachetă și pantaloni impermeabile și rezistente la vânt. Materialul trebuie să fie respirabil pentru a permite eliminarea transpirației.

  • Pentru siguranță, optează pentru haine colorate și vizibile pentru a-i face mai ușor de observat pe pârtie.

Se recomandă să optezi pentru îmbrăcăminte cu cusături etanșe și fermoare impermeabile pentru a menține uscată interiorul.

Căciulă, șosete și mănuși: O căciulă groasă și mănuși impermeabile sunt esențiale pentru a-și proteja capul și mâinile de frig.

Folosește șosete termice pentru a menține picioarele calde și uscate. Șosetele din lână merinos sau materiale sintetice performante sunt opțiuni bune.

Strat de protecție împotriva vântului și zăpezii: Dacă vremea este aspră, poți adăuga un strat suplimentar de protecție împotriva vântului, cum ar fi o jachetă și pantaloni de vânt, pentru a-i menține calzi și uscați.

Hainele trebuie să fie alese corespunzător pentru a oferi libertate de mișcare. Prea strâns sau prea larg pot afecta confortul și funcționalitatea.

Reține că respectarea regulilor pe pârtiile de schi este crucială pentru siguranța ta și a celor din jur.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...