Ghinea, despre PNRR: Suntem o forţă în Uniunea Europeană şi eu mă duc să negociez, nu să dau examen la Bruxelles
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat marți că în prezent se negociază cu Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), însă acest proces este prezentat în România ca fiind ”un eşec, un Doamne fereşte”, transmite News.ro.
Ministrul a precizat că sunt sute de linii de investiţie, iar pe cele mai multe autorităţile române s-au înţeles cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar pe altele, importante, încă nu. Ghinea a mai făcut referire şi la faptul că valoarea proiectelor propuse de România este de 41 de miliarde de euro, în timp ce alocarea este de 29 de miliarde, cee ace înseamnă, evident, că la unele proiecte se ştia din start că se va renunţa.
”Suntem o forţă în Uniunea Europeană şi eu mă duc să negociez, nu să dau examen la Bruxelles”, a afirmat ministrul.
Întrebat, marţi seară, la B 1 TV, de ce a ajuns România în situaţia de a renegocia anumite capitole din PNRR, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a declarat: ”Ceea ce este un proces normal de negociere este prezentat în România ca fiind un eşec, un Doamne fereşte! De altfel, aduceţi-vă aminte că eu am propus să mergem cu o alocare mai mare în aceste componente, de 41 de miliarde de euro, pentru ca în final să revenim la alocarea oficială a României de 29 de miliarde. Asta înseamnă, logic, că ne-am asumat de la bun început că vom propune anumite proiecte la care vom renunţa ulterior. Cum altfel să facem scăderea de la 41 de miliarde, la 29?”.
Ministrul a afirmat că trebuie depăşită gândirea de genul ”guvernul României se duce la Bruxelles, aşa, cu căciula în mână, ca şcolarul la examen, şi îi dă Comisia peste degete”.
”Suntem o ţară membră a Uniunii Europene, o forţă în Uniunea Europeană şi eu sunt genul de demnitar român care mă duc să negociez, nu să dau examen la Bruxelles. Haideţi să ieşim din paradigma de dat examen. Suntem într-o paradigmă în care asumat ne ducem şi negociem matur cu partenerii de la Comisia Europeană, şi în cazul acesta noi am luat decizia de a pune mai multe oferte pe masă să discutăm. Este un proces foarte greu”, a adăugat Cristian Ghinea.
Acsta a mai prcizat că în PNRR sunt sute de linii de investiţie.
”Pe cele mai multe dintre aceste linii ne-am înţeles cu Comisia, am agreat. Pe altele – importante, e drept – sunt diferenţe de viziune. Pe celebrul caz al irigaţiilor, Ministerul Agriculturii susţine că respectă acest principiu, Comisia Europeană spune că, «ce vreţi voi să modernizaţi ca sistem este un sistem care consumă prea multă apă şi nu mai respectă această politică de a combate deşertificarea»”, a mai declarat Ghinea.
Ghinea afirmă, însă, că nu înseamnă că cineva a greşit: ”Înseamnă că dezbaterea a doi parteneri, egali şi maturi, unii consideră aşa, alţii altceva”.
Sursa foto: Inquam Photos/George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii