G4Media.ro

Ghinea, USR: Direcția din ANAF condusă de Ionuț Mișa doar mimează lupta…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ghinea, USR: Direcția din ANAF condusă de Ionuț Mișa doar mimează lupta cu evaziunea

Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), care funcţionează în cadrul ANAF, este „total ineficientă” şi „doar mimează” lupta cu evaziunea fiscală, susţine coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea.

„Soluţia e simplă – trebuie reformat sistemul care consumă resurse degeaba şi mai trebuie digitalizată ANAF, reformă pe care USR a introdus-o în PNRR cu tot cu finanţare. PSD şi PNL însă o tot amână, pentru că n-au niciun interes să înlocuiască actualul sistem vechi din secolul trecut. În schimb, îi auziţi foarte des pe politicienii de la aceste două partide sau pe comentatorii de la posturile tv plătite din bani publici, cu justificarea că „nu se vrea, domnule”, afirmă coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR într-un comunicat remis presei si citat de Agerpres.

De asemenea, Cristian Ghinea atrage atenţia că în ultimii 2 ani în România a existat o evaziune fiscală de 48 miliarde de euro, la care se vor adăuga în 2023 încă 25-30 miliarde de euro.

În opinia sa, deficitul bugetar al României, 100 de miliarde de lei doar în 2023, ar putea fi acoperit dacă statul ar recupera măcar jumătate din banii pierduţi prin evaziune fiscală şi ar exista astfel bani şi pentru creşterile de pensii anunţate.

Potrivit coordonatorului Departamentului de Politici Publice al USR reformele necesare la ANAF şi la DGAMC sunt „blocate” de Marcel Boloş, ministrul de Finanţe, şi de Ionuţ Mişa, directorul DGAMC.

„Marcel Boloş, ministrul de Finanţe, în loc să pună în aplicare soluţia simplă şi corectă, vine cu o aberaţie, deconspirându-şi încă o dată limitele gândirii de popă securist: „Românii care denunţă evazioniştii ar putea primi o parte din valoarea fraudei”. Altcineva cu nume şi prenume care nu vrea e Ionuţ Mişa, directorul general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Pesedistul pus de Dragnea ministru de Finanţe pentru 7 luni în Guvernul condus de Mihai Tudose şi pe care tot Dragnea l-a schimbat într-un acces de sinceritate, acuzându-l că e pe mână cu serviciile. Ulterior, Mişa a fost numit şeful ANAF de Teodorovici, pus ministru de Finanţe în Guvernul condus de Viorica Dăncilă”, a mai spus Cristian Ghinea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Veniti in Ialomita…lucrez intr o societate de contabilitate
    in 2 din 3 controale la care am luat cunostina domnii inspectori au luat mita pentru a da doar avertisment
    SCARBA

    • Așa este peste tot. ANAFv este plin de corupți. Și cerut salarii mari fiindcă avocații au peste 10.000 lei salariu și imediat s-a prezentat ditamai ministrul să le plângă de milă. Acum au peste 8.000 lei salariu și sporuri fără număr.
      Oricum, vin Crăciunul, Anul Nou, Sfântul Ion, și nu o să le mai ajungă portbagajele pentru a căra „atențiile”. Oamenii le-ar da una peste bot, dar le este frică că vine grobianul de la ANAF și te judecă după cum vrea.
      Apropo, DNA, DIICOT, procurori, chiar și ANAF, când verificați averile făcute de cei de la Executări silite?
      Sau toți ăia sunt niște speciali mai speciali ca speciali?

    • ANAF e mafia care nu recupereaza 50 mil euro de la Voiculescu si 300 mil euro de la Negoita.

  2. asta nu e o noutate, problema e ca astia sunt asa de hoti, ca se duc si dau amenda tot la aia de platesc, ca sa mimeze ca muncesc

  3. Face rost de sponsori- ce alt rost sa aiba ?