Ghioceii nu vor mai fi vestitorii primăverii, dacă schimbările climatice vor persista, spun horticultorii / De câțiva ani, au început să înflorească în ianuarie
Temperaturile blânde din luna ianuarie şi lipsa unui strat consistent de zăpadă au determinat în unele zone apariţia ghioceilor, specialiştii atrăgând atenţia că în situaţia unor schimbări climatice cu fenomene care să persiste în timp, planta s-ar putea să nu mai fie considerată un vestitor al primăverii.
Ghioceii, care de obicei apar la finalul lunii februarie, debutul lunii martie, prevestind venirea primăverii, au înflorit în acest an în prima jumătate a lunii ianuarie. Potrivit specialiştilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice şi medicinale (BRGV) Buzău, motivul pentru care plantele au înflorit mai devreme poate fi explicat printr-o dereglare generată de încălzirea vremii.
„Temperaturile au fost ridicate şi au plecat în vegetaţie. Rezistă bine la temperaturi scăzute, dar au înflorit prematur pe motiv că temperaturile au fost ridicate. În mod normal înfloresc din martie, este luna lor în calendarul nostru vechi, dar ca urmare a temperaturilor şi lipsei zăpezii au răsărit. Trebuiau să fie în faza de repaus ca majoritatea plantelor, oarecum calendarul lor, fenofazele lor s-au dereglat. Acum fazele acestea de repaus, încolţire, creştere, înflorire s-au dereglat, pentru că anotimpurile acestea nu mai sunt bine delimitate”, a declarat pentru AGERPRES directorul BRGV, Costel Vînătoru.
În situaţia în care schimbările climatice şi temperaturile ridicate vor deveni o constantă a iernii, ghioceii ar putea să nu mai fie consideraţi vestitori au primăverii.
„Este o specie ameninţată oarecum de schimbările climatice. Ar putea să nu mai fie un reper ca altădată, când ne orientam după plante. Venirea primăverii era prevestită de comportamentul plantelor iar ghioceii erau văzuţi ca vestitori ai primăverii, dar acum suntem în ianuarie şi nu ştim ce vesteşte, venirea îngheţului sau venirea primăverii’, a precizat directorul BRGV.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.