Gigantul energetic chinez CNOOC vinde activele din SUA firmei britanice INEOS
Producătorul chinez de petrol şi gaze CNOOC a anunţat că şi-a vândut subsidiara din SUA, alături de activele din domeniul explorării, producţiei, forajului şi serviciilor pe segmentul de gaze şi ţiţei (upstream) din Golful Mexic firmei britanice INEOS, transmite Reuters, conform Agerpres.
Compania chineză a precizat că CNOOC Energy Holdings U.S.A. a încheiat un acord de vânzare cu o subsidiară a INEOS privind activele upstream ale CNOOC din partea americană a Golfului Mexic. Tranzacţia include proiecte de gaze şi ţiţei cum ar fi cele de la zăcămintele Appomattox şi Stampede.
INEOS a plătit aproape două miliarde de euro pentru active, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Oficialii CNOOC au precizat că preţul tranzacţiei este în linie cu condiţiile de pe piaţă dar nu au publicat cifrele exacte, în timp ce reprezentanţii INEOS nu au dorit să facă comentarii în privinţa preţului.
Firma din China vrea să-şi optimizeze portofoliul global de active şi va colabora cu INEOS în vederea realizării unei tranziţii adecvate, a afirmat preşedintele CNOOC International, Liu Yongjie.
Din 2022 CNOOC a abordat potenţiali cumpărători pentru zăcămintele sale din SUA.
Anterior Reuters anunţase că CNOOC vrea să renunţe la operaţiunile sale din Marea Britanie, Canada şi SUA, din cauza temerilor că acele active ar putea cădea sub incidenţa sancţiunilor occidentale deoarece China nu a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.