Gimnasta Amalia Puflea a obţinut, sâmbătă, medalia de aur şi în finală la sol, la Festivalul Olimpic al Tineretului European/ Este a 19-a medalie pentru România
Gimnasta Amalia Puflea a obţinut, sâmbătă, medalia de aur şi în finală la sol, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), de la Banska Bistrica (Slovacia). Este a 19-a medalie pentru România, transmite News.ro.
Amalia Puflea a fost notată cu 13.200, cu care s-a clasat pe locul 1. În aceeaşi finală, Sabrina Voinea a ocupat locul 5 (12.700).
Tot sâmbătă, Amalia Puflea a câştigat aurul la bârnă (13.366), iar vineri, Sabrina Voinea a încheiat finala la sărituri pe locul 4 (medie de 13.266 puncte) şi Amalia Ghigoarţă a fost pe 5 la paralele (12.933).
Gimnastica feminină tricoloră a mai obţinut la FOTE medalia de aur pe echipe şi argint la individual-compus (Amalia Puflea).
Delegaţia României la FOTE2022 a fost formată din 92 de sportivi, înscrişi în competiţiile de atletism, ciclism, gimnastică, handbal, înot, judo, tenis şi volei.
La ediţia FOTE din 2019, România a încheiat cu un bilanţ de 19 medalii: 4 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz.
Sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank