G4Media.ro

Giorgia Meloni susține că simte că Italia e tratată ”de sus” de…

Sursa foto: Piero CRUCIATTI / AFP

Giorgia Meloni susține că simte că Italia e tratată ”de sus” de Bruxelles / ”Italia trebuie să revină la apărarea intereselor sale naţionale în primul rând”

Italia se va concentra mai mult în viitor din nou asupra intereselor sale, a indicat sâmbătă Giorgia Meloni, care urmează să devină noul prim-ministru după ce partidul său Fratelli d’Italia s-a plasat pe primul loc la recentele alegeri parlamentare, transmite Agerpres, care citează dpa.

”Italia trebuie să revină la apărarea intereselor sale naţionale în primul rând”, a declarat Giorgia Meloni, la Milano, în primul discurs public după câştigarea alegerilor, vorbind despre o ‘schimbare în următoarele câteva luni’.

Ea a precizat că aceasta nu înseamnă o atitudine negativă împotriva altora, ci una pozitivă faţă de Italia.

Giorgia Meloni a mai spus că simte că Italia permite să fie tratată de sus de parteneri europeni şi de Bruxelles şi că nu este tratată ca un egal.

Lidera Fratelli d’Italia a reluat astfel o afirmaţie din campania electorală, la finalul căreia partidul său a reieşit drept cea mai puternică formaţiune din alianţa de dreapta care a promis o politică naţionalistă şi protecţionistă.

Potrivit Giorgiei Meloni, evaluarea sa a fost confirmată acum de faptul că alte ţări din Europa pun de asemenea interesele proprii deasupra celor ale Uniunii Europene.

Aceasta poate fi interpretată ca o critică la adresa guvernului german, care pune la punct un pachet de asistenţă de până la 200 miliarde de euro pentru a-i ajuta pe germani să lupte cu creşterea preţurilor la energie, notează dpa.

În Italia, aceasta a fost interpretată ca o lipsă de solidaritate, inclusiv de prim-ministrul demisionar Mario Draghi, adaugă agenţia germană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Simte bine !

  2. Italienii sunt niste puturosi care dau vina pe imigranti pentru tot ce se întâmplă in țara lor.

  3. Interesul primordial al Italiei ar trebui sa fie reformele interne precum: consolidarea coeziunii sociale prin lupta impotriva coruptiei, eficientizarea administratiei, investitii in sanatate, infrastructura, invatamant, cresterea gradului de autonomie energetica, asigurarea legislatiei optime pentru dezvoltarea unui sector privat puternic si eficient.

    Complexele de inferioritate fata de alti membri UE, mania persecutiei sau betele in roate puse unor initiative corecte ale Bruxelles-ului reprezinta risipa de timp si energii, nu duc niciodata la nimic bun pe termen lung.

    Aceste lucruri sunt valabile nu numai pentru Italia, ci si pentru alte tari europene.

  4. Au belit-o d’alde neica nimeni gen Ursula si Timermans :))))))))))))))

    • Neica nimeni este Giorgia Meloni. La 45 de ani nu are nici o școală și nici o profesie. În adolescență a lucrat o scurta perioadă că bona și picoliță și văzând că trăiește de azi pe maine, a intrat în politică. Ce se mai aseamănă cu destui politicieni de la noi!

    • da, frumos discurs are fufa ca sa distraga atentia de la coruptia din Italia

  5. In bruxelle este si Italia. Cred ca toti natinoalistii ca la Bruxelle sunt toate tarile incluzind tara pe care o reprezinta, daca ei nu pot sa isi impuna prezenta atunci sa nu mai se planga ca sunt tratati altfel.

  6. Tragedie pentru „elitele” din Bruxelles. Italy first!

    • Italy first pe banii altora?
      Una e gargara si simtirile, alta e practica.
      N-ai bani sa iti alegi muzica – atunci danseaza pe muzica aluia care plateste DJ-ul

  7. unii lideri europeni, precum Meloni, Orban și alții servește perfect intereselor lui putin și rusiei, mai să zici că-s agenți ruși!

  8. Daca Italia si.ar vedea interesul ar incepe sa-si plateasca datoriile. Au luat credit ieftin datorita Germaniei si au un Euro care se tine cat de cat de dolar tot datorita Germaniei. Ca daca Italia avea moneda proprie era acum ca Lira turceasca