Giurgiu: Patru bărbați au fost arestați preventiv după ce la domiciliile lor s-a descoperit o tonă de cupru care ar proveni din activităţi infracţionale
Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 46 de ani, din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, după ce la domiciliile acestora a fost descoperită cantitatea de o tonă de cupru care ar proveni din activităţi infracţionale, relatează Agerpres.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai Secţiei de Poliţie Rurală Comana au desfăşurat, ieri, o acţiune, în comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, pentru punerea în executare a două mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele unor persoane bănuite de nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului. În urma efectuării percheziţiilor a fost indisponibilizată o tonă de deşeuri din cupru, cu privire la care există bănuiala că ar proveni din activităţi infracţionale, fiind ridicate, totodată, probe de sol, în vederea expertizării. În urma acestor acţiuni, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 46 de ani, din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, au fost reţinuţi aseară, pentru 24 de ore, pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, iar astăzi, instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile faţă de aceştia’, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de IPJ Giurgiu.
Persoanele arestate preventiv sunt bănuite că ar fi incendiat deşeurile, pentru extragerea cuprului.
În cauză este constituit un dosar penal, în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incendierea oricărui tip de deşeu, substanţă sau obiect şi eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank