G4Media.ro

Goana după turiști: din Malta în Israel, destinațiile de vacanţă îşi deschid…

sursa foto: Pexels

Goana după turiști: din Malta în Israel, destinațiile de vacanţă îşi deschid frontierele călătorilor

Odată cu apropierea verii, crește şi dorința de a călători, sau de a organiza o vacanță. Multe țări sunt deja deschise turismului internațional și altele sunt pe cale să o facă, cum ar fi Grecia, scrie agenția italiană ANSA, preluată de Rador.

Pe 14 mai, Grecia își va deschide granițele și frumoasele insule turiștilor care trebuie să respecte anumite reguli, cum ar fi certificatul de vaccinare, imunitatea față de Covid, sau un test negativ efectuat cu câteva ore înainte de sosire. Exemplul elen a motivat și alte țări, în special pe cele care trăiesc din turism, un sector profund afectat de urgența de sănătate, accelerând planificarea vaccinării și prezentând linii directoare pentru a-i întâmpina pe călători în siguranță.

Regulile, deocamdată, sunt diferite de la un guvern la altul: există cei care mizează exclusiv pe vaccinări, cei pentru care vacanţele sunt rezervate doar celor covid-free, cei care cer pașapoarte de vaccinare pe care unii le privesc cu scepticism și care plac mai mult în Europa decât în Statele Unite și cei care iau în calcul eliminarea sau reducerea carantinelor și implementarea testelor rapide pentru a atrage mai mulți turiști. În timp ce tabla de șah internațională pentru călătorii nu s-a conturat încă definitiv, guvernul italian prevede o deschidere pentru turişti începând cu data de 2 iunie; dar şi aici, vor existe unele premise: „Depinde foarte mult de planul de vaccinare”, a reiterat clar ministrul turismului Massimo Garavaglia referindu-se la următoarea deschidere turistică a Italiei.

Pentru că redeschiderea frontierelor este importantă, însă trebuie să asigurăm mereu siguranţa și, eventual, să implementăm reglementări valabile pentru toate regiunile. Între timp, pe baza ultimului decret-lege, la întoarcerea din străinătate rămâne regula efectuării unui test, eventual molecular și a unei carantine fiduciare. În orice caz, înainte de a pleca într-o anumită țară, este recomandabil să se consulte site-ul oficial al Ministerului de Externe.

Printre destinațiile turistice deja deschise călătorilor se numără Cipru care, în funcție de țara de origine, solicită turistului un certificat de vaccinare, sau doar un test negativ la sosire și la plecare.

De la 1 iunie, arhipelagul Maltei se redeschide pentru călători și nu numai: primii 35.000 de vizitatori vor primi bonusuri pentru a fi cheltuite direct în hotelurile, barurile sau restaurantele locale. Bonusul va fi achitat direct de hotel și, în funcție de categoria aleasă, va valora până la 200 de euro.

Croația se deschide și ea turiștilor, celor vaccinați, celor care prezintă un certificat de imunitate sau un test molecular negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de la plecare; oricine intră prezentând un test antigenic rapid va trebui să îl repete după 10 zile.

Spania, care a fost mereu una dintre cele mai populare destinații pentru turiştii italieni, permite intrarea fără carantină, prezentând doar rezultatul negativ al unui test molecular. Deocamdată, nu sunt permise testele rapide antigenice rapide. În Irlanda se poate intra cu un test molecular negativ efectuat în termen de 72 de ore înainte de plecare și cu obligația de carantină. Începând cu 23 mai, Israelul își deschide graniţele pentru călătorii deja vaccinați; în prezent, la aeroport, turiștii vor fi supuși unui test serologic care demonstrează vaccinarea şi care nu va mai fi necesar atunci când vor fi validate certificatele internaționale de vaccinare.

Se poate ajunge şi în Thailanda, dar pe lângă vaccin, este necesară o carantină de 7 zile, în timp ce în iulie, insula Phuket se va deschide turiștilor care prezintă un certificat de vaccinare și care vor avea o aplicație de urmărire pe smartphone-ul lor, dar fără obligația de sta în carantină.

Cei care doresc să dea o fugă în Seychelles, trebuie să prezinte un test molecular negativ efectuat cu 72 de ore înainte de plecare și nu au nevoie să stea în carantină. În afara regulilor de bază privind masca şi distanţarea, se poate călători totuși între insule.

Islanda, o destinație ideală pentru iubitorii spaţiilor ample, naturale și pentru pandemia controlată (în luna martie nu s-au înregistrat decese sau infecții ), își redeschide granițele turiștilor care au fost vaccinați, sau celor care au contractat Covid şi s-au vindecat; pentru alți călători însă, intrarea este mai complicată: cu 72 de ore înainte de sosire, turiştii trebuie să trimită un formular completat online cu propriile date și un test molecular negativ, iar la sosire se cere efectuarea unui test dublu la 5 zile distanță, timp în care turiştii trebuie să rămână în carantină.

Pentru Maldive e necesară o viză de intrare și un test molecular negativ, însă navele de croazieră și iahturile nu pot debarca încă.

Pentru a permite redresarea economică și călătoriile transfrontaliere, China mizează pe pașaportul de vaccinare; la fel și India, Marea Britanie și unele state din Golf. În final, există un caz unic care priveşte Mauritius, un paradis în sud-vestul Oceanului Indian: toţi cei care se gândesc să petreacă în ţară o vacanță lungă, de cel puțin un an, pe lângă viza „premium”, reînnoibilă, vor primi bonus şi vaccinul Astrazeneca.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel

Foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Peste o luna sau doua, ne vor plăti sa mergem la ei. Putina răbdare. absolut toți sunt ahtiati după banii turistilor (banii noștri)
    Turistii sunt in pozitiee de forta, nu tarile turistice. Așa ca iei vor privi singuri toate Pașapoartele/testele/certificatele vaccinale cerute noua 😀