G4Media.ro

Google amenință că se va retrage din Australia dacă codul de conduită,…

sursa foto: Pexels

Google amenință că se va retrage din Australia dacă codul de conduită, care impune gigantului tech să plătească companiilor media pentru conținut, va fi aprobat

Google a amenințat că va retrage motorul de căutare din Australia, iar Facebook a amenințat că va elimina știrile din feedul său pentru toți utilizatorii australieni, dacă codul de conduită care obligă platformele să negocieze plăți către companiile de presă va fi adoptat de parlament, transmite The Guardian.

Asta înseamnă că cei 19 milioane de australieni care folosesc Google în fiecare lună nu vor mai putea folosi motorul de căutare, iar 17 milioane de australieni care se vor loga la Facebook în fiecare lună nu vor mai putea să vadă sau să posteze știri pe platforma de socializare.

Cei doi giganți tech luptă împotriva legislației, aflate în prezent în Parlament, care ar forța platformele să negocieze cu companiile media plăți pentru conținut. În cazul în care negocierile ar eșua, un arbitru va decide suma plăților. Dacă codul va intra în vigoare, Google și Facebook ar trebui să contribuie cu o cotă din încasările de publicitate provenind din conţinuturile de ştiri afişate de motoarele lor de căutare.

Vineri, Google a transmis un ultimatum guvernului australian, spunând că nu va mai fi viabil pentru ei să continue activitatea în Australia dacă codul va intra în vigoare.

Premierul Scott Morrison a declarat într-o conferință de presă că guvernul nu va răspunde amenințărilor.

„Să fie clar. Australia stabilește regulile pentru lucrurile care pot fi făcute în Australia. Asta se face în parlamentul nostru. Se face de către guvernul nostru. Și așa funcționează lucrurile aici în Australia iar oamenii care vor să colaboreze, în Australia, sunt bineveniți. Dar nu răspundem amenințărilor”.

Directorul Google în Australia, Mel Silva, a negat că este vorba de amenințări, ci doar despre „cel mai rău scenariu”, în cazul în care codul va merge mai departe.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Paguba in ciuperci … Deja pierdeti teren fratilor … Pt cautare creste DuckDuckGo, pt mail ProtonMail si pt documente CryptPad … Asa ca nu va mai umflati in plua ca alternative sunt …

    • @Vali
      Aveti perfecta dreptate pentru Duck& Co, dar lenea intelectuala (ca sa nu spun ignoranta agresiva) nu poate pricepe de ce „eu nu am nimic de ascuns” reprezinta un pericol la libertate individuala. As adauga si „TOR” ca mijloc de cautare.
      Pe de alta parte Google doar ameninta pentru a scadea pretul negocierilor ; el nu-si poate permite sa piarda terenul pe care l-a câstigat cumparând pe toti concurentii reali sau potentiali. Ar fi util sa apara (si vor aparea) si alte motoare de cautare la fel de performante.
      Google este o cochlie goala umpluta ilegal cu materiale neplatite si furate celor de drept, într-o perioada în care se vorbeste de „pirataj” si „drepturi de autor” pe toate drumurile.
      Google mai reprezinta si un formidabil „cal troian” al americanilor in curtile rivalilor geopolitici. Europenii se straduiesc sa contracareze, dar, deocamdata, fara mare reusita.

  2. Internetul „initial” se voia o cale democratica a comunicatiei universitare, mai apoi al armatei (ceea ce era mai putin democratic, presupun)
    Un Internet „liber” nu poate exista pentru simplu motiv ca individul uman NU este o fiinta libera. Morbiditatea raspunsurilor la fricile sale existentiale fac ca omul sa devina un sclav al propriilor sale defecte.
    Când mai si transformi Internetul în câmp de bataie al cupiditatii si agesivitatii personale, „libertatea” devine caduca, conform zicalei „orice pasere pre limba ei moare”.