G4Media.ro

Google, Apple, Facebook și Amazon sunt investigate din nou de Comisia Europeană…

Google, Apple, Facebook și Amazon sunt investigate din nou de Comisia Europeană și riscă amenzi de 10% din cifra de afaceri

Comisia Europeană a deschis luni noi investigații de neconformitate împotriva companiilor Alphabet (care deține Google), Apple și Meta (Fcebook) în temeiul Legii privind piețele digitale, potrivit unui comunicat al instituției. Comisia investighează modul în care Alphabet face direcționarea în Google Play și auto-referințele în Google Search, la normele Apple privind direcționarea în App Store și ecranul de alegere pentru Safari și la „modelul de plată sau consimțământ” al Meta.

Comisia suspectează că măsurile instituite de cele trei mari companii americane de tehnologie, numite „gatekeepers” în jargonul juridic al UE, nu sunt suficiente pentru a asigura respectarea efectivă a obligațiilor care le revin.

În plus, Comisia a lansat măsuri de investigare privind noua structură de taxe a Apple pentru magazinele alternative de aplicații și practicile Amazon.

Comisia a inițiat o procedură pentru a evalua dacă măsurile puse în aplicare de Alphabet și Apple în legătură cu obligațiile lor referitoare la magazinele de aplicații încalcă legislația care prevede că gatekeeperii trebuie să permită dezvoltatorilor de aplicații să „îndrume” consumatorii către oferte din afara magazinelor de aplicații ale gatekeeperilor, în mod gratuit.

Comisia este îngrijorată de faptul că măsurile luate de Alphabet și Apple ar putea să nu fie pe deplin conforme, deoarece impun diverse restricții și limitări. Acestea constrâng, printre altele, capacitatea dezvoltatorilor de a comunica și de a promova liber ofertele și de a încheia direct contracte, inclusiv prin impunerea de diverse taxe.

Comisia a inițiat o procedură împotriva Alphabet, pentru a stabili dacă afișarea de către Alphabet a rezultatelor căutării Google poate duce la autopreferențierea în legătură cu serviciile de căutare verticală ale Google (de exemplu, Google Shopping; Google Flights; Google Hotels) față de serviciile similare ale rivalilor.

Comisia este preocupată de faptul că măsurile puse în aplicare de Alphabet pentru a se conforma ar putea să nu garanteze că serviciile terților care apar pe pagina de rezultate de căutare Google sunt tratate în mod echitabil și nediscriminatoriu în comparație cu propriile servicii ale Alphabet.

Respectarea de către Apple a obligațiilor privind alegerea utilizatorului

Comisia a inițiat o procedură împotriva Apple în ceea ce privește măsurile luate de aceasta pentru a se conforma obligațiilor de (i) a permite utilizatorilor finali să dezinstaleze cu ușurință orice aplicații software pe iOS, (ii) a modifica cu ușurință setările implicite pe iOS și (iii) a le oferi utilizatorilor ecrane de alegere care trebuie să le permită în mod efectiv și ușor să selecteze un serviciu alternativ implicit, cum ar fi un browser sau un motor de căutare pe iPhone-urile lor.

Comisia este îngrijorată de faptul că măsurile luate de Apple, inclusiv designul ecranului de alegere a browserului web, ar putea împiedica utilizatorii să își exercite cu adevărat dreptul de a alege serviciile în cadrul ecosistemului Apple, ceea ce contravine articolului 6 alineatul (3) din DMA.

Modelul „pay or consent” al Meta

În cele din urmă, Comisia a inițiat o procedură împotriva Meta pentru a investiga dacă modelul „pay or consent” recent introdus pentru utilizatorii din UE este conform cu legislația care prevede că gatekeepers trebuie să obțină consimțământul utilizatorilor atunci când intenționează să combine sau să utilizeze în mod încrucișat datele lor personale în cadrul diferitelor servicii de bază ale platformei.

Comisia este îngrijorată de faptul că alegerea binară impusă de modelul „pay or consent” al Meta ar putea să nu ofere o alternativă reală în cazul în care utilizatorii nu își dau consimțământul, nereușind astfel să atingă obiectivul de a preveni acumularea de date cu caracter personal de către gatekeepers.

Alte măsuri de investigare și de aplicare a legii

Comisia ia, de asemenea, alte măsuri de investigare pentru a aduna fapte și informații pentru a clarifica dacă:

– este posibil ca Amazon să acorde prioritate produselor de marcă proprie în Amazon Store, încălcând articolul 6 alineatul (5) din DMA, și

– noua structură de taxe și alți termeni și condiții ale Apple pentru magazinele alternative de aplicații și pentru distribuția de aplicații de pe internet (sideloading) ar putea contraveni scopului obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (4) din DMA.

Etapele următoare

Comisia intenționează să încheie procedura în termen de 12 luni. În cazul în care se justifică în urma investigației, Comisia va informa gatekeeperii în cauză cu privire la constatările sale preliminare și va explica măsurile pe care intenționează să le ia sau pe care gatekeeperii ar trebui să le ia pentru a răspunde în mod eficient preocupărilor Comisiei.

În cazul unei încălcări, Comisia poate impune amenzi de până la 10% din cifra de afaceri totală la nivel mondial a întreprinderii. Aceste amenzi pot ajunge până la 20% în caz de încălcare repetată. În plus, în cazul încălcărilor sistematice, Comisia poate, de asemenea, să adopte măsuri corective suplimentare, cum ar fi obligarea unui gatekeeper să vândă o afacere sau părți din aceasta sau interzicerea achiziționării de servicii suplimentare legate de nerespectarea sistemică.

Alphabet, Amazon, Apple, ByteDance, Meta și Microsoft, cei șase gatekeepers desemnați de Comisie în septembrie 2023, trebuiau să respecte integral toate obligațiile legislației numite DMA până la 7 martie 2024. Comisia a evaluat rapoartele de conformitate care prezintă măsurile de conformare ale gatekeeperilor și a colectat feedback de la părțile interesate, inclusiv în contextul unor ateliere de lucru.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...