Google oprește toate reclamele politice până în 21 ianuarie, după ceremonia în care Joe Biden va prelua mandatul de președinte al SUA
Google, furnizorul de servicii de internet deţinut de compania Alphabet, a anunţat firmele de publicitate că sistează toate reclamele politice pe platformele sale cel puţin până la 21 ianuarie, a doua zi după ceremonia de preluare a mandatului noului preşedinte al SUA, Joe Biden, transmite Reuters.
Printr-un e-mail – semnalat mai întâi de Axios – la care a avut acces agenţia de presă citată, Alphabet precizează că decizia a fost luată ca urmare a violenţelor de săptămâna trecută, de la Capitoliul din Washington, sediul Congresului Statelor Unite, pe care le numeşte „evenimente fără precedent”.
Întreruperea vizează toate reclamele care se referă la impeachment – procedura de demitere a preşedintelui american de către Congres, la inaugurare sau la protestele de la Capitoliu.
Măsura va intra în vigoare începând de joi; nu sunt exceptate nici organizaţiile de ştiri, nici reclamele comerciale.
Google a anulat în 10 decembrie anul trecut o interdicţie temporară privind reclamele legate de ştiri, intrată în vigoare după închiderea urnelor la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie pentru a împiedica dezinformare şi alte abuzuri pe platformele sale online.
Şi reţeaua socială Facebook a sistat reclamele politice după alegeri, permiţându-le pentru scurt timp doar în preajma alegerilor pentru Senatul SUA desfăşurate luna aceasta în statul Georgia.
O purtătoare de cuvânt a Google a declarat că firma a utilizat o versiune limitată a politicii privind „evenimentele sensibile” începând cu asaltul unor manifestanţi asupra Capitoliului, din 6 ianuarie; nu au mai fost permise reclamele care se refereau la violenţele motivate politic. Google urmăreşte interzicerea conţinutului care poate exploata evenimente cum ar fi urgenţele sanitare sau dezastrele naturale.
În e-mailul prezentat de Reuters, Google le reaminteşte agenţiilor de publicitate şi politica sa împotriva reclamelor care incită la ură sau violenţă. „Având în vedere evenimentele de săptămâna trecută, suntem extrem de vigilenţi privind aplicarea regulilor la orice reclame care pot fi interpretate rezonabil ca încălcări ale acestei limite”, arată gigantul serviciilor internet.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Joe Biden
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii