G4Media.ro

Google plăteşte peste 300 de publicaţii din Uniunea Europeană pentru conţinutul de…

Sursa foto: Unsplash / Mitchell Luo

Google plăteşte peste 300 de publicaţii din Uniunea Europeană pentru conţinutul de ştiri: ‘Anunţăm acum lansarea unui nou instrument pentru a face oferte unor mii de alţi editori

Google, divizie a companiei Alphabet, a încheiat contracte prin care plăteşte peste 300 de publicaţii din Germania, Franţa şi alte patru ţări din Uniunea Europeană pentru conţinutul lor de presă şi va implementa un instrument care va facilita înscrierea şi a altor editori, a declarat compania pentru Reuters.

Demersul, care va fi anunţat public în a doua parte a zilei de miercuri, urmează după adoptarea unor reguli esenţiale în domeniul drepturilor de autor de Uniunea Europeană în urmă cu trei ani şi care impun Google şi altor platforme online să plătească muzicienii, artiştii, editorii de ştiri şi jurnaliştii pentru folosirea conţinutului lor.

Editori din domeniul presei, printre cei mai aprigi critici ai Google, au cerut de multă vreme guvernelor să garanteze că platformele online plătesc un preţ corect pentru conţinutul oferit de aceştia. Anul trecut, Australia a instituit obligativitatea unor astfel de plăţi, iar Canada a introdus o legislaţie similară luna trecută.

”Până în prezent, avem acorduri care vizează peste 300 de publicaţii de ştiri naţionale, locale şi de specialitate din Germania, Ungaria, Franţa, Austria, Ţările de Jos şi Irlanda, cu multe altele existând discuţii în desfăşurare”, a declarat Sulina Connal, director pentru parteneriatele de ştiri şi editoriale, într-o postare de blog la care Reuters a avut acces şi care urmează să fie publicată miercuri după-amiază. Articolul de pe blog nu precizează care este numărul de editori plătiţi.

Două treimi dintre acestea sunt publicaţii germane, printre care Der Spiegel, Die Zeit şi Frankfurter Allgemeine Zeitung.

”Anunţăm acum lansarea unui nou instrument pentru a face oferte unor mii de alţi editori, începând cu Germania şi Ungaria şi continuând cu alte ţări din Uniunea Europeană în lunile care urmează”, a precizat Connal în articol de blog.

Instrumentul oferă editorilor un acord extins pentru ştiri care va permite Google să arate fragmente şi imagini la dimensiuni reduse contra unei taxe de licenţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si care criteriu ati vrea sa fie determinant? Ala al segregarii rasiale sau al interzicerii drepturilor civile pentru anumite categorii de persoane? Vedeti ca s-a schimbat secolul.