G4Media.ro

Google, Youtube și alte platforme au dreptul de cenzură în SUA /…

sursa foto: Pexels

Google, Youtube și alte platforme au dreptul de cenzură în SUA / Pot elimina materiale fără a putea fi acuzate de încălcarea Constituției

Giganţii tehnologici precum Google au toată libertatea să elimine materiale de pe platformele lor de internet, fără ca asta să contravină Constituţiei SUA, conform unei sentinţe pronunţate miercuri de un tribunal din statul american California, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Decizia Curţii de Apel din San Francisco respinge plângerea unei instituţii media conservatoare, PragerU, care a acuzat YouTube că a încălcat primul amendament al Constituţiei, ce reglementează în special libertatea de expresie şi a presei.

Acest articol din Constituţie se aplică instituţiilor guvernamentale, dar nu şi entităţilor private. Or, în ciuda celor două miliarde de utilizatori lunar, YouTube, proprietate a Google, „rămâne un forum privat, nu un forum public supus examinării justiţiei în virtutea primului amendament”, precizează Curtea de Apel.

De partea cealaltă, PragerU a susţinut că Google a încălcat legea limitând „în mod arbitrar” accesul la anumite dintre video-urile sale despre subiecte variate precum „diferenţele bărbat-femeie” sau „chestiuni ecologice”.

Această instituţie media conservatoare a afirmat că video-uri similare postate online de media mai liberale nu au fost supuse aceluiaşi tratament.

Platforma YouTube a salutat decizia Curţii de Apel de a confirma sentinţa din prima instanţă.

„Produsele Google nu fac discriminare politică”, a declarat un purtător de cuvânt al YouTube, Farshad Shadloo, într-un comunicat transmis AFP.

„Luăm toate precauţiile când ne concepem produsele şi aplicăm procedurile fără a ţine cont de orientări politice”, a dat el asigurări.

La rândul său, PragerU a transmis că va merge mai departe. „Decizia este, bineînţeles, dezamăgitoare, dar nu vom abandona lupta şi vom continua să atragem atenţia public asupra cenzurării ideilor conservatoare de către giganţii tehnologici”, a afirmat responsabilul cu marketingul al PragerU, Craig Strazzeri.

Directoarea generală a acestei instituţii media, Marissa Streit, a deplâns faptul că instanţa de apel din San Francisco „se teme de asemenea de Goliat, Google”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Oricum youtube de pilda a eliminat in ultimi 2 ani aproape in totalitate canalele care contesta firul narativ al establishmentului „dreapta-stanga”. Land of the free my ass.
    Una declara opusul in practica.

  2. Opozitia care a ramas pe platforme este in mare „cu aprobare” asa numita controlled opposition.

  3. Dublu standard si discriminare bazata pe ideologie. De necrezut acum cateva decade ca se va ajunge la asa ceva in US, tara simbol a libertatii!

    Un precedent periculos, pentru ca vorbim practic de un monopol in domeniul motoarelor de cautare si al platformelor de video-sharing. O cenzura la nivel global.

  4. Cam la ce va puteati astepta?

  5. controlled opposition … uff

  6. Minciuna nu poate rezista la infinit.
    La un moment dat se va prăbuși castelul de cărți al progresiștilor. Toată narațiunea lor este o ficțiune. Ok, poți să prostești niște oameni pentru o perioadă de timp, dar nu îți va merge la infinit pentru că ești în contradicție totală cu realitatea, cu știința.

    Așa cum a căzut USSR, va cădea și orânduirea totalitară care acum este abia în fază de implementare.

  7. De ce nu mă mir că vorbim despre o instanță din „Libtardia”, California??