Gorghiu: Ministerul Justiției va face un ghid simplu, pentru ca victimele abuzatorilor să știe ce au de făcut, unde să sesizeze, cui să se adreseze, cum pot fi protejate, care este legislația / Ghidul va fi distribuit în licee și facultăți
Ministrul Alina Gorghiu a anunțat, miercuri, în contextul scandalului de la SNSPA, că Ministerul Justiției va face un ghid simplu, pentru ca victimele abuzatorilor să știe ce au de făcut, unde să sesizeze, cui să se adreseze, cum pot fi protejate, care este legislația. Gorghiu a precizat că ghidul va fi distribuit în licee și facultăți.
„Încurajez fetele sau băieții să facă sesizări legat de orice abuzator, indiferent de loc, vârstă, statut social sau calitatea lui! Am făcut acest apel și în trecut, dar revin și azi cu el. Este nevoie. Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preș. A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potențială victimă”, afirmă Gorghiu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Ea menționează că: Ministerul Justiției a extins ordinul de protecție pentru orice tip de violență și față de orice tip de agresor; Monitorizarea cu brățara electronică a agresorilor funcționează; Mecanismul voucherelor pentru victimele infracțiunilor a devenit operațional și pot primi până la 18.500 de lei pentru nevoi urgente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii