G4Media.ro

Grădinițe renovate cu sprijinul statului ungar, inaugurate în județul Cluj / Oficial…

Sursa foto: Pexels

Grădinițe renovate cu sprijinul statului ungar, inaugurate în județul Cluj / Oficial maghiar: Grădiniţa în limba maghiară va deveni atractivă şi pentru copiii din căsătoriile mixte

În localităţile Nearşova şi Izvoru Crişului din judeţul Cluj, au fost inaugurate două grădiniţe renovate cu sprijinul statului ungar. La eveniment a fost prezent Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politică naţională. În discursul pe care l-a rostit la Nearşova, oficialul ungar a declarat că, în cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, sunt construite sau renovate aproape o mie de grădiniţe din afara graniţelor Ungariei, grădiniţe în care copiii învaţă în limba maghiară, relatează MTI, preluat de Rador.

În opinia lui Potápi, este important ca instituţiile de învăţământ maghiare din zonele cu populaţie mixtă să fie atractive şi să îndeplinească cerinţele secolului 21. De asemenea, este de dorit ca acolo unde este posibil, copiilor să li se ofere un program prelungit şi să poată beneficia şi de o masă caldă. Astfel, grădiniţa în limba maghiară va deveni atractivă şi pentru copiii din căsătoriile mixte, iar cei care au început să înveţe în limba maghiară vor alege, probabil, să îşi continue studiile în limba maghiară şi la şcoală, a adăugat secretarul de stat.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Maghiarizare 2.0
    În timpul ăsta România doarme în papuci iar „puterea” pupă în fund udemereul.

    • Daca in loc de Petru Maior noi suntem contemporani cu „Genunche”, Abramburica, anisie sau campeanu, nu e de mirare ca maghiarii isi pregatesc terenul pentru cotropire prin cultură.

  2. Garett , Onea si multi alti

    Deci daca omu vrea sa isi invete copii limba materna dupa mintea voastra vrea sa cotropeasca ? Sau sa maghiarizeze ? Normal ca statu Maghiar isi ajuta semeni de peste hotare , asa cum face si Romania , si Romania vrea sa cotropeasca ?
    Terminati cu prostiile

    • @laszlo :
      Problema in Romania nu este ca etnicii maghiari nu cunosc limba maghiara, ci ca nu cunosc limba oficiala a statului in care traiesc.
      Aceste gradinite trebuie sa fie in Limba Romana, ca sa nu mai aiba tupeul unii sa ceara ca limba oficiala sa fie predata ca o limba straina.
      Cine nu cunoaste Limba Romana, sa nu poata primi nicio diploma a Statului Roman si sa nu poata fi angajat in nicio institutie de stat din Romania.
      Dupa peste o suta de anu de trait in Romania, adica dupa patru generatii, in care Limba Romana s-a predat in toate scolile, nu se poate tolera sa mai existe cineva, care sa spuna ca nu cunoaste deloc limba oficiala.

    • Diferența „minoră” fiind că România nu emite pretenții teritoriale asupra altor state și nu vâră bățul prin gard cerând diverse „autonomii etnice”…

    • @Laszlo

      Si o sa dormi tu mai bine stiind ca Arni stie limba Romana ? :)))
      Multi Romani nu stiu limba Romana
      Astea is rautati , din pacate

  3. In timp ce Politicile PUBLICE PRO-familie LIPSESC cu desavarsire in Romania lui Johannis si Citu(ambii fara copii!!), Ungaria da lectii nu numai acasa la Ungaria ci si in Romania nimanui!!
    Polonia şi Ungaria cheltuie masiv pentru a încuraja natalitatea.
    „În Polonia este greu să nu ai copii“. Alocaţii lunare, bani pentru casă şi maşină, ajutor de şcolarizare, garantarea unei pensii pentru „mamele eroine“.
    În Polonia partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a introdus în 2016 politica „500plus“ prin care mamele primesc 500 de zloţi (111 euro) pe lună pentru fiecare copil dacă au mai mult de un copil.
    ♦ În Ungaria, guvernul premierului Viktor Orban a naţionalizat clinicile de fertilitate, a înlesnit accesul la credite generoase pentru cuplurile care promit să aibă un copil în viitorul foarte apropiat şi acordă facilităţi fiscale pe viaţă pentru femeile cu patru sau mai mulţi copii.
    Dincolo de re­torică şi ideo­logie, politicile pro-familie şi pro-natalitate din Polonia şi Ungaria, ţări văzute ca oile negre ale Europei în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor sexuale şi demo­craţia, au o puternică compo­nentă economică.
    „În Polonia este greu să nu ai copii“, spune Nicolae, un român plecat la muncă în Polonia, unde şi-a găsit de lucru în departa­mentele financiare ale unor mari corporaţii străine. Nicolae, care se apropie de 40 de ani, are doi copii, amândoi polonezi.
    Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a introdus în 2016 politica „500plus“ prin care mamele primesc 500 de zloţi (111 euro) pe lună pentru fiecare copil dacă au mai mult de un copil. Aceeaşi sumă o primesc şi tutorii copiilor, dar şi familiile cu venituri mai mici de 800 de zloţi pe lună care au un singur copil. Suma creşte la 1.200 de zloţi dacă copilul are dizabilităţi.

    Datele guvernului polonez arată că peste 2,6 mi­lioane de familii cu aproape 4 milioane de copii bene­ficiază de programul „500plus“.
    În Ungaria, guvernul premierului Viktor Orban a naţionalizat clinicile de fertilitate, a înlesnit accesul la credite generoase pentru cuplurile care promit să aibă un copil în viitorul foarte apropiat şi acordă facilităţi fiscale pe viaţă pentru femeile cu patru sau mai mulţi copii.
    Acolo este vorba de „Planul de acţiune pentru protejarea familiei“, un pachet de măsuri implementat începând cu 2019 care are ca scop crearea unei „Ungarii prie­tenoase cu familia“, după cum o arată bannerele uriaşe care întâmpină călătorii sosiţi pe aeroportul Budapestei. Liderii PiS şi Orban au reputaţia de politicieni populişti, naţionalişti, tradiţionalişti şi care stăpânesc maşinării puternice de propa­gandă.
    Însă încurajarea natalităţii vine dintr-o nevoie economică şi socială urgentă.

    Populaţia Europei de Est nu numai că îmbătrâneşte cel mai rapid, dar suferă şi un ritm mai alert de scădere decât cele din alte părţi ale continentului, arată datele Eurostat.
    Până în 2050, România, Bulgaria, Slovacia, Polonia şi ţările baltice vor înregistra o creştere a vârstei populaţiilor lor cu cel puţin 8 ani, relevă estimările biroului de statistică al Comisiei Europene.
    Declinul demografic reflectă nu doar reducerea natalităţii, ci şi migraţia masivă în Occident, unde salariile sunt mai mari, iar condiţiile de muncă şi de viaţă sunt de cele mai multe ori mai bune.
    În plus, în Ungaria, arată Bloomberg, populaţia a suferit cel mai puternic declin din mai mult de un secol anul trecut, ţara est-europeană înregistrând cea mai ridicată rată de mortalitate din lume în timpul pandemiei.
    Scăderea a fost cea mai ridicată din 1918.
    Populaţia ţării a scăzut în fiecare an din 1982, ajungând la 9,7 milioane de locuitori la finalul anului trecut.
    O parte din aceştia, însă, lucrează sau locuiesc temporar în ţările occidentale vecine. Declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă de viaţă şi de moarte pentru o economie: deficitul de forţă de muncă şi supraîmpovărarea sistemelor de pensii. În Polonia, alocaţii pentru copil primeşte orice familie, indiferent dacă partenerii sunt căsătoriţi sau nu sau dacă este vorba de familie cu un singur părinte.
    Copiii primesc alocaţia, echivalentă cu 1/2 din Salariul minim pe economie, până la vârsta de 18 ani(!!). Programul „500plus“ este similar cu un venit de bază universal şi reprezintă o îndepărtare de atitudinea paternală a guvernelor anterioare, care considerau că familiile sărace „sunt incapabile să-şi administreze banii“, spune pentru The Atlantic Tomasz Inglot, profesor de ştiinţe politice la Universitatea de stat din Minnesota şi specialist în programe sociale din Europa de est.
    Pe lângă „500plus“, guvernul polonez a pus în aplicare şi programul „300plus“ prin care oferă bani pentru şcolarizarea copiilor şi un altul, „MamaPlus“, prin care statul garantează mamelor cu patru sau mai mulţi copii o pensie minimă la bătrâneţe, face mai uşor pentru mamele de şcolari să-şi ia concediu şi dă femeilor însărcinate acces gratuit la medicamente.
    În Ungaria,„Planul de acţiune pentru protejarea familiei“ include exceptări de la plata unor taxe pentru mamele cu patru sau mai mulţi copii, concediu maternal de trei ani plătit, un credit fără dobândă echivalent cu aproape 30.000 de euro pentru cuplurile tinere care se căsătoresc pentru prima dată. Dacă familia are trei copii, împrumutul nu mai trebuie rambursat. De asemenea, familiile cu trei sau mai mulţi copii sunt eligibile pentru un credit nerambursabil de 7.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini cu şapte locuri.
    De asemenea, politicile pro-familie prevăd crearea a 20.000 de creşe şi grădiniţe, tabere de vară ieftine pentru copii, alocaţii pentru bunicii care-şi îngrijesc nepoţii, concediu plătit pentru bunicii care muncesc dar care vor să-şi îngrijească nepotul nou-născut. În plus, de anul viitor tinerii sub 25 de ani nu vor mai plăti impozit pe venit. Guvernul Orban cheltuie aproximativ 5% din PIB pe politici pro-familie. „Fără bani, nu poţi inversa tedinţele negative“, a spus el.

    In Romania, Programul „Educatie timpurie” prevazut in Programul de guvernare al aliantei 2020-2024 si PREVAZUT in BUgetul de stat pe 2021(!!) prin care firmele plătitoare de impozit pe profit aveau posibilitatea să acorde angajaților (părinți) 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță a fost SUSPENDAT pana la final de 2021 printr-o Ordonanta de urgenta adoptata pe furis, NEANUNTATA de Citu sau Nazare dupa Sedinta de guvern din 30 Martie 2021!
    Noaptea ca hotii, suspendarea ajutorului de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță a fost publicată în Monitor. Guvernul „a uitat” să anunțe adoptarea !!
    Digi 24, 30.03.2021: Deși a fost adoptată joi seara, premierul Florin Cîțu a menționat în Conferința de la finalul ședinței de Guvern DOAR celelalte măsuri din OUG. La fel a făcut și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, dar el a postat pe Facebook. Ambii au oOMIS(!) să anunțe suspendarea facilității până la finalul anului, notează HotNews.
    Deși toată lumea aștepta normele de aplicare, Guvernul a decis suspendarea ajutorului. Ministerul Finanțelor și-a motivat decizia susținând că măsura ar avea un IMPACT bugetar de 4,5 miliarde de lei și că nu există o procedură de compensare clară.(ATENTIE: Masura e prevazuta in Legea Bugetului de stat adoptat de Guvern, adica habarnisti sau mincinosi!)!).
    Părinţii ar fi primit 1.500 de lei pe lună de la angajator, iar mai departe, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului.
    Legea este în vigoare de la începutul anului. Aceasta a fost adoptată anul trecut, fiind inițiată de UDMR.”
    Azi, sa gasesti un loc la cresa sau gradinita in marile orase e o incercare grea…

  4. Romania,doarme,noi ne aflam in moartea clínica demult,demult!
    Strainii isi fac de cap la noi in tara ,santem furati,exploatati,si mai nou exterminati,de cei care se supune ca trebuie sa ne protejeze si sa ne ofere conditii umane,nu de supravietuire la limita extrema!!Constituim o specie de infractori,dar care nu a comis nici un delict!Dimpotriva,santem víctima,acestor talhari ticalosii,care pozeaza un binefacatori!Dar válul de ceatá,ne intuneca mintile!
    Albul,nu mai este alb,iar negrul este din pacate culoarea preferata!

  5. Pana una alta anual in Cluj orasul smart al lui Boc de 5 mandate avem 1000 de copii fara locuri in cresele de stat, parintii sunt nevoiti sa gaseasca solutii alternative dar de platit taxe si imposite sunt buni, asa ca orice varianta care sa ajute sistemul este una binevenita, mandria de a fi clujean cu minte putina asa as descrie pe cei care se bat in piept ca sunt clujeni get beget

  6. F bine! Noi nu facem la fel cu moldovenii? La fel, f bine. Au si acolo nevorbitori de l romana. Who gives a flying sh. Va tremura venele rapid cand ii vorba de unguri. Majoritatea care faceti asta sunteti din afara Ardealului. F bine ca sunt sprijiniti sa isi pastreze obiceiurile si traditiile pt ca diversitatea asta de secole a facut Ardealul mai bogat si tolerant.
    Ah, sunt multi care nu vorbesc corect limba romana, in special in secuime? Statul roman ce face? In secuime, se stie ca procentajul populatiei de secui ajunge si pana la 100% alocuri. Prin comparatie, sunt romani plecati in afara de locuiesc in enclave romanesti, habar nu au de limba tarii in care au chiar rezidenta. Sa continuam cu cei care locuiesc in tara de bastina, dar habar nu au sa scrie si sa vorbeasca corect limba romana. Te ia groaza cand intri pe FB la comentarii. Rectific: Te i-a groaza cand intrii pe FB l-a comentari. Statul roman unde e?!