G4Media.ro

INFOGRAFIC Cât costă să trăiești în capitalele din UE și unde e…

sursa foto: Pexels

INFOGRAFIC Cât costă să trăiești în capitalele din UE și unde e cel mai avantajos raport venituri-cheltuieli / Falia dintre Europa de Est și țările nordice, în cifre

București este cea mai ieftină capitală din Uniunea Europeană, atât în privința costurilor pe care le implică întreținerea unei familii de patru persoane, cât și în privința cheltuielilor pe care le implică tranzitul sau locuirea aici, arată analiza G4Media pe baza Numbeo.com, cea mai mare bază de date din lume cu informații despre costurile de zi cu zi din fiecare țară a lumii.

Doar în Bulgaria chiria este mai mică decât în București, cu doar 3,8%. Următoarele cele mai ieftine capitale din Uniunea Europeană sunt Sofia, Budapesta, Varșovia, Vilnius și Lisabona, iar la polul opus se situează Copenhaga, Dublin, Stockholm, Paris, Luxemburg, Helsinki și La Valeta.

Analiza datelor din Numbeo despre capitalele din Uniunea Europeană arată că cel mai bun raport venituri-cheltuieli se înregistrează în Luxemburg, Berlin, Amsterdam, Copenhaga și Bruxelles.

Totodată, cele mai mari salarii medii nete, în jur de 3000 de euro sau puțin peste, sunt în Copenhaga, Amsterdam, Stockholm sau Luxemburg, dar tot aici, costurile de întreținere pentru o familie de 4 persoane sunt cuprinse între 3300 și 3700 de euro.

Spre exemplu, o masă de două persoane la un restaurant obișnuit din Copenhaga, cu aperitiv, fel principal și desert, costă în jur de 100 de euro, o bere la sticlă de 0,33 ml în jur de 5 euro, iar o apă aproximativ 2,5 euro. În schimb, la Mc Donalds poți să mănânci pentru doar 11 euro un meniu de tip Combo Meal.

Un kilogram de brânză costă aproape 13 euro și puțin peste aceeași sumă costă un kilogram de carne, iar legumele și fructele oscilează între 1,5 euro (ceapa/kg) și 4 euro (roșiile/kg). Dacă fumezi, scoți din buzunar aproape 7,5 euro pentru un pachet de țigări, iar dacă bei și o sticlă de vin de preț mediu, mai scoți 8 euro.

O plimbare cu transportul în comun te costă 3,2 euro, iar un abonament pe toate liniile costă 80 de euro pe lună. Dacă alegi taxiul, un kilometru de mers costă 1,7 euro, iar o oră (inclus perioada de așteptare) ajunge la 54 de euro.

Utilitățile casnice într-un apartament de 85 mp (incluzând curent electric, căldură, apă, gunoi etc) ajung în jur de 180 de euro pe lună, iar un abonament de internet nelimitat depășește puțin 30 de euro.

Un bilet la cinema costă aproximativ 16 euro, iar un abonament full time la o sală de fitness ajunge la aproape 40 de euro/lună.

  • G4Media vă prezintă în graficul alăturat principalele date colectate din Numbeo referitoare la costurile lunare ale unei persoane sau familii, raportate la veniturile medii nete, din toate capitalele Uniunii Europene, comparate cu București.  

 

De trei ori mai ieftin în Europa de Est decât în țările nordice

La polul opus, capitalele în care raportul dintre salariul mediul al unei persoane și costul de întreținere lunar al acesteia este cel mai mic sunt La Valeta, București, Sofia, Riga, Lisabona, Varșovia, Atena, Nicosia și Zagreb. În același timp, cele mai mici salarii medii nete, între 700 și 860 de euro sunt în București, Sofia, Atena și Budapesta. Aici, costurile de întreținere a unei familii de 4 persoane oscilează între 1600 și 2000 de euro.

Spre exemplu, o masă de două persoane la un restaurant simplu din Sofia, cu aperitiv, fel principal și desert, costă de trei ori mai puțin decât în Copenhaga, în jur de 30 de euro, o bere la sticlă de 0,33 ml în jur de 1,5 euro, iar o apă costă 0,6 euro.

Un kilogram de brânză costă aproape 6 euro, unul de carne de vită în jur de 7,5 euro, iar legumele și fructele oscilează între 0,5 euro (ceapa/kg) și 1,4 euro (roșiile/kg). Dacă fumezi, plătești pentru asta 3 euro pentru un pachet de țigări, iar dacă bei și o sticlă de vin de preț mediu, mai scoți din buzunar 5 euro.

O plimbare cu transportul în comun te costă 0,8 euro, iar un abonament pe toate liniile costă 25 de euro pe lună. Dacă alegi taxiul, un kilometru de mers costă 0,4 euro, iar o oră (inclus perioada de așteptare) ajunge la aproape 0,7 de euro.

Utilitățile casnice într-un apartament de 85 mp (incluzând curent electric, căldură, apă, gunoi etc) ajung la aproape 100 de euro pe lună, iar un abonament de internet nelimitat e aproape 11 euro lunar.

Un bilet la cinema costă 6 euro, iar un abonament full time la o sală de fitness ajunge la aproape 28 de euro/lună.

  • G4Media vă prezintă în graficul alăturat raportul venituri-cheltuieli din capitalele UE, conform datelor furnizate de Numbeo. 

 

*Grafice realizate de Cristian Andrei Leonte 

sursa foto deschidere: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Venit net (salariu) VEST: 3300 -3700 euro;
    Venit net (salariu) est: 700 – 860 euro:
    Costurile de întreținere pentru o familie de 4 persoane VEST: sunt cuprinse între 3300 și 3700 de euro;
    Costurile de întreținere a unei familii de 4 persoane est: oscilează între 1600 și 2000 de euro.
    Acu intreb si eu retoric une e mai bine sa traiesti, la Parias/Copenhaga sau la Bucureti?!

  2. E de vis la Bucuresti, ce sa mai…
    Asteptam emigrantii din Paris, Copenhaga, Berlin …