G4Media.ro

Gravitaţia artificială pe navele spaţiale, la un pas de realitate

Gravitaţia artificială pe navele spaţiale, la un pas de realitate

Gravitaţia artificială, prezentată în filmele de science fiction, a făcut un pas înainte în laboratoarele Universităţii Colorado (CU) din Boulder, unde se caută ca într-un viitor apropiat să devină o realitate pe navele şi staţiile spaţiale, relatează EFE.

Potrivit unui comunicat al instituţiei americane difuzat marţi, echipa condusă de Torin Clark a elaborat un prototip care, lipsit totuşi de somptuozitatea prezentă în filme ca „2001: Space Odyssey”, va reproduce gravitaţia pe navele şi staţiile spaţiale, şi va permite totodată menţinerea sănătăţii astronauţilor, relatează Agerpres.

„În spaţiu, astronauţii pierd masă osoasă şi musculară, sistemul lor cardiovascular îşi pierde tonicitatea şi suportă alte efecte. Până acum, există doar o serie de contramăsuri pentru a depăşi aceste probleme”, a precizat Clark în acest comunicat.

Noua tehnologie va permite oamenilor să contracareze efectele negative ale lipsei gravităţii, ceea ce va prelungi perioada de şedere în spaţiu şi, prin urmare, realizarea de misiuni în locuri mai îndepărtate de Terra.

Ideea este de a instala „săli” de gravitaţie artificială pe staţiile spaţiale pentru ca astronauţii să petreacă acolo „câteva ore pe zi pentru a primi doza zilnică de gravitaţie”, a spus Clark. „Este ca o vizită la spa”, a adăugat el.

Prototipul maşinii de gravitaţie artificială realizat la Departamentul de Ştiinţe de Inginerie Aerospaţială a CU-Boulder constă într-o platformă metalică, asemeni unui pat de spital, instalat într-o maşină centrifugă cu o viteză de rotaţie variabilă.

Asemănarea acestei maşinării cu un joc mecanic dintr-un parc de distracţii este notabilă, a recunoscut Clark, dar spre deosebire de acelea care fac ca persoanele să se simtă ameţite şi dezorientate, prototipul creat de echipa sa are efecte contrare ajutând corpul uman să se adapteze la efectele gravitaţiei artificiale.

Cercetătorii au descoperit că atunci când un voluntar a utilizat maşinăria de circa zece ori, el nu mai simte senzaţia de cădere.

Sursa foto: Facebook NASA

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Wth, invartirea unui pat inseamna ca gravitatia artificiala e „la un pas de realitate”? Cine a scris asa ceva a chiulit de la muuulte ore de fizica.

    • Ba chiar asta înseamnă. Gravitația va fi înlocuită de forță centrifuga și in lipsa unui reper (fereastra la exterior) vei avea senzația de „apăsare” în direcția opusa axei de rotație.

  2. A trebuit sa verific daca nu cumva, printr-un degajament al unui burlan de apa am ajuns pe cocon.ro antena3.ro cancan.ro liberatatea.ro sau ceva din familia „NU O SA-TI VINA SA CREZI”. Ce e cu titlul asta? Nu va cunoasteti targetul? Sau incercati sa aduceti cititori de senzational? In ritmul asta, nu o sa mai donez nici un ban ptr site-ul dumneavoastra. Daca vreau senzationalism, pot sa il iau cu 50 de bani de la orice chiosc de ziar.
    Dezamagitor.

  3. Ce-i cu acest articol și mai ales cu titlul lui? Vă insultați inteligența cititorilor în mod voit?
    E știut de multă vreme că cea mai simplă metodă de a simula gravitația în spațiu este să rotești habitatul și astfel forța centrifugă va subsitui forța de atracție gravitațională.
    Deci unde e marea descoperire despre care vorbește acest articol? Au inventat apa caldă.