G4Media.ro

Grecia a înregistrat în august mai multe cazuri de COVID-19 decât în…

Sursa: sunrise-travel.eu

Grecia a înregistrat în august mai multe cazuri de COVID-19 decât în toate celelalte luni, dar nu din cauza turismului

Grecia a înregistrat de la începutul lunii august cele mai multe cazuri de COVID-19, mai mult decât în primele luni cumulate ale pandemiei, o situaţie care nu are legătură cu turismul şi care îngrijorează tot mai mult specialiştii, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Cauza creşterii numărului de cazuri este în primul rând neglijenţa populaţiei, mai ales a tinerilor, nu turismul, a subliniat ministrul protecţiei civile Nikos Hardalias.

După deschiderea graniţelor, între 1 iulie şi 16 august, au intrat în Grecia aproape 2,6 milioane de persoane şi au fost realizate aproximativi 320.000 de teste la diferitele puncte de frontieră, dintre care doar 615 au fost pozitive

Potrivit ultimelor date, în august au fost detectate 3.271 noi cazuri de coronavirus, faţă de cele 1.307 din martie, la primul primul focar, şi de cele 1.277 din aprilie.

Deocamdată, guvernul premierului conservator Kyriakos Mitsotakis a evitat să decreteze o nouă izolare generalizată şi nici nu intenţionează să o facă dar a extins zonele în care sunt aplicate măsurile restrictive.

Ca urmare a creşterii semnificative a cazurilor, executivul a decis să aplice începând de vineri în zonele turistice din Santorini şi în peninsula Halkidiki restricţiile decretate săptămâna trecută pentru insulele Poros, Paros şi Antiparos.

În toate aceste zone sunt interzise orice fel de evenimente publice precum petreceri, târguri, procesiuni sau pieţe volante, precum şi reuniunile de peste 9 persoane.

În restaurante sunt permise maximum 4 persoane la o masă şi este obligatorie purtarea măştii, nu doar în interior ca în toată ţara, ci şi în exterior.

În aceste regiuni vor fi aplicate măsuri care sunt deja în vigoare în alte zone ale ţării cu un număr mare de populaţie, mai ales la Atena şi Salonic, precum închiderea barurilor şi a localurilor începând cu miezul nopţii şi până a doua zi la şapte dimineaţa.

Grecia raportează zilnic peste 200 de noi cazuri de coronavirus. Miercuri s-au înregistrat 217, urcând bilanţul total al contagierilor la 7.684 şi la 235 cel al deceselor.

Suscită îngrijorare şi creşterea numărului de cazuri la centrele de îngrijire a bătrânilor şi în rândul personalului spitalicesc.

Luni spitalul AHEPA, de referinţă în Salonic pentru tratarea cazurilor de coronavirus, a fost nevoit să suspende temporar primirea pacienţilor cu COVID-19, după ce s-au înregistrat 14 cazuri în rândul personalului medical şi al infirmierilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. tre’ sa ne hotaram pe cine exterminam: copiii care omoara bunicutzi, tinerii care omoara parinti sau batranii care nu lasa copiii si tinerii sa traiasca.
    ar mai fi o categorie cu sanse de eliminare: grasii ca arafat, nelutu sau bogdan chirieac. rar vezi un fanatic sa fie slab si sanatos.

    pacat ca virusul da numai peste fraieri si nu scapam de politicienii grasi, adica 80% din ei.

    • daca nu au plecat urechea la fostul Surgeon GEneral al USA care le a zis amerikanilor purtarea mastilor nu este determinata de ideea de auto-protectie:

      Former Surgeon General Vivek: American People Have ‘Patriotic Duty’ to Wear Face Masks

      SUA ARE NEVOIE DE:

      „A leader who inspires us to practice distancing and

      face masks,

      not as a political statement,

      but a patriotic duty,

      a commitment we make to one another.

      Vivek concluded his speech by saying he knows that “Joe Biden can be that leader.”

      breitbart.com/politics/2020/08/20/former-surgeon-general-vivek-american-people-have-patriotic-duty-to-wear-face-masks/

    • Sigur, citate din breitfart lipseau.

  2. Daca vaccinul nu apare in urmatoarele luni ideea impiedicarii transmiterii virusului prin tot soiul de masuri de protectie, in loc de masuri de protectie a categoriilor cu risc si atit, se va arata in toata slabiciunea ei.