G4Media.ro

Grecia a semnat două contracte cu Franţa privind achiziţia a trei fregate…

Sursa foto: Pixabay

Grecia a semnat două contracte cu Franţa privind achiziţia a trei fregate şi zece avioane de luptă Rafale

Grecia a semnat joi două contracte cu Franţa privind achiziţia a trei fregate de apărare şi intervenţie şi zece avioane de luptă Rafale, într-o nouă etapă a alianţei strategice dintre cele două ţări, informează AFP, citată de Agerpres.

Semnarea contractelor vine după ce anul trecut, pe fondul tensiunilor cu vecina sa Turcia, Grecia a decis să-şi întărească capacităţile militare comandând din Franţa 24 de avioane de luptă Rafale şi trei fregate, pentru o sumă totală de peste 5,5 miliarde de euro.

Primul contract, semnat în prezenţa ministrului francez al apărării Florence Parly şi a omologului ei grec Nikos Panagiotopoulos, se referă la cele trei fregate, denumite Belharra la export. Livrarea acestora a fost prevăzută în cadrul „parteneriatului strategic” încheiat în septembrie la Paris între cele două ţări, fregatele construite de Naval Group urmând să intre în dotarea marinei greceşti în 2025, primele două, şi 2026, cea de a treia.

Al doilea contract, pentru care a venit la Atena şi preşedintele Dassault Aviation, Eric Trappier, se referă la livrarea a şase avioane Rafale noi suplimentare, vânzarea a 18 astfel de avioane de luptă făcând deja obiectul unui contract semnat anul trecut, dintre care şase au fost deja livrate Greciei.

Grecia şi Franţa au început să-şi consolideze cooperarea militară în vara lui 2020, pentru a contracara tentativele turce de explorare de gaz în zone disputate din Mediterana de est.

Vineri, când Grecia marchează debutul războiului de independenţă faţă de imperiul otoman, în 1821, de pe portavionul francez Charles de Gaulle, ancorat în largul Cretei vor decola aeronave Rafale pentru a participa la defilarea militară tradiţională de la Atena, la care va asista pentru al doilea an consecutiv şi ministrul apărării francez Florence Parly.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Iaca se înarmează NATO până-n dinți. Extra bonus Germania. GG Putin, mare strateg, mare caracter.

  2. Ce face Grecia într-un an, Romania nu face nici in 4!

  3. Deci .. sãrãcutza Gregie poate 🦾🥶

  4. Cum?! Grecii nu se inarmeaza tot cu F-16-uri la mana a 3-a, fabricate acum 40-50 de ani si pe care sa plateasca sute de milioane de dolari?? Pai de ce nu iau exemplul nostru bun?!

    • Grecii au vreo 150 de F-16 de la A/B pana la variante noi desteptule , cand ai bani e normal sa vrei altceva. Noi avem ce ne permitem si sunt mai mult decat ok pt nevoile noastre papagalule.

    • O laie, bolșevicii noștri PCR-USL ii întrec cu mult pe greci la furat și la mâncat c’at 😂😂😂

    • Sute de milioane? Tu ai idee cat costa un Rafale? Cam 110M de euro. Deci cat costa 10? Peste un miliard.

    • Așteptăm și noi să cumpărăm mai repede cele 32 avioane modernizate F-16 Fighting Falcon norvegiene împreună cu cele 17 portugheze urmând să ne ducă la un total de 49 aparate F-16 care să ne ofere cât de cât o prestanță în domeniul aviației de luptă, chiar dacă nu ne putem compara cu Grecia sau alte state din regiune.

  5. Incet incet, realizam cu totii, cat de neinsemnati suntem, ca popor si conducatori. Aparati de altii, cumparand junghiuri la mana a 3a, platind americanilor miliarde pe sisteme care nici nu au ajuns inca in tara.