G4Media.ro

Grecia: Clienții restaurantelor indoor vor avea obligația să facă dovada vaccinării împotriva…

Sursa foto: Pexels/Aleksandar Pasaric

Grecia: Clienții restaurantelor indoor vor avea obligația să facă dovada vaccinării împotriva covid-19

Autoritățile din Grecia le vor solicita clienţilor restaurantelor, barurilor şi cafenelelor indoor să facă dovada vaccinării împotriva COVID-19, ca măsură de limitare a creşterii ratei de infectare cu coronavirusul, relatează Agerpres, conform Reuters.

Potrivit noilor reglementări, care vor rămâne în vigoare până în august, toate locurile în localurile „indoor” vor trebui să fie pe scaune. Persoanele care servesc masa pe terasele restaurantelor nu vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a unui test.

„Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal”, a declarat ministrul grec al dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă.

O aplicaţie lansată de guvern, COVID FREE GR, care poate scana certificatele digitale europene sau rezultatele testelor PCR va fi disponibilă pentru restaurantele, barurile şi cafenelele „indoor” pentru a se asigura respectarea noilor reguli.

Grecia mizează pe revitalizarea sectorului său turistic în această vară, dar este îngrijorată de o creştere a numărului de cazuri a infectării cu noua variantă Delta a coronavirusului. Aproximativ 41% dintre greci sunt complet vaccinaţi până în prezent.

Grecia a raportat luni 2.065 noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de cazuri fatale.

Ministrul sănătăţii Vassilis Kikilias a afirmat că întregul personal medical care asigură îngrijirea la domiciliu va trebui ca până la 16 august să se vaccineze cu prima doză, o măsură obligatorie anunţată luni de către premierul Mitsotakis. Aceeaşi cerinţă se va aplica personalului medical din spitale şi policlinici cu data de 1 septembrie. Clinicile care încalcă această măsură vor fi pasibile de o amendă de 50.000 de euro.

sursa foto: Pexels/ Aleksandar Pasaric

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Asa. Asteptam si in Romania sosocilor si ciolacilor.

    • Așteaptă, vierme…. Și așteaptă și doza a treia…. și pe a patra…. și pe a cincea …. că, din ce se zvonește, pe a șasea puțini o vor mai aștepta!

  2. Nu mai bine te duci la turci? Că ăia nu au atâția bâzdîci în tigve…

  3. cadrele de la langley zic „indoor”

  4. Adevarul e ca duceau lipsa grecii de asistatii social din Romania. Nu le erau suficienti vreo 200 de milioane de vest europeni vaccinati aveau nevoie si de vreo 5 milioane de romani nevaccinati care sa cheltuie 100 de euro pe sejur fara de care ii paste falimentul.🤣🤣🤣