Grecia închide tronsonul de autostradă cuprins între Lamia şi Atena din cauza ninsorilor / MAE atenționează că ar putea fi afectat traficul greu prin punctul de frontieră Kulata pentru transportatorii care merg spre sudul țării
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că, din cauza condiţiilor meteo extreme generate de frontul de aer polar „Medeea”, autorităţile locale au decis interzicerea circulaţiei rutiere, de orice tonaj, pe tronsonul de autostradă cuprins între oraşul Lamia şi capitala Atena, relatează Agerpres.
Potrivit MAE, circulaţia pe acest tronson de autostradă de circa 150 de km este interzisă de marţi (ora 19,00) până miercuri (ora 19,00).
MAE arată că măsura poate afecta traficul greu care se desfăşoară prin punctul de trecere a frontierei bulgaro-elene Kulata-Promachonas, putând fi restricţionată intrarea pe teritoriul Republicii Elene, în acest interval, pentru transportatorii rutieri care au ca destinaţie sudul ţării.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank