G4Media.ro

Grecia redeschide de azi hotelurile care operează tot anul, urmând ca de…

Foto: Pexels.com

Grecia redeschide de azi hotelurile care operează tot anul, urmând ca de la 15 iunie să fie operaționale și cele sezoniere

Grecia a făcut luni un nou pas spre normalitate după criza coronavirusului prin redeschiderea hotelurilor ce operează tot anul – urmate de celelalte de la 15 iunie – şi de reluarea cursurilor preşcolare, primare şi cele speciale, relatează EFE.

În afară de hoteluri au fost redeschise şi camping-urile, într-un prim test de găzduire a turiştilor străini din data de 1 iulie.

Grecia, a cărei economie se bazează fundamental pe turism (peste 25 % din PIB), spera ca anul acesta să devină destinaţia preferată a unui sezon turistic vitregit.

Grecia cu raportarea a doar 175 de decese şi a ceva mai puţin de 3.000 de cazuri este una dintre ţările din Europa cea mai puţin afectată de pandemia de COVID-19.

Hotelurile vor fi supuse unei serii de măsuri de igienă şi de securitate adiţionale, precum punerea la dispoziţie a unui responsabil pentru gestionarea eventualelor cazuri de coronavirus şi prezenţa unui medic în cazul în care complexul are peste 50 de paturi.

De peste o săptămână feriboturile au devenit operaţionale în toate insulele, deşi cu o serie de restricţii: pot oferi doar jumătate dintre locurile disponibile; pasagerii trebuie să poarte măşti şi să completeze un formular de contact şi de stare a sănătăţii. Purtarea măştii este obligatorie pe întreaga durată a călătoriei.

Traficul aerian a devenit de asemenea operaţional în această fază de tranziţie. Deocamdată operează doar zborurile interne şi câteva internaţionale spre Atena, deşi cu obligaţia de a se supune unui teste pentru COVID-19 şi unei carantine de 14 zile în funcţie de rezultat.

Începând cu 15 iunie vor putea sosi fără restricţii turiştii din primul grup de 29 de ţări, doar pe aeroportul din Atena şi Salonic.

Printre aceste ţări figurează statele vecine ca Albania şi Macedonia de Nord dar şi membrele UE precum România, Germania, Austria, Danemarca şi din ţări extracomunitare ca Liban, Japonia, Israel şi Noua Zeelandă.

Selecţia acestora s-a realizat pe baza datelor furnizate de Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) şi de autorităţile sanitare elene care au ţinut cont de situaţia epidemiologică a acestor ţări, similară cu cea a Greciei.

De la 1 iulie se va deschide traficul internaţional cu restul aeroporturilor şi vor putea sosi turişti din alte ţări incluse pe o listă care va fi anunţată de-a lungul acestei luni.

Profesorii şi învăţătorii trebuie să asigure o distanţă de un metru, iar în clase nu vor putea fi prezenţi mai mult de 15 elevi simultan, astfel încât şcolile vor fi nevoie să organizeze programe de frecventare a cursurilor prin rotaţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...