G4Media.ro

FOTO Grecia redeschide un palat antic, vechi de 2.400 de ani, în…

Sursa foto: AFP

FOTO Grecia redeschide un palat antic, vechi de 2.400 de ani, în care a fost încoronat Alexandru cel Mare

Grecia a redeschis palatul antic în care Alexandru cel Mare a devenit rege al Macedoniei în urmă cu aproximativ 2.400 de ani, după ce a fost supus unei restaurări, relatează CNN.

Palatul din Aigai, cunoscut în mod oficial sub numele de Mitropolia regală a macedonenilor, a fost cea mai mare clădire din Grecia clasică, având o suprafață de aproximativ 15.000 de metri pătrați, potrivit Ministerului grec al Culturii.

A fost construit în mare parte de tatăl lui Alexandru cel Mare, Filip al II-lea al Macedoniei, în secolul al IV-lea î.Hr.

Sursa foto: Facebook / Υπουργείο Πολιτισμού

„Este locul în care Alexandru cel Mare a fost încoronat rege, la scurt timp după asasinarea tatălui său, pentru a-și începe campania glorioasă”, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis la ceremonia de deschidere de vineri.

În timpul domniei lui Alexandru, acesta a cucerit o zonă imensă care se întindea din Grecia de astăzi până în Egipt, Iran și până în nordul Indiei și Asia Centrală.

Imperiul său, pe atunci nemaivăzut în istoria occidentală, a început ceea ce istoricii numesc perioada elenistică, care a durat de la moartea sa până la ridicarea Imperiului Roman.

palatul aigai, istorie, cultura, grecia, alexandru cel mare, edificiu, monument
Sursa foto: Facebook / Kyriakos Mitsotakis

Cuceririle sale au pus bazele influenței grecești în partea de est a Mării Mediterane pentru următorii 1.000 de ani. Multe texte importante din această regiune, inclusiv primele versiuni ale Noului Testament, au fost scrise în limba greacă.

Romanii au distrus palatul în 148 î.Hr. și a fost frecvent jefuit în anii următori.

Restaurarea locului de naștere al unui imperiu atât de impresionant nu a fost o sarcină ușoară. Guvernul grec a avut nevoie de 16 ani, cu ajutorul Uniunii Europene și cu peste 20 de milioane de euro (21,9 milioane de dolari), potrivit Ministerului grec al Culturii.

palatul aigai, istorie, cultura, grecia, alexandru cel mare, edificiu, monument
Sursa foto: Facebook / Kyriakos Mitsotakis

„Ceea ce facem astăzi este un eveniment de importanță globală și de anvergură internațională”, a declarat Mitsotakis.

Eforturile de restaurare au inclus excavarea sitului, documentarea și conservarea artefactelor descoperite. Guvernul grec a restaurat 1.400 de metri pătrați de mozaicuri, podele de marmură și unele coloane, păstrând în același timp aspectul general al ruinei, a precizat Ministerul Culturii din această țară.

„Importanța unor astfel de monumente transcende granițele locale, devenind proprietatea întregii umanități. Iar noi, în calitate de custozi ai acestui prețios patrimoniu cultural, trebuie să îl protejăm, să îl punem în valoare, să îl promovăm și, în același timp, să extindem orizonturile dezvăluite de fiecare nouă fațetă”, a declarat Mitsotakis.

Sursa foto: Facebook / Υπουργείο Πολιτισμού
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...