G4Media.ro

Grecia renunță cu 3 ani mai devreme la centralele energetice pe cărbune

sursa foto: Pexels

Grecia renunță cu 3 ani mai devreme la centralele energetice pe cărbune

Grecia face progrese mai rapide decât se estima privind renunţarea la centralele energetice pe bază de cărbune, Guvernul premierului Kyriakos Mitsotakis accelerând eforturile de a combate efectele schimbărilor climatice, transmite Agerpres care citează Bloomberg.

„Am spus că o vom face până în 2028. Cred că va fi posibil să o facem până în 2025, ” a declarat joi Mitsotakis, într-un interviu acordat Bloomberg TV.

Premierul elen a cerut aliaţilor europeni să-şi intensifice eforturile de a combate efectele schimbărilor climatice, după ce temperaturile record din timpul verii au provocat o serie de incendii în ţară, afectând semnificativ pădurile, suprafaţa agricolă şi zonele locuite.

Acum, continent se confruntă cu o creştere a preţurilor energiei, existând pericoll ca firmele şi gospodăriile să nu-şi poată plăti facturile la utilităţi.

După ce Grecia a îmbunătăţit estimările de creştere a economiei în acest an la 5,9%, PIB-ul ajungând la nivelul de dinaintea pandemiei, premierul a indicat că ţinta s-ar putea dovedi prea conservatoare. „Aceasta ar putea fi o prognoză pesimistă”, a declarat Mitsotakis.

Subvenții pentru facturile de energie

Săptămâna trecută, Guvernul de la Atena a anunţat că va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, în ideea de a face mai accesibile costurile la energie, pe fondul creşterii preţurilor la gaze naturale.

Acest mecanism de sprijin finanţat de guvern, cu un cost estimat la 150 milioane de euro, va include o subvenţie de 9 euro pentru primii 300 de kilowaţi oră consumaţi în fiecare lună de gospodăriile greceşti, a precizat Kostas Skrekas, adăugând că schema va acoperi aproximativ 70% din gospodării.

De asemenea, principala companie de utilităţi din Grecia, Public Power Corp. (PPC), firmă care este deţinută de stat în proporţie de 51%, va oferi şi ea reduceri mai mari de preţuri gospodăriilor pentru a le ajuta să facă faţă majorării facturilor.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu peste 250% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

Sursa foto: Pexels.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. In grecia e cald.
    Ei ar trebui sa renunte la toate tipurile de centrale.
    A compara romania cu grecia dpdv lincalzirii e ca si cum ai compara mere cu elefanti.

  2. In grecia e cald.
    Ei ar trebui sa renunte la toate tipurile de centrale.
    A compara romania cu grecia din punct de vedere al incalzirii, e ca si cum ai compara mere cu elefanti.

  3. Sputnikarii se opun la orice face UE, dacă UE ar susține centralele pe cărbune ei ar fi pentru alea verzi numai să fie împotrivă.

    • E vorba de costuri. Pretul energiei iti dicteaza mersul intregii economii.
      Tu oricum doar lingusesti bruxelul, indiferent de cat de mult ne indatoram si ne vulnerabilizam facand ce ne cer oamenii lui m3rkel, aliatul lui putin.

    • „Su.. tu” mars dreacu cu verzii tai!

  4. Au talent la a fura de la toti. Acum se trage si conducta de la Soci la turci. In cel mai rau caz aplica schema lor clasica, faliment la fiecare 10 ani.

  5. Lasa ca arde jermania carbune si pentru ei, pana in 2038.