G4Media.ro

Grecia testează mii de animale în urma detectării unui focar de pesta…

sursa foto: Unsplash

Grecia testează mii de animale în urma detectării unui focar de pesta caprelor / Suspiciuni legate de România

Peste 16.500 de capre şi oi au fost testate în zona centrală a Greciei pentru o infecţie virală cunoscută drept pesta rumegătoarelor mici (PPR sau ciuma caprelor), după ce 9 animale au fost testate pozitiv, săptămâna trecută, în câteva ferme din regiune, conform unui anunţ făcut luni de oficiali guvernamentali, transmite Reuters, citată de Agerpres. Publicația locală Larissa Press susține, pe baza unor informații de la Ministerul Agriculturii, că există o suspiciune legată de România în urma importului de miei și iezi, dar nu există nici o confirmare oficială în acest sens.

Acum, investigațiile autorităților elene se concentrează asupra importurilor de ovine și caprine din România în Thessalia, într-o încercare de a urmări pe deplin trasabilitatea acestui virus, scrie Larissa Press, citată de Rador Radio România. În Thessalia sunt așteptați și experți europeni, care vor veni la Larissa la jumătatea săptămânii viitoare, pentru a verifica respectarea protocolului prevăzut și în vigoare la nivelul UE.

Până în prezent aproximativ 2.500 de animale au fost ucise, toate din fermele afectate din regiunile Larissa şi Trikala. Un total de 16.500 de animale au fost testate, conform unui purtător de cuvânt al guvernului.

Grecia încearcă încă să determina sursa izbucnirii acestui focar de pestă.

Peste 100 de veterinari din sectorul public şi din armată vor continua să testeze încă aproximativ 120.000 de animale până vineri.

„Desigur, dacă va fi nevoie vor fi mai multe teste. Este derulată o anchetă epidemiologică pentru a afla cum a izbucnit”, conform purtătorului de cuvânt. Această pestă se manifestă prin febră, leziuni pe piele, respiraţie dificilă şi diaree. Nu prezintă niciun pericol pentru om.

Autorităţile locale au introdus caprele şi oile în carantină şi au interzis sacrificarea lor în întreaga regiune Tesalia până pe 26 iulie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează