G4Media.ro

Grecia verifică certificatele de vaccinare emise de Bulgaria și România din cauza…

Grecia verifică certificatele de vaccinare emise de Bulgaria și România din cauza suspiciunilor de fraudă. Cum funcționează ”filiera bulgărească”

Oficiali din Grecia anunță că vaccinările cetăţenilor greci (rezidenți permanenți ai țării), care par să fi fost făcute în străinătate, și anume în Bulgaria și România, au intrat sub lupa verificărilor. În timp ce Bulgaria doboară record după record în fiecare zi la mortalitate în Uniunea Europeană şi înregistrează numere din patru cifre de noi cazuri de Covid-19, fiind ţara cu cei mai mulţi „negaţionişti”, se înmulţesc reclamaţiile împotriva unor medici de familie care eliberează certificate de vaccinare cu datele unor cetăţeni care nu au primit doza corespunzătoare de vaccin, potrivit publicației grece Skai, preluată de Rador.

În Bulgaria s-a pus la punct o fabrică de certificate false de vaccinare de la care se „aprovizionează” şi destul de mulţi greci, în special din nordul Greciei. După cum a confirmat un membru al reţelei pentru postul public de televiziune ERT, în schimbul sumei de 300 de euro se poate obţine certificat de vaccinare din Bulgaria, fără a face vaccinul.

În Bulgaria, procesul de vaccinare este realizat de medicii de familie (într-un mediu fără control – medicul este față în față cu pacientul, în timp ce în centrele de vaccinare sunt implicate în proces întotdeauna 6-7 persoane), ceea ce pare să fi dat posibilitatea şmecherilor să comercializeze certificate fără vaccinare, lucru care a devenit cunoscut și în Grecia.

Certificatele din Bulgaria sub lupă

Potrivit mărturiei unui „intermediar” difuzată de ERT, pentru doar 300 de euro și o scurtă vizită la Sofia, se poate obține un Certificat european de vaccinare.

În contextul modificărilor recente ale legislaţiei realizate de Ministerul Sănătății, există o prevedere pentru sancțiuni penale și financiare grave în cazul unor acte ilegale legate de teste și vaccinuri.

Relatările din presa străină

Atât în Bulgaria, cât și în România au existat relatări ample despre cât de ușor se poate obține un astfel de document în aceste țări din vecinătatea Greciei.

Reclamaţiile sunt numeroase și provin în principal din mărturiile unor medici care denunţă că pacienții recunosc că au certificat, fără să fi fost vaccinați. Din 21 octombrie, cei care doresc să aibă acces în zone interioare, precum cafenele, hoteluri, săli de concert, muzee și piscine, trebuie să prezinte „Certificatul verde de vaccinare”.

Traducerea: Carolina Ciulu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. De Black Friday, certificatul verde este la reducere 50%, pe eMag.
    Statul esuat ne trateaza ca pe vite. Ce mai urmeaza, sa insemne nevaccinatii cu fierul rosu?

  2. Unde poate duce pr0stia. Dai 300 de euro, risti sa ajungi in inchisoare, ii poti imbolbavi pe altii…cand poti sa te vaccinezi pur si simplu, gratis si fara alte batai de cap.

    • Dar asta nu-i totul..
      BașCA CĂ unii poa’ să dea și banii (o cheltuială din buzunar, așadar) îi mai poate cadorisi și Certificatu’ cu bucuria „imunității pe hârtie”, taman când Covidu’ bate la ușă!

    • Taxa pe pr0stie a fost si va fi, daca exista pr0sti exista si taxa.

  3. Tentaculele caracatitei de crima organizata romano-bulgara a penetrat Europa.

  4. S-au trezit fanariotii, care au falsificat PIB-ul ca sa intre in euro, sa reproseze altora falsuri.