Grecia vinde către investitori interni și externi o participație de 10% la Național Bank of Greece, pentru a reduce datoria țării
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) a finalizat joi re-privatizarea creditorilor ţării, cu vânzarea unei participaţii de 10% la National Bank of Greece (NBG), pe fondul cererii solide din partea investitorilor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
Grecia obţine în urma tranzacţiei 690 milioane de euro (760,93 milioane de dolari), bani care vor fi folosiţi pentru reducerea datoriei ţării, cea mai ridicată din zona euro ca procent din PIB.
HFSF a vândut către investitorii interni şi externi 61,4 milioane de acţiuni ale National Bank, a doua mare bancă din Grecia după valoarea de piaţă, pentru 7,55 euro pe acţiune. Oferta pentru intervalul de preţ pentru National Bank of Greece fusese stabilită între 7,3 şi 7,95 euro pe acţiune.
„A existat o cerere solidă din partea investitorilor interni şi externi, oferta fiind suprasubscrisă de 12 ori”, a declarat sub protecţia anonimatului un oficial implicat în procesul de vânzare.
În urma tranzacţiei, HFSF va transfera către fondul suveran al Greciei restul participaţiei de 8,4% pe care o mai deţine la National Bank.
HFSF deţinea participaţii la primele patru bănci comerciale ale ţării, după ce a injectat aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a le recapitaliza în perioada crizei datoriilor suverane, care aproape a scos Grecia din zona euro.
Începând de la finele anului 2023, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) a vândut acţiuni la Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi NBG.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank