G4Media.ro

Greta Thunberg: Dacă liderii mondiali vor opta să ne dezamăgească, generaţia mea…

sursa foto: Facebook

Greta Thunberg: Dacă liderii mondiali vor opta să ne dezamăgească, generaţia mea nu-i va ierta niciodată

Suntem în toiul unui colaps climatic, şi ei nu pot vorbi decât despre bani şi despre basme privind o creştere economică eternă. Nimic din toate acestea nu este normal. Eu nu ar fi trebuit să fiu aici. Ar fi trebuit să fiu la şcoală, pe celălalt mal al oceanului. Şi tot voi apelaţi la mine pentru speranţă? Cum puteţi îndrăzni?! Mi-aţi furat visele şi copilăria cu vorbele voastre goale. Şi totuşi, fac parte dintre cei norocoşi. Sunt oameni care suferă. Sunt oameni care mor. Ecosisteme întregi se prăbuşesc. Ne aflăm la începutul unei extincţii în masă. Iar voi nu vorbiţi decât despre bani şi despre basme privind o creştere economică eternă. Cum de îndrăzniţi?!

(Discursul susţinut de Greta Thunberg, luni la New York, la Conferinţa ONU pentru Acţiune Climatică, preluat de The Guardian)

Vreme de peste 30 de ani datele ştiinţifice au fost clare ca lumina zilei. Cum de îndrăzniţi să continuaţi să întoarceţi ochii şi să veniţi aici şi să spuneţi că faceţi suficient, când politica şi soluţiile necesare nu se văd nicăieri la orizont

Spuneţi că ne „auziţi” şi că înţelegeţi urgenţa. Dar, indiferent cât de mâhnită şi înfuriată sunt, eu nu vreau să cred acest lucru. Fiindcă, dacă aţi fi înţeles pe de-a-ntregul situaţia şi tot continuaţi să nu acţionaţi, atunci aţi fi malefici. Iar eu refuz să cred asta.

Ideea larg apreciată de a reduce la jumătate emisiile în 10 ani nu ne acordă decât 50% şanse să rămânem sub [o creştere de] 1,5 grade Celsius, peste care există riscul declanşării unor reacţii în lanţ ireversibile, dincolo de controlul uman.

Poate că 50% este acceptabil pentru voi, însă acele cifre nu includ şi momentele de masă critică, majoritatea buclelor de feedback, încălzirea suplimentară cauzată de poluarea toxică a aerului, şi nici aspectele dreptăţii şi echităţii. Se bazează totodată pe faptul că generaţia mea şi cea a copiilor mei vor aspira din atmosferă sute de miliarde de tone din dioxidul vostru de carbon prin intermediul unor tehnologii care abia se întrevăd.

Deci un risc de 50% pur şi simplu nu este acceptabil pentru noi – noi, cei care va trebui să trăim cu consecinţele. Pentru a avea 67% şanse să rămânem sub o creştere cu 1,5 grade a temperaturii globale – cele mai mari şanse posibile calculate de Comitetul Interguvernamental pentru Schimbarea Climei – planeta mai avea de emis 420 de gigatone de dioxid de carbon, la 1 ianuarie 2018.

Astăzi acea cantitate a scăzut sub 350 de gigatone. Cum îndrăzniţi să pretindeţi că această situaţie poate fi rezolvată prin menţinerea stării de fapt şi unele soluţii tehnice? Cu nivelul de azi al emisiilor, acel buget de dioxid de carbon care ne-a mai rămas se va epuiza complet în mai puţin de opt ani şi jumătate.

Astăzi nu vor fi prezentate aici nici un fel de soluţii ori planuri bazate pe aceste cifre. Pentru că cifrele sunt prea incomode. Iar voi încă nu sunteţi suficient de maturi pentru a spune lucrurilor pe nume.Ne dezamăgiţi. Însă tinerii încep să vă priceapă trădarea.

Ochii tuturor generaţiilor viitoare sunt aţintiţi asupra voastră. Iar dacă voi veţi alege să ne dezamăgiţi, eu vă spun că nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom permite să scăpaţi nepedepsiţi. Chiar aici, chiar acum, trasăm o linie. Şi schimbarea vine, indiferent dacă vă place sau nu.

Articol de Greta Thunberg / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Pledoaria Greteii Thunberg nu a avut ecoul scontat printre liderii planetei

Suedeza Greta Thunberg, simbol internaţional al creşterii gradului de conştientizare în rândul tinerilor pe tema schimbărilor climatice, s-a confruntat luni cu realitatea diplomaţiei mondiale, după ce discursul său indignat de la tribuna ONU nu a obţinut impactul dorit în rândul liderilor reuniţi la New York, potrivit AFP.

„Nu ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la şcoală, de partea cealaltă a oceanului”, a spus liceana care se află într-un an sabatic, cu vocea tremurând de indignare, în deschiderea acestui summit organizat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în scopul relansării Acordului de la Paris din 2015. ”Cum îndrăzniţi? Mi-aţi furat visele şi copilăria cu vorbele voastre goale”.

”Tinerii încep să vă înţeleagă trădarea”, a spus Greta Thunberg. ”Dacă aţi decis să ne lăsaţi baltă, vă spun: nu vă vom ierta niciodată”.

După discursul său foarte aplaudat, tânăra a fost urmată la tribună de circa 60 de lideri politici, care ar fi trebuit să anunţe noi angajamente pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cel puţin asta promisese Antonio Guterres. În realitate, mulţi s-au limitat la a trece în revistă acţiuni deja implementate, despre care ştim că sunt insuficiente, în loc să anunţe sfârşitul energiei pe bază de cărbune sau un calendar accelerat pentru trecerea la 100% energie electrică ecologică.

Desigur, 66 de state subscriu în prezent la implementarea principiului neutralităţii carbonului până în 2050, a anunţat ONU. Dar este vorba în special despre ţări mici sau de state în curs de dezvoltare, iar aceste angajamente rămân în cea mai mare parte declaraţii de principiu.

„Apelul plin de pasiune al Gretei pentru acţiuni de bun simţ, pentru a asculta şi pentru a acţiona pe baza ştiinţei a fost ignorat”, a declarat pentru AFP Jennifer Morgan, din cadrul Greenpeace.

„Din păcate, majoritatea liderilor statelor cele mai poluatoare au ratat examenul”, a estimat Alden Meyer, din partea ONG-ului Union of Concerned Scientists.

Chiar şi papa Francisc şi-a exprimat regretul, de la Vatican, în ceea ce priveşte angajamentele ”foarte vagi” ale statelor în ultimii patru ani.

China a fost prezentă

Nici Brazilia, unde este situată cea mai mare parte a Amazoniei, un burete gigantic care absoarbe dioxidul de carbon în mod natural, nici Statele Unite, al doilea poluator pe plan mondial, nu au participat la summit, cu excepţia unei scurte apariţii de 10 minute a lui Donald Trump, spre surprinderea celor prezenţi.

Nici China, nici India, campioane la energia eoliană şi solară, dar care continuă să consume cantităţi importante de cărbune, nu şi-au luat noi angajamente.

Liderul diplomaţiei chineze, Wang Yi, a menţionat cu toate acestea angajamentul administraţiei de la Beijing pentru mişcarea în desfăşurare. A criticat SUA – fără să le nominalizeze – pentru că s-a răzgândit în ceea ce priveşte angajamentele luate, Donald Trump anunţând în 2017 retragerea din acordul negociat de predecesorul său, Barack Obama.

„Retragerea anumitor părţi nu subminează dorinţa comunităţii internaţionale”, a spus Wang Yi. „Ca membru responsabil al comunităţii internaţionale, China îşi respectă promisiunile”.

De fapt, Beijingul îşi va îndeplini cele mai multe dintre angajamente în avans, potrivit părerii generale a experţilor, şi anume inversarea curbei sale de emisii înainte de 2030. Sunt însă voci care aşteaptă un anunţ mai implicat în special în ceea ce priveşte centralele termice pe cărbune.

„India şi China nu au spus absolut nimic”, a declarat pentru AFP Laurence Tubiana, una dintre negociatoarele acordului de la Paris, semnat în mica localitate Bourget. „Au făcut declaraţii foarte conservatoare. Presupun că se păstrează pentru anul viitor” înainte de reuniunea COP26 de la sfârşitul anului 2020, când fiecare ţară va trebui să comunice noi planuri în domeniul climei.

Paris 2050: vremea va fi ca în Canberra

Fără să o nominalizeze pe Greta Thunberg, preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat mobilizarea tinerilor, afirmând că niciun responsabil nu poate ”să rămână surd la această cerere de dreptate între generaţii”.

Macron a generat critici în Franţa după ce a spus, în timpul călătoriei la summitul ONU, că tinerii ar trebui mai degrabă să protesteze împotriva ţărilor care ”nu mişcă”, menţionând Polonia, acuzată de blocarea consensului european pentru adoptarea obiectivului neutralităţii carbonului până în 2050.

Această ţintă a fost considerată atât de radicală în 2015, încât termenul a fost exclus din textul Acordului de la Paris, însă este pe cale să revină din nou în atenţie în contextul valului de caniculă din vara precedentă, al cicloanelor şi al gheţarilor care se topesc văzând cu ochii.

Ultimii cinci ani ar putea reprezenta perioada cea mai călduroasă înregistrată vreodată, potrivit unui raport publicat duminică de ONU. Temperatura pe Terra este în medie mai ridicată cu 1 grad Celsius în comparaţie cu secolul al XIX-lea şi va ajunge să fie cu cel puţin 3 grade Celsius mai ridicată în 2100 dacă angajamentele rămân în stadiul actual.

Pentru a se menţine în marja de 1,5 grade, eforturile statelor ar trebui sporite de cinci ori, estimează ONU. Chiar şi în cazul acestui scenariu optimist, condiţiile climatice de la Paris vor semăna, în 2050, cu cele din prezent de la Canberra, potrivit unui studiu publicat anul acesta, iar vremea din Londra, cu cea din Madrid.

Antonio Guterres a închis dezbaterile primei zile spunând că summitul a fost convocat pentru a auzi vorbindu-se despre ”acţiuni, nu platitudini”. ”Vă mulţumesc că aţi făcut acest lucru”, a mai spus secretarul general ONU.

Foto: Greta Thunberg / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

102 comentarii

  1. Unde e protectia copilului in Suedia , Barnevernet ?
    De ce nu se sesizeaza nimeni ca locul unui copil este la scoala si nu la hau hau manipulat de ecologisti?!
    Ce-or sa faca data viitoare , or sa duca un copil de sapte ani sa tina discurs la ONU ca sa impresioneze mai tare ?
    Bai nene, ce vremuri traim !..

    • Esti un inconstient, nu-i de mirare ca esti sluga la PSD.

    • @aveti ce votati

      Relaxeaza-te, boss! Nu toata lumea e postac psd. S-a creat deprinderea asta sa numesti sluga psd pe oricine are alta parerea decat tine. Si pana la la urma cu ce esti tu mai special decat o sluga psd? Ca tot acelasi discurs il aveti: ura, replici intelijente, atotstiutor.

      Pe bune… oamenii mai pot sa aiba pareri diferite? Viata asta nu e doar impotriva psd. Mai sint si alte chestiuni importante.

      Pana una alta Walker are dreptate: unde e proitectia copilului? Si pana unde merg ecologistii cu treaba asta? Ce urmeaza? Iar fata asta Greta, transmite multa amaraciune si ura.
      Ah, si mai transmite ceva cand poarta tricouri cu Antifa, ea si familia ei.
      A prins un val si-l calareste pana se stinge. E cool sa fii ecologist.

    • Si mie mi s-a parut cam prea exagerata, prea plina de patos reprezentatia fetei. Nu spun ca nu are dreptate, dar prezentarea era cam exaltata.

    • are 16 ani. tu ce faceai la 16 ani?

    • O manipulare ieftina cu un copil care citeste de pe o foaie ce au scris manipulatori,ieftin tine doar la fraieri si se gaseste fraieri ,Trump nici nu a bagato in seama

    • Nu, copiii de 7 ani merg de mana cu Veorica prin Baia Mare, ALba IUlia, …
      Fata aia deja e adolescenta, are alta cultura si alta implicare.

    • Bai nene, ești prost rău!

    • Ai dreptate. Oricum, zgaiba asta mica, are ceva din Ana Pauker mica.
      Sau mai avem o solutie: se face mare, se converteste la Islam si in felul acesta va avea alta cauza dreapta de aparat.

  2. Greta are dreptate, dar bosorogilor nu le pasa decat de buzunarul propriu, nu-i duce capul.

    • Greta de-abia a aflat tabla inmultirii alaltaieri si radicalul ieri si e experta in schimbari climatice :)) cat de jos se pot cobori ecologistii?

    • Se vede cat de ecologista e mucoasa asta, care se imbraca numai in haine din plastic si calatoreste cu barci, tot din plastic, care au distrus natura pe inca 100 de ani… mananca la fel de mult cacat, precum postacii idioti, care o ridica in slavi! Daca invata si nu vorbea tampenii, afla mai multe despre ecologie…

    • @ ion: fata asta știe să vorbească cel puțin o limbă în plus față de tine! Și la 16 ani e posibil sa știe integrale, nu doar radicalul care ți-a pus capac in profesionala!

    • D-le daca aceste Organizatii Ecologiste ar fi pe bune as fi primul care ar activa.
      Acolo sant interese financiare de te doare capul.
      Acest copil nu este decat o papusa oligofrena care nu prea stie ce se intapla cu ea.

  3. 1/Barnevernet era in Norvegia.
    2/Protectia copilului ar trebui sa intervina la nivel global sa-i apere de adultii care le ‘asigura’ un viitor negru si fierbinte (Scaraotchi, copy?)
    3/E dreptul lor sa protesteze pentru ca vor petrece mult mai mult timp acolo, in viitor, decat noi cei care momentan decidem inca pentru ei. Si evident nu avem niciun plan pe termen lung. Sa ne fie noua bine acum, dupa noi potopul. Sau parjolul. Sau amandoua, de fapt.
    Cand lumea protesta pentru Rosia Montana, propaganda tot asa urla, ca sunt manipulati.

  4. „Esti un inconstient, nu-i de mirare ca esti sluga la PSD.”
    Reactie tipic isterica de asa zisi „ecologisti” ce ingroapa din fasa orice posibila discutie bazata pe argumente. N-am votat niciodata PSD si nici sluga lor nu sunt. Stiu si eu ca Barne cum s-o numi este in Norvegia dar in Suedia au o politie similara. Oricum ar fi viitorul , alb sau negru, nu Greta e persoana potrivita sa ne invete. Daca am ajuns sa ne invete copiii ceva inseamna ca suntem niste cretini. Ori refuz sa cred ca suntem o lume intreaga niste cretini .

    Acesti asa zisi luptatori pt dreptate si ecologie nu mai au rusine, distrug copilaria copiilor implicindu-i in manevre politice mizerabile de care acesti copii inocenti trebuie tinuti departe.

    Apropos mai „Aveti ce votati”, tu citi copii ai zamislit pina acum ?

    Si, dragi eco isterici, sa nu cadeti de pe scaun: am manifestat pt Rosia MOntana si chiar am confectionat un banner 2X3m din banii mei (200€).

    Nu mai vorbiti ca sa va aflati in treaba,

  5. Oare de ce e promovată domnișoara aceasta cu probleme psihice și de educație (a se vedea cum se strâmbă când il vede pe Trump la onu)?
    Legat de protecția copilului in Suedia este interesant cum de I se permite sa chiuleasca de la școală intr-o tara in care homeschooling-ul este considerat aproape o crima.

    • Adevarul ramane adevar, indiferent cine-l rosteste. Iar atacul la persoana nu reprezinta un argument.

    • @carmen I
      Să spui adevărul este atac la persoană?

    • @anonim: Greta sufera de o forma de autism, dar este abslut irelevant in cazul de fata si nu are lagatura cu ceea ce sustine. Este atac la persoana sa te legi de acest aspect ca sa o denigrezi, chiar daca e adevarat. Crezi ca autistii sunt fiinte inferioare care merita sa fie dispretuite, sau ce?
      Este o tactica comuna a celor care nu au arumente sa denigreze folosind aspecte irelevante legate de persoana.

    • @carmen I
      Nu o denigrez pe domnișoara Thunberg
      Problema ei ce spune legat de schimbările climatice.
      Eu întreb de ce este promovată și scoasă la înaintare, care sunt meritele ei? Nu e nici prima nici ultima persoana care vorbește de schimbările climatice iar expertiza ei în domeniu e aproape nulă. Cat despre autoritate morală nu cred că are așa ceva ținând cont de midulcum se strâmbă antunci când il vede pe Trump la onu. Deci care sunt meritele domnișoarei pentru care o promovăm așa de intens? Doar pentru că urla mai tare că o isterica?

    • @carmen I
      Uite aici un articol foarte bine informat care pune sub semnul întrebării motivele și impactul acțiunii domnișoarei Thunberg
      http://mobile.hotnews.ro/stire/23385361
      Pentru că dincolo de stereotipurile la moda gen „să salvăm planeta”, „să oprim poluarea’, „să micșorăm aparenta de nustiuce element din sistemul periodic”, vine întrebarea următoare: pe ce te bazezi?

    • O să-ți raspund la prima intrebare: fata asta de 16 ani e promovată pentru că a ținut un discurs în fața consiliului de acțiune împotriva schimbărilor climatice a Națiunilor Unite! Un lucru pe care neam de neamul tău n-o să ajungă să o facă!
      De ce: pentru că-i pui eticheta de persoana cu probleme psihice, dar mai târziu spui că nu e atac la persoană. Ești un ipocrit și obtuz!
      Apoi, spui că e scoasă la înaintare?! Pe bune?? Fata asta protestează de vreo trei ani in fața Parlamentului din Suedia! Acum devii și prost!
      Și cireașa de pe tort, anonimule decrepit: stereotipurile sa salvam planeta?! Păi hai boule, ea lupta sa aibă unde a trăiască, ea și generația ei, nu cum să-și cheltuie pensia specială/banii primiti pe postare!

    • @Meseriașul
      reformulez: fata care arata de parca ar avea probleme psihice (sindromul Asperger este doar o tulburare comportamentala).
      restul observatiilor mele raman insa valabile: domnisoara thunberg este un produs comercial promovat pentru a sprijini discursul ecologist-militant
      nu cred ca e cazul sa comentez aici de unde se inspira domnisoara thunberg atunci cand gesticuleaza (aici se poate vedea discursul cu pricina: https://www.youtube.com/watch?v=TMrtLsQbaok).
      sa fie mussolini? (https://www.youtube.com/watch?v=Hpn9iPLbNDc), sau hitler (https://www.youtube.com/watch?v=gu7n0_gVgTc), sau poate fidel castro (https://www.youtube.com/watch?v=hiSfK5QrlMo)
      legat de mesajul transmis de domnisoara thunberg este o discutie aproape fara sfarsit legata de ce putem face pentru reducerea poluarii. e suficient sa aduc aminte de ideile Doamnei Oana Bogdan de la PLUS cu interzicerea fasolei: https://www.dcnews.ro/oana-bogdan-interzice-fasolea-factor-al-incalzirii-globale_642943.html
      de asemenea e neclar cum domnisoara thunberg a putut lipsi (chiuli) de la scoala atat timp pentru a protesta. cel mai probabil miscarea ei a fost sustinuta de autoritati.

    • @Anonim: mi-e atât de lehamite să-ți răspund, dar nu vreau să rămână comentariul tău fără un drept la replică (deși suntem singurii cititori ai comentariului):
      – confunzi dreptul la libera exprimare și dreptul de a protesta cu simbolurile/apucaturile naziste/marxiste;
      – nu ești capabil sa înțelegi că acești adolescenți nu vin cu soluții, doar prezintă probleme ce-i vor afecta in viitor! Și vreo 30 lideri de state plus antreprenori le-au dat dreptate și vor continua lupta pt acești tineri.
      Si, faza cu USR, sau articolele din DCNews, arată că ești doar un postac! Ești un om fără inimă!

    • @Meseriasul
      Eu nu am inima. Dumneavoastra ce va lipseste?
      PS: cititi va rog mai atent ce am scris, era vorba despre PLUS nu despre USR.

  6. Ma amuza cum ecologistii o dau inainte cu chestii radicale. Iar politicienii ii folosesc cum vor ei in jocurile lor politice. Totul se reduce la bani.

    Sa nu credeti ca le pasa celor de sus despre natura si Gaia…

    Sunt de acord ca trebuie sa luam masuri ca altfel ne distrugem. Dar mai nou TOTUL se reduce la ecologism si asta e gresit.
    Iar acesti lideri grozavi care dau declaratii pe la dineuri si conferinte simandicoase, sa inceapa cu China si India (si alte tarile asiatice). Acolo e grosul poluarii. Ca ma duc eu cu bicicleta la lucru sau nu… apa de ploaie.

    • care sunt chestiile alea radicale cu care dau inainte ecologistii??

    • @Paradigma: Doar China si India sunt marii poluatori? Dar SUA unde este? nu cumva pe primul loc la emisii de CO2 in utimii 30 de ani?

      Si cine si-a mutat o mare parte din productia industriala in China? nu cumva toate firmele mari, deoarece productia era mai ieftina?

    • Thunberg might do well to sail her stern gaze and billowing anger to India or China and wag her finger at the billions of people who no longer want to live in poverty and destitution. Because if climate change is irreversible in the next 10-12 years, as cultists claim, it can be blamed in large part on the historic growth we’ve seen in developing nations.

      China’s emissions from aviation and maritime trade alone are twice that of the United States, and more than the entire emissions of most nations in the world. But, sure, let’s ban straws as an act of contrition.”

    • Zi-le, domnu’ defetist! Nu te opri aici! Descurajeaza-i și pe cei care au inițiativă, că deh, te amuză! Dar, trebuia să-ți dai și tu cu părerea, măcar atât!

  7. Greta Thunberg spune lucrurilor pe nume, dar nu insema ca vorbele ei vor avea vreun impact. Liderii mondiali sunt doar niste slugi mentinute la putere de cercurile corupte de oligarhi. Fireste, ei nu prea se gandesc la mediu si la clima, ci doar la punga.

    Iar publicl larg… ei bine, nici oamenii obisnuiti nu prea sunt obisnuiti sa-si sacrifice confortul personal pentru binele general. Nu am vazut pe multi care sa renunte la folosirea masinii personale, sa folosesca mai putin plastic sau sa se implice activ in reciclare.

    • pai la oamenii obisnuiti e problema, ca noi suntem multi, nu marii lideri, cateva mii. iar in tarile fara apa calda aia nu au ce manca si noi vrem sa se gandeasca la ecologism? ok, fii tu in situatia lor si vezi daca iti mai arde de asa ceva.

    • Ecologia este o afacere superbanoasa subventionata de stat, adica afacerea perfecta care in mod uzual pierde bani gramada indiferent ce ai face dar sare repede statul sa-ti absoarba pierderea. Cea mai mare escrocherie in domeniu e totusi sistemul certificatelor verzi :))

    • @Andrei: marii poluatori sunt, de obicei, din tari unde exista apa calda. SUA ocupa un loc fruntas la emisii de CO2, urmata de China, deoarece apoape toata productia globala s-a mutat acolo. Liderii mondiali ar putea impune legi dure prin care sa limiteze poluarea si emisiile cu efect de sera, dar nu prea vor, ca sunt la mana oligarhilor. Un exemplu este Trump.

    • @carmen i.

      https://ceasepollution.com/top-10-biggest-polluters-in-the-world/

      Când esti proasta și îți dai cu părerea pe net. SUA sunt pe locul doi. China e la aproape dublu distanță. Dar așa se întâmpla când primesti ordine sa combați la comanda pe net. Îți ies astfel de gogomanii ca “orange man bad” și ca americanii sunt nasoi. Hai sictir!

    • @Harley: ar fi trebuit să vezi comentariul lui „Carmen” in ansamblu: primii doi mari poluatori mondiali sunt China și US. Ce mai contează locul?!

  8. Am retinut doua idei despre manipulare:
    1. cum se face un articol (la vremea aceea ziarele erau de baza, n-avea toata lumea televizor):
    – cam 50% adevar de notorietate publica
    – cam 25% adevar mai putin cunoscut sau ceva credibil
    – restul e ceea ce autorul vrea sa bage în capul destinatarilor
    Destinatarii (cititorii), sub influenta cotei de adevar, tind sa „înghita” totul
    2. utilizarea agentilor:
    – agenti platiti (acoperiti desigur)
    – oameni santajabili
    – idioti utili
    Care credeti ca sunt cei mai vocali?

  9. Pamflet
    Veniti in Suceava sa vedeti cum se lupta impotriva schimbarilor climatice.
    Toti marii poluatori ai orasului scot fum si fac zgomot chiar in mijloceul orasului, pe valea raului Suceava, intre malluri. Si crematoriul orasului e amplasat tot acolo si scoate fum si polueaza toata Valea Sucevei. Iar cei de la fosta groapa de gunoi, primesc gunoi ilegal pe care il ard, astfel valea raului care trece prin mijlocul orasului e plina de fum si gaze si particole in suspensie permanent. Dar adevarata poluare se produce NOAPTEA ( ca hotii), cand toti acesti poluatori dau drumul la maxim si e o poluare de nedescris.
    Iar Garda de mediu, Agentia de protectia mediului, Directia de sanatate publica (agentii guvernamentalw conduse de PSD) si Primaria Suceava, condusa de PNL, nu spun nimic, nu intervin. Oamenii, copiii care sunt mai vulnerabili sunt otraviti zilnic de poluate. Si e plin si de eco scoli care nici ele nu zic nimic. Si nici presa si nici ong-urile ecologiste. Oare de ce?
    Parerea mea

  10. Duduia va avea un MARE viitor în politică. Va fi un „pit-bull” pe cinste!
    De urlat – urlă, de lătrat – latră, de plîns la comandă – plînge, frustrări are, e perfectă!
    Și… nu uitați vorba din străbuni: „follow the money”!

  11. Planeta nu este a voastra ,ci a urmasilor si urmasilor nostri , in veacul vecilor , ca sa il parafrazam pe Delavrancea . Acesta minunta fiinta (trist sa poti auzi sau citi, ce scriu sau spun, unii dintre noi ,despre acest seaman al nostru ) ne arata , fara tagada , cum priveste aceasta tinara generatie planeta si rostul omului pe pamint . Batrini, sau mai putin batrani, oameni ai acestei planete , incercati sa intelegeti , nu veti fi iertati in veci, daca nu acceptati acum , ceea ce va spune cu atita simplitate si acuratete verbala, aceasta tinara domnisoara . Impactul acestor cuvinte si urmarile deja incepute(mii si mii de tineri, de pretutindeni ,au inceput deja, o munca de curatire in fapt, a planetei ), este, chiar daca nu puteti vedea sau nu vreti sa acceptati, nimicitor si devastator . Conducatorii actuali ai omenirii ,deja si-au epuizat solutiile si verbale si faptele lor deja produc efecte , in noua forma de intelegere a notiunii de om si umanitate . GRETA le-a spus in clar :Cum de îndrăzniţi să continuaţi să întoarceţi ochii şi să veniţi aici şi să spuneţi că faceţi suficient, când politica şi soluţiile necesare nu se văd nicăieri la orizont

    Spuneţi că ne „auziţi” şi că înţelegeţi urgenţa. Dar, indiferent cât de mâhnită şi înfuriată sunt, eu nu vreau să cred acest lucru. Fiindcă, dacă aţi fi înţeles pe de-a-ntregul situaţia şi tot continuaţi să nu acţionaţi, atunci aţi fi malefici. Iar eu refuz să cred asta.
    Miliarde de tineri vor asocia aceste cuvinte, propriilor lor intelegeri si acest nou val ,ce deja are adepti ,chiar printre cei ce acum conduc omenirea ,nu va putea fi oprit . Noi toti nu vom putea sta pasivi ,fara sa ajutam , aceast nou concept, ce va zgudui omenirea . In fapt , nimic nu poate fi mai frumos , decit ceea ce aceasta tinara (condamnata imbecil de unii )incearca sa ne faca pe toti sa intelegem . Felicitari ,este un cuvint mult prea modest , pentru a califica acest OM , ce ne aduce in fata ADEVARUL si ce ne obliga sa acceptam cererea lui (omului Greta Thunberg)
    P.S. Presedintele Frantei, EMANUEL MACRON ,deja si-a asumat aceste spuse si deja a cerut acestor tineri ,de pretutindeni, sa incerce, in cel mai democratic mod cu putinta , sa ceara celor ce INCA ,spun INCA si iar spun INCA, nu percep si nu accepta spuselesi sa convinga , obligatia transpunerii in fapte a acestei necesara si atit de obligatorie , NOUA atitudine .In curind multi alti lideri , la nivel mondial , vor accepta .

    • Tudore cinta la alta masa , poate inveti sau stii deja Kalinka.Este ca nu prea percepi nimic . Sacrificatule . Ba esti varza ,dar nu calita , habar nu ai ce spui

  12. Marea ironie: cei care se agață cu atâta înverșunare de combustibilii fosili, vor sfârși la fel ca dinozaurii din care e făcută supa cu care-și umplu rezervoarele (și buzunarele). Depășiți și incapabili să-și înțeleagă inadecvarea la o lume în schimbare accelerată.
    Când iubești prea mult mediul fosil, riști să te fosilizezi.

    „The world is waking up. And change is coming, weather you like it or not”

  13. O prostie. Discutiile de gen trebuie avute intre oamenii cu putere de decizie si o comisie de experti (ingineri, climatologisti, etc). Un copil de 16 ani care citeste niste numere fara sa inteleaga ce spune nu poate avea pretentia sa fie luat in serios. De fapt, mi se pare ca ambele parti ale discutiei s-au umplut de exaltati si niciuna nu mai poate discuta serios despre problema reala a schimbarilor climatice si despre ce solutii avem.

    • Nu stie ce spune ?sau nu stiti ce spuneti ? Mai degraba se agata unii de la raion, de unii de la impins vagoane , sau de alter ego , decit se agata inecatul de pai sau decit prostul de drumul lung si calea batuta .

  14. Aceasta inversunata aparatoare a mamei Gaia, oare cum a ajuns in SUA? A mers cu un vas cu panze, propulsat de vant? A debarcat si a urcat pe un magarus pana la conferinta?

    Daca iubeste planeta asa de mult, de ce nu s-a inregistrat sau n-a facut live streaming? De ce contribuie la acest masacru al aerului folosind avioane? Manipularea copiilor n-ar trebui sa fie ilegal? Iar pentru cei care o poarta ca pe o papusa in toata lumea… bravos baieti! Stiti marketing bine de tot – respect.

    In orice caz, cum mentiona si cineva mai sus: are viitor in politica; plange bine la comanda. Ce prosti suntem: punem botul la tot ce-i relativ wow.

    • Da, a ajuns in State cu un vas cu vele pe la finalul lui august! Tot comentariul tău e contrazis și combătut! Un simplu scuze pentru cititori e suficient!

  15. Savantii deja si-au spus cuvintul . Priviti , aceste spuse ale GRETEI Thunberg, ca pe un manifest ,ca pe un concept nou ce priveste viata planetei si nu ca pe un adevar , ce trebuie musai combatut .

  16. Citesti unele comentarii si te crucesti. Si iti dai seama ca planeta nu are nicio sansa cu cretini care nu evolueaza deloc. Planeta e un organism viu si va avea puterea sa-si inlature propriul cancer: omul.
    Citesc la unul: Ca suntem cretini daca am ajuns sa ascultam copiii. Ma ..un dobitoc comunistoid ca tine (dupa aceasta afirmatie), lipsit de empatie, e prost iremediabil.
    Fetita are Asperger. Ar trebui s-o admirati pentru asta. E o boala din spectrul autist care presupune un IQ peste medie. Singura latura deficitara ramane componenta socializarii si integrarii in societate; darepe care, se pare, ca ea a depasit-o.
    Da..Asperger, autism.. adica „handicapata” in mentalitatea majoritatii romanilor.
    Si, bineinteles, atunci cand cineva iese in fata..apar si cretinoizii adepti ai teoriilor conspirationiste. Nu conteaza care este evenimentul..dar haterii apar si spun ca e manipulara, ca oculta, ca kkt cu mac.
    O fi manipulata desteptilor, dar stiti cum a aparut totul? A iesit singura in fata scolii sa protesteze. Si usor, usor, ..in timp..au inceput sa iasa liceenii. Si asta a inceput in tarile alea nordice..civilizate. (de fapt, nu; ca aia fura copiii imigrantilor si-i dau la „ghei”)
    Luati-va bre masina diesel cu 500 de euro. ca aia va place…ca are consum de 4 l/100..chit ca scoate fum ca tractorul de acum 60 de ani.

    • Da, asta se remarca prima data: atacul la persoana. Si, o data cu el, acceptul limitat al romanasilor despre cine si ce drepturi are.
      Daca are sun 18 ani, si mai ales fata …. se cam vede care e parearea generala.
      Cretinii nu-si dau seama ca asta se propaga in societate ca focul: o categoria sociala pe care nu o respecti, o poti proteja? Vrei sa o protejezi?
      Va mirati ca ne sunt violati si rapiti copiii? Cum ii tratati, tembelilor? Cat credit le dati? Cat de mult ii ascultati? Exact atat cat ii respectati si ascultati voi, tot atat ii asculta si respecta: politia, justitia, medicii si asistentele, etc.
      Insulati o fata care face un gest extrem de curajos, dora asa, in virtutea „educatiei” pe care ati primit-o, fara sa treceti nici un mometn prin filtrul gandirii actul ei de curaj.
      Ati incercat vreodata sa tineti un discurs in fata a 5 oameni, macar?
      Rusine, natie inapoiata!
      Respectati-va si protejati-va copiii, astfel toti vor lua calea unor state civilzate, care ii respecta si asculta. SI voi veti ramane aceiasi idioti revansarzi, cu privirea intoarsa spre trecut.

    • E incredibil…contrar tuturor informatiilor, statisticilor, imaginilor, avertismentelor, vad ca „desteptii” se gasesc sa vorbeasca de teorii ale conspiratiei si sa condamne o fata care incearca din rasputeri sa schimbe mentalitatile oamenilor ce sunt la conducerea celor mai puternice tari din lume .

      Normal ca are o echipa in spate, e nevoie de o forta colectiva ca sa faci schimbari in lumea asta dar nu ma astept ca prea multi romani sa inteleaga asta dat fiind faptul ca nimeni nu se mai gandeste la nimeni, toti suntem preocupati doar de persoana noastra si/sau cum sa atacam alta persoana. Aici nici macar nu e vorba de taierea tuturor carburantilor fosili, e vorba de gasirea unui echilibru, o limitare a consumului si de implementarea a noi metode de generare a energiei. Din cauza politicii si implementarile administratiei TRUMP, prototipul de centrala nucleara cu 0 emisii de gaze al lui Bill Gates a fost oprit din progress din cauza problemelor de trading dintre America si China, probleme legate strict de bani.

      Solutii sunt doar ca oamenii din varf nu vor aceste solutii pentru ca nu sunt capabili sa vada un viitor in care viata are un rol mai important decat banii. Aici intervine Greta si sper din tot sufletul sa nu se lase niciodata, cu toate ca se lupta cu natura umana care din pacate are o tendinta autodistructiva. Poate sunt de vina creierele noastre. Suntem incapabili sa constientizam colectiv, ca oameni ai acestei planete, ca ne distrugem singura casa pe care o avem.

  17. Anormalitatea (imi pare rau ,tare rau , ca sunt nevoit sa spun asta )unor semeni ai nostri , ce se exprima total idiot (iar imi pare rau ) , despre o fiinta exceptionala ,ce are aceasta extrordinara calitate , de a atrage si de a prezenta lumii, un concept nou si a demonstra omenirii ,o viziune noua asupra tuturor. NOI fiinte si noi PLANETA, ma face sa spun cu inca si mai multa intelegere ,cu inca si mai multa simpatie FELICITARI draga -GRETA THUMBERG-. Ar fi cazul , ca macar acum ,unii dintre noi , sa se opreasca si sa inteleaga , daca chiar nu pot pricepe , ceea ce face prin aceste spuse un copil .

  18. Felicitari GRETEI THUMBERG!
    E bine ca nu stie limba romana si e bine ca nu s-a nascut si nu traieste in Romania. Altfel acum era ocupata cu „ascultarea” de la ora de Religie, cuiul fumat in toaleta liceului, plimbatul ultimei tinute prin oras/club, si suportatul etichetelor si mitocaniei celor din jur. (Sa ma scuze adolescentele romance destepte care au pretentii mai mari de la ele insele).
    Se pare ca asta e tot ce asteapta romanasul mediu de la o tanara fata, daca e sa ma iau dupa comentariile de mai sus. Adica cam tot ce ii incape lui in teasta traditionala (extrem de putin).

  19. Încălzirea globală e răspunsul ecosistemului global ( a Naturii, deci ) la factorii cu care în decursul secolelor omenirea a influențat echilibrul climatic pe Glob. Din punct de vedere geofizic este un fenomen absolut normal și ce este mai important : este un FAPT, deci există, indiferent de credința noastră. Natura se va apăra în felul ei și o doare în cot, dacă omenirea suferă, sau nu, îi este indiferentă chiar existența omenirii pe Pământ. Mingea este în curtea noastră, adică este alegerea noastră, a omenirii, dacă facem ceva ca să recâștigăm echilibrul climatic. Ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din istoria meteorologică – adică de când se fac măsurători, din 1850. Dacă în perioada dintre 1850 și 2014 temperatura medie globală a crescut cu 1,1 C0, în perioada dintre 2014 – 2019 a crescut cu 0,2 grade. Creșterea temperaturii a dus – între altele – la creșterea vitezei de topire a platourilor de gheață de la Poli și la topirea rapidă a ghețarilor. Această topire cauzează creșterea nivelului mărilor, care va duce la rândul lui la dipariția unor porțiuni de uscat, locuit de omenire. La care se mai adaugă fenomene de deșertificare, perioadele de secete din ce în ce mai lungi, incendiile vegetației etc. etc.Toate acestea vor duce la creșterea migrației din cauze climatice ș.a.m.d. Sunt fenomene despre care puteți afla zilnic, pentru că totul se poate afla instantaneu datorită internetului.
    Problema e, că majoritatea politicienilor și oamenilor de la putere, undeva să zicem la vârsta medie de 40-45 ani, în sinea lor se gândesc cinic, că ei nu vor fi afectați în viața lor, iar după ei potopul. Este rău prevestitor că statele care contribuie cel mai mult la schimbările climatice – China, India, SUA, Brazilia, Rusia – au conducători care pur și simplu neagă faptele în mod iresponsabil. Cât de tragic de proști suntem, arată și faptul că e nevoie de un copil de 16 ani care să ne confrunte cu iresponsabilitatea noastră.

    • Cineva , trebuia sa ne arate asa cum este ,nemachiata , nefalsificata si adevarata , aceasta problema MULTUMIM GRETA THUMBERG. Poate nici nu stii inca, ce ai facut cu adevarat .

  20. Conducatori efemeri ai planetei , veniti acum , daca puteti si va opuneti spuselor GRETEI THUMBERG . Nu o sa aveti acest curaj . O sa va incolonati si o sa o laudati (chiar merita ), ba chiar o sa si semnati , toate acordurile posibile .

    • greta este o idioata utila minora

      intr-o buna zi se vor prinde si scandinavii ca feminismul este marxism, la ei nefiind comunism vreo 40+ ani…nu stiu ce-i aia 🙂

  21. Conducatori ai planetei , Destepti ai planetei si voi idioti ai planetei , felicitati degraba si aplaudati ,cind auziti numele GRETA THUNBERG . Un astfel de om (prin impactul spuselor . o sa vedeti curind )se naste o data la 1000 de ani .

  22. and the oscar goes to… Greta Thunberg!!!

    • YES, sa propunem ca ONU , sa ofere o stea , in incinta organizatiei , prima stea (atit de stralucitoare )ce straluceste in fruntea organizatiei mondiale . Chiar nu e gluma .

    • pentru toti membrii antifa, drogurile sunt rele 🙂
      nu consumati si comentati :))

  23. 111 . E rele , ca e sub 50 -panimasiiii –

    • pe bune??
      doar 50 de copeici / comentariu iti da tata Putin?….nu-i de mirare ca sunteti atit de slab platite…nimeni nu plateste mai mult pentru o feminista 🙂

  24. ce s-a intimplat cu femeile scandinave?
    Greta este atit de urita…incit nici un olandez pedofil nu ar avea curajul sa o agreseze 🙂

  25. PI – Buni .Tu se vede ca abia astepti ,suna la 111 in Olanda

  26. Scuzati -arhaismele- , di nu va plac, sunati la 111. raspunde un baobab

    • Un baobab she iasti ? O feminuista ?

    • Mai degraba ii aduna pe toti laolalta si ca vor si ca nu vor .Sincer ,nici macar tu, nu ai putut spune direct ce crezi si ai inventat o strategie, sau o stratagema . Dar , concluzia e dezamagitoare si un picut fortata .

    • feministele sunt un picut prea urite, asta le face nefrecventabile

      datorita lipsei de sex, feministele vor sa schimbe lumea …poate primesc si ele ceva…sovietic 🙂

    • 111 scoati limba la iele sovieticuli si aratele chi poti , bre .

    • 🙂
      pe bune??
      o feminista care incearca un accent moldovenesc?

  27. Greta T are dreptate, felicitari, s-a angajat pt o cauza dreapta. Mi-au placut discursurile ei de inceput pt mobilizarea tinerilor, dar intre timp s-a schimbat, devine din ce in ce mai radicala si polarizeaza lumea. Avem destui extremisti de dreapta, de stanga, nu ne dorim si extrema verde, tot un fel de stanga.

    • Greta a dat de gustul marxismului
      Se vede cum o schimonoseste
      In filmare avea un rictus facial

      Din copil a ajuns o idioata utila, o unealta
      As spune ca este justitie poetica faptul ca o feminista care sustine ca femeile nu sunt unelte si obiecte….sa fie de la o virsta frageda un exemplu in acest sens 🙂

    • 111. Cit ai vorbit frumos si cit ai putut sa glumesti ,chiar daca fara haz , ai fost simpatic . Acum imi pare rau sa iti zic(nu am ce iti face , sunt obligat ) o tii langa -balanga , una si buna : Amice 111 , esti idiot ?

    • dupa cum se stie, vocabularul unei feministe nu depaseste 100-150 de cuvinte, dar in acelasi timp va acuza pe toata lumea de impolitete si agresivitate

      o expresie tipica a politicii victimei

  28. Cineva sau altcineva, a crezut ca e de joaca cu UE

    • pe bune??
      🙂 migranti care fac in UE ce obisnuiau sa faca la ei in tara, RU care da gase cind si la ce pret vrea, Turcia care mai ameninta cu eliberarea citorva milioane de migranti daca nu primeste bani

      in tot timpul asta Putin anexeaza Crimea si jumatate din Ucraina, ca sa nu uitam de Osetia si Abhazia

      asa ca…este „de joaca cu UE”, din pacate
      *nici politicienii romani nu s-au oprit de la ceva pentru ca le-a spus UE

    • 111 . revino-ti , acusica te pricepi si la migranti ?

    • spre deosebire de oamenii obisnuiti ai unei tari, feministele cunosc doar manifestul comunist, echivalentul unei biblii in care totul este explicat

    • 111 . Macar stii ce populatii traiesc in regiunile numite de tine si in altele nenumite .

    • dupa cum se poate observa, o feminista initial agresiva, limitata de limbaj intra intr-o zona de pasivitate aparenta

    • 111 . Daca toti oamenii obisnuiti ar fi ca tine , s-ar alege praful si pulberea (dar nu aia, din copitele cailor ) Se pare ca ai niste ochelari speciali , fara lentile atasati (ochelarii desigur )la minte .

    • si dupa o scurta perioada de pasivitate, ataca din nou 🙂
      contra-revolutia!
      🙂

  29. 111. Devii inocent de plictisitor , mai vorbim dupa ce te intorci de la baie.

  30. 1)sluga 2)servitorul, 3) valetul – 111 – trei oameni intr-unul singur- ? Te-ai oprit sau mai continuam //?

  31. Sa intelegem ca esti pentru -contra ?

  32. Si tu din gargara , sau ai srabism si te uiti in trei directii odata .Tot nu te opresti vasile .

  33. bahahai postaci care sunteti (care nu, bravo voua), ” decat” atata va spun: cascati ochii la poza pe care (PE care, taricene!) astia de la hotnews sau unde ne-om afla acuma, au postat-o mai sus, comentarii neputand face caci s-ar fi interpretat cum ca nu o iubesc cat trebuie pe Gretel asta moderna, si nu vor sa se puna cu postacii care sunteti pentru o chestie atat de banala precum o opinie

  34. E cool sa o sustii, cu vorbe si nu cu fapte, pe aceasta copila. Eu nu zic ca nu are dreptate in tot ce spune despre ecosistem. Problema e, ca se va ajunge la acel moment, declic, dupa care lucrurile o vor lua foarte repede la vale si nu se va mai putea face nimic. In momentul de fata, omenirea nu are tehnologie pentru a putea stopa un cataclism. Totusi, poate oracai copila pana ii ies ochii din cap ca la broaste, daca politicul nu ajunge la un consens pentru stoparea poluarii de orice natura. Si consensul nu-l vad prea curand, atata timp cat lacomia ne guverneaza. Doar ca si cei bogati vor simti pe pielea lor si a copiilor lor ce inseamna incalzirea globala.
    Cat despre Greta, ce sa zic? Interesele sunt imense si din partea „ecologistilor”. Banu’ sa iasa, ca mai departe ce conteaza. E plina lumea de idioti utili. Altfel cum sa ne conduca tot felul de nulitati?!

  35. Dragi păcătoşi,
    Stați linistiți, nu aveți de-a face cu nicio incălzire globală! Oamenii de stiință sunt doar invidioşi pe confortul ridicat de aici, de jos, unde e atat de cald şi bine şi nu vor să vă lase să beneficiați si voi de un confort similar…!
    Alo, sala cazanelor? Dupa ce veți epuiza lemnul din pădurea amazoniană aveți permisiunea mea să băgati pe foc păcatoşii cu totul, in loc de lemn…! In definitiv…şi-au căutat-o cu lumânarea…

    • Asa este belzebut , la tine pucioasa e gratis ,e obtinuta fara contract , nu ai probleme cu incalzirea si nici cazanele cu smoala nu se strica .

  36. Mai mult decit ne imaginam, acasta copila ,are tot dreptul din lume, sa ceara ceea ce a cerut deja si sa oblige astfel, politicul ce conduce omenirea ,ba mai mult ar trebui sa ceara si drept de vot acceptat si accesibil, tuturor tinerilor peste 15 ani .Poate aceasta cerere, ar trebui sa reprezinte al doilea pas .

    • poate ca, dreptul, inalienabil de altfel, de a pune, virgula, unde vrem, virgula, ar trebui si el, promulgat;