Greta Thunberg, la forumul economic de la Davos: Fără a trata încălzirea globală ca pe o adevărată criză, nu vom rezolva nimic / Timpul se scurge și oamenii mor din cauză schimbărilor climatice
Forumul economic de la Davos a fost deschis cu o dezbatere la care au participat cei mai tineri activiști pentru mediu, printre care și cunoscuta Greta Thunberg. Este cel mai „tânar” panel organizat vreodatată la Forumul Economic Mondial, informează The Guardian, citată de Digi24.ro
Greta Thunberg a vorbit la Davos despre ultimele 18 luni de când a început „greva climatică” și a precizat că datorită ei și altor tineri din întreaga lume care au format „o alianță a mișcărilor pentru mediu”, oamenii sunt mai conștienți acum despre problema schimbărilor climatice.
„Schimbările climatice și degradarea mediul înconjurător sunt un subiect fierbinte acum, datorită tinerilor care trag un semnal de alarmă. E un pas uriaș pentru că oamenii sunt mult mai conștienți”, a spus Thunberg.
Greta susține însă că nu s-a obținut nimic concret până acum, pentru că emisiile globale continuă să crească.
„Trebuie să începem să ascultăm știința și să tratăm această criză cu importanța pe care o merită. Fără a trata încălzirea globală ca pe o adevărată criză, nu vom rezolva nimic. (…) Timpul se scurge și oamenii mor din cauză schimbărilor climatice”, a declarat Greta Thunberg.
Thunberg a prezentat și un raport al ONU privind schimbările climatice care arată că omenirea mai are doar câțiva ani pentru a acționa împotriva acestora. „Acestea nu sunt părerile nimănui, aceasta este știința”, le-a transmis celor prezenți Greta Thunberg.
De asemenea, la Forumul de Davos au luat cuvântul mai mulți tineri activiști, printre care Natasha Wang Mwansa, o activistă de 18 ani care militează pentru drepturile femeilor din Zambia. Mwansa a transmis un avertisment puternic elitelor globale că tinerii activiști sunt hotărâți să schimbe lumea.
„Suntem capabili să ieșim și să spunem: asta ne dorim”, explică Mwansa. „Generația mai veche are experiență, dar noi avem idei și energie”, a mai transmis aceasta.
Natasha Mwansa adaugă că tinerii activiști ar putea lua în considerare o acțiune mai practică, decât să își limiteze munca la postări pe rețelele sociale.
Citește integral pe Digi24.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii