G4Media.ro

Greta Thunberg, luată pe sus de forțele de ordine în portul Malmö,…

Sursa Foto; Captură Foto/ Twitter

Greta Thunberg, luată pe sus de forțele de ordine în portul Malmö, imediat după ce a fost condamnată la plata unei amenzi pentru că blocase portul / Thunberg: Ne aflăm într-o situaţe de urgenţă, iar din acest motiv acţiunea mea era legitimă

Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg a fost înlăturată de către forţe de ordine, la o acţiune de blocare a portului Malmö, în Suedia, la doar câteva ore după primul proces în care a fost condamnată – pentru aceeaşi faptă, în iunie – la plata unei amenzi, pentru că nu s-a supus ordinelor poliţiei, relatează The Huffington Post, citată de News.ro

Şase activişti, inclusiv Greta Thunberg, au fost luaţi pe sus de către Poliţia din Malmö, luni, din cauza ”refuzului de a se supune”, după ce au blocat – din nou – portul oraşului, potrivit poliţiei şi unui fotograf AFP.

Această operaţiune a poliţiei a avut loc la câteva ore după ce tânăra a fost condamnată la plata unei amenzi pentru aceleaşi fapte.

La 19 iunie, împreună cu alţi activişti, Greta Thunberg a blocat accesul în acelaşi port, în semn de protest faţă de folosirea combustibililor fosili, şi a refuzat să se supună ordinelor poliţiei.

”Este adevărat că mă aflam în acest loc, în acea zi, şi că am primit un ordin pe care nu l-am ascultat, dar ţin să neg” orice delict, a pledat ea luni, la un tribunal din Malmö, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.

Ea a declarat că a acţionat ”din necesitate”, având în vedere urgenţa luptei împotriva modificărilor climatice.

”După mine, ne aflăm într-o situaţe de urgenţă, iar din acest motiv acţiunea mea era legitimă”, a declarat ea într-o conferinţă de presă, după proces.

Ea risca teoretic şase luni de închisoare – o pedeapsă rareori aplicată în acest tip de dosar -, însă a fost condamnată să plătească o amendă în valoare de 1.500 de coroane suedeze (130 de euro) şi o despăgubire în valoare de 1.000 de coroane suedeze (86,8 euro).

Potrivit plângerii, Greta Thunberg, în vârstă de 20 de ani, ”a participat la o manifestaţie care a perturbat traficul” maritim şi a ”refuzat să se supună ordinelor poliţiei de a părăsi locul”.

”Cu siguranţă nu vom bate în retragere”, a reacţionat activista după anunţarea verdictului, subliniind că este necesar ca legile să fie modificate pentru protejarea planetei.

”Este absurd ca cei care acţionează conform datelor ştiinţifice, cei care care blochează industria combustibililor fosili, să fie cei care plătesc preţul”, a denunţat ea.

Hotărârea organizaţăiei de mediu ”Ta tillbaka framtiden” – împreună cu care Greta Thunberg s-a mobilizat luni – de a lupta împotriva industriei combustibililor fosili rămâne intactă.

”Dacă tribunalul alege să ne considere acţiunea (de perturbare a traficului maritim) drept un delict, o poate face, dar noi ştim că avem dreptul la viaţă, iar industria combustibililor fosili se opune acestui drept”, a declarat AFP Irma Kjellström de la ”Ta tillbaka framtiden”.

În afară de Greta Thunberg, cinci activişti din cadrul organizaţiei urmează să fie judecaţi cu privire la prima blocare a portului Malmö.

”Noi, tinerii, nu vom aştepta, ci vom face ceea ce putem pentru a opri această industrie care ne arde vieţile”, a denunţat Irma Kjellström, revendicând astfel nesupunerea civilă ca mod de acţiune.

Într-o vinere, în august 2018, Greta Thunberg, pe atunci iîn vârstă de 15 ani şi complet necunoscută, se aşeza pentru prima oară în faţa Parlamentului suedez cu o pancartă cu mesajul ”Greva şcolii pentru climă”.

În câteva luni, de la Berlin la Sydney şi de la San Francisco la Johannesburg, tinerii o urmau, iar greva ”Fridays for Future” lua naştere.

în afară de manifestaţiile în lupta împotriva modificărilor climatice, Greta Thunberg atacă cu regularitate politicieni şi guverne din cauza inacţiunii lor împotriva încălzirii globale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...