Greta Thunberg, prezentă pe coperta ediției scandinave a revistei Vogue, critică industria „fast fashion”: Mi-am cumpărat ceva nou acum trei ani şi era second-hand. Împrumut lucruri de la oameni pe care îi cunosc
Activista pentru climă Greta Thunberg, prezentă pe coperta primei ediţii scandinave a revistei Vogue, critică ”fast fashion”, sintagmă ce desemnează companii din industria modei care oferă haine la modă, la preţuri mici, informează DPA, citată de Agerpres.
Tânăra suedeză a publicat duminică seară pe conturile sale de pe reţelele de socializare coperta noi ediţii scandinave a prestigioasei reviste de modă.
În imagine, Thunberg este îmbrăcată cu un palton supradimensionat, în decorul unei păduri şi mângâie un cal.
”Industria modei contribuie enorm la urgenţa climatică şi ecologică, fără să mai pomenim de impactul asupra numeroşilor lucrători şi comunităţi exploataţi în diverse locuri din lume pentru ca unii să se bucure de fast fashion, produse considerate de multe ori de unică folosinţă”, a scris Thunberg pe paginile sale de Instagram şi Twitter.
Unii actori din industrie folosesc campanii costisitoare pentru a da impresia că sunt sustenabile, neutre din punct de vedere climatic şi echitabile, a mai scris ea.
Este de cele mai multe ori ”greenwashing” (dezinformare ecologică, n.red.), a spus Thunberg referindu-se la măsuri implementate de companii pentru a da impresia că sunt interesate de probleme ecologice fără să întreprindă însă nicio acţiune concretă pentru mediu.
”Este imposibil să faci modă sau să consumi ‘sustenabil’ în contextul lumii de astăzi. Este unul dintre multele motive pentru care vom avea nevoie de o schimbare de sistem”, a scris tânăra activistă.
Thunberg a declarat în cadrul interviului pentru Vogue că nu şi-a mai cumpărat haine noi de ani de zile.
”Cel mai recent mi-am cumpărat ceva nou acum trei ani şi era second-hand. Împrumut lucruri de la oameni pe care îi cunosc”, a spus aceasta.
Revista a precizat de asemenea într-un comunicat că împărtăşeşte opiniile lui Thunberg despre viaţa sustenabilă şi protecţia mediului, potrivit cotidianului suedez Expressen.
Hainele pe care Thunberg le-a purtat pentru şedinţa foto din cadrul revistei au fost confecţionate din materiale sustenabile, reciclate, a precizat publicaţia.
sursa foto: Facebook\ Vogue Scandinavia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii