G4Media.ro

Greva dascălilor continuă în județul Suceava / Lider de sindicat: ”Colegii au…

Sursa foto: G4Media

Greva dascălilor continuă în județul Suceava / Lider de sindicat: ”Colegii au spus că vor să rămână. Mesajul cu care s-a plecat de la mitingul de azi este că greva continuă”

Preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ (ASÎ) Suceava, prof. Giani Leonte, a declarat, luni, că dascălii din judeţ vor rămâne în grevă, la cererea acestora, protestele urmând să se desfăşoare pe parcursul întregii săptămâni, anunță Agerpres.

„Colegii au spus că vor să rămână. Mesajul cu care s-a plecat de la mitingul de azi este că greva continuă”, a spus Giani Leonte.

Potrivit lui Leonte, liderii federaţiilor au anunţat că greva este suspendată deoarece rata de participare a scăzut la nivel naţional şi că exista riscul ca această rată să scadă sub 50%.

El a precizat că la Suceava rata de participare pe unităţi şcolare de 83%, cu o participare de 50%, iar în cursul zilei de marţi urmează să se constate dacă rata de participare la grevă va mai fi de peste 50% în judeţ.

Peste 1.500 de angajaţi din şcolile sucevene au protestat şi luni în centrul municipiului Suceava şi au scandat „Ne-aţi trădat”, „Ne-aţi dezamăgit” sau „Ne-aţi minţit”, după ce s-a anunţat că greva a fost suspendată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Doamne ajuta, va rugam continuați, poate o sa facă și restul la fel !
    Nu avem alta speranță…

  2. Bravo profesori!

  3. Cine mai exact din sv? Poate inspectorul general de istorie care le spune debutantilor sa se îndrepte către alte domenii pentru ca locuri la istorie nu sunt, în loc să verifice cum sunt scoase aceste locuri la titularizare. Jos mafia posturilor din învățământ!