G4Media.ro

Grevă de avertisment a angajaţilor din Arhivele Naţionale ale României – Sindicaliştii…

Sursa foto: Inquam Photos

Grevă de avertisment a angajaţilor din Arhivele Naţionale ale României – Sindicaliştii reclamă că sunt singurii unde discriminările salariale persistă, acuzând coducerea Ministerului de Interne de dezinteres

Angajaţii din Arhivele Naţionale ale României, funcţionari publici, fac, luni, grevă de avertisment în intervalul 12.00 – 14.00. Sindicaliştii reclamă că sunt singurii unde discriminările salariale persistă, acuzând coducerea Ministerului de Interne de dezinteres, transmite News.ro.

”Moment istoric! PRIMA GREVĂ din Ministerul Afacerilor Interne! Astăzi,  04.11.2024, în intervalul orar 12:00-14:00, angajaţii Arhivelor Naţionale ale României funcţionari publici, membrii ai Sindicatului Europol (afiliat BNS), din toate structurile judeţene şi din municipiul Bucureşti intră în grevă de avertisment, întrucât au eşuat toate activităţile de negociere cu factorii decizionali pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile judeţene şi aparatul central al instituţiei”, au transmis, luni, BND, într-un comunicat de presă.

Potrivit sindicaliştilor, cu toate că există Decizia 80 a ÎCCJ din 2023 prin care s-au eliminat discriminările salariale la toate instituţiile, ”Arhivele Naţionale a ramas singura institutie în care aceasta discriminare a persistat din cauza conducerii Ministerului de Interne care a dat dovadă de dezinteres pentru rezolvarea acestei solicitari a lucrătorilor din această instituţie”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...