G4Media.ro

UPDATE Grevă de avertisment la Filarmonica Sibiu / Artiștii susțin că prezența…

Sursa Foto: Facebook/ Filarmonica de Stat Sibiu

UPDATE Grevă de avertisment la Filarmonica Sibiu / Artiștii susțin că prezența la spectacole e muncă suplimentară, pentru care nu sunt plătiți / Conducerea filarmonicii ar fi sunat la 112 să scape de sindicaliști

Sindicaliştii din Filarmonica de Stat Sibiu au anunţat că urmează să facă o grevă de avertisment, joi seara, timp ce 15 minute şi acuză conducerea că a refuzat negocierile pentru contractul colectiv de muncă, în timp ce managerul spune că instituţia trebuie salvată de sindicat, anunță Agerpres.

UPDATE:

Blocul Național Sindical, prin filiala BNS Sibiu, susține că unul dintre angajații de la Filarmonica de Stat Sibiu a fost convocat de managerul instituției și pus să cânte în biroul managerului, ca sarcină de serviciu.

Artistul a cerut ajutorul sindicatului, iar șeful Filarmonicii Sibiu ar fi apelat numărul de urgență 112 solicitând intervenția forțelor de ordine, în urma refuzului liderului de sindicat de a părăsi locația și de a lăsa neasistat membrul de sindicat, susțin sindicaliștii.

Forțele de ordine s-au prezentat la fața locului, au constatat faptul că managerul a apelat 112, deși situația nu impunea acest lucru.

”Blocul Național Sindical cere tuturor instituțiilor statului să investigheze această încălcare a drepturilor lucrătorilor și a drepturilor organizațiilor sindicale”, anunță sinficatul într-un comunicat de presă.

Articolul inițial:

„Sindicatul Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) membru al Federaţiei Naţionale a Lucrătorilor, afiliată la Blocul Naţional Sindical, organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul angajatorului Filarmonica de Stat Sibiu¸ având în vedere epuizarea tuturor căilor legale cu privire la concilierea conflictului colectiv de muncă apărut ca urmare a refuzului angajatorului de a negocia şi încheia contractul colectiv de muncă, document cât se poate de important în ceea ce priveşte relaţiile de muncă şi sociale din cadrul filarmonicii, va declanşa în data de 9.11.2023 între orele 20-2015 greva de avertisment pentru o durată de 15 minute., iar din respect faţă de publicul meloman această primă formă de protest extrem are o durată atât de mică”, se arată în comunicatul sindicatului de la Filarmonică.

Artiştii instrumentişti din sindicat mai susţin că „sunt obligaţi prin contractul individual de muncă şi fişa postului să fie prezenţi în cadrul instituţiei pentru repetiţia generală urmând ca după repetiţia generală să repete individual, fie în instituţie, fie acasă sau oriunde au posibilitatea, urmând ca începând cu orele 18:30 să fie prezenţi la spectacol. Prezenţa la spectacol reprezintă muncă suplimentară potrivit prevederilor Codului Muncii (art. 120 din Legea 53/2003), iar munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, iar salariaţii nu şi-au exprimat acordul. În egală măsură conducerea instituţiei nu acordă lucrătorilor repaosul săptămânal, respectiv 48 de ore consecutive pentru simplu motiv că se pun concerte şi spectacole.”

În replică, conducerea instituţiei a transmis că liderii sindicali „de patru ani obstrucţionează sistematic întreaga activitate a Filarmonicii Sibiu s-au îndepărtat total de menirea lor artistică”.

„Prezenţa la spectacol reprezintă muncă suplimentară potrivit prevederilor Codului Muncii (art. 120 din Legea 53/2003) iar munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, iar salariaţii nu şi-au exprimat acordul’, scrie nonşalant conducerea SAIFS. Având în vedere că însuşi obiectul de activitate al instituţiei este spectacolul/concertul, pare halucinant cum poate considera cineva că apariţia artiştilor în faţa publicului reprezintă muncă suplimentară şi nu înţelegem de ce mai este nevoie să explicăm că o instituţie de concerte şi spectacole, finanţată din bani publici, organizează astfel de evenimente scenice. Dacă salariaţii angajaţi să participe la spectacole – în ciuda faptului că vorbim despre o atribuţie prevăzută în contractul de muncă, în fişa postului, regulamente, în legislaţia specifică – refuză să-şi facă datoria prin argumentul că spectacolul reprezintă muncă suplimentară, pentru care ei trebuie să îşi ofere acordul în mod special, înseamnă că o parte dintre ei ori nu ştiu ce meserie şi-au ales şi ce contract de muncă au semnat, ori şi-au greşit vocaţia”, a transmis conducerea Filarmonicii printr-un comunicat de presă.

Conducerea Filarmonicii îi acuză pe liderii de sindicat că au tergiversat redactarea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă şi că de fapt doresc blocarea activităţii instituţiei.

Liderii sindicali de la Filarmonica Sibiu sunt acuzaţi că au realizat înregistrări neautorizate în instituţiei, că-i ameninţă pe muzicienii care nu sunt sindicalişti.

„Solicităm membrilor sindicatului să înceteze de îndată toate presiunile (inclusiv prin înregistrări neautorizate efectuate în incinta instituţiei), ameninţările, jignirile şi intimidările la adresa colegilor care nu fac parte din sindicat, iar mai cu seamă conducerii SAIFS să respecte dreptul publicului la informare corectă şi să renunţe la practicile de manipulare a opiniei publice prin intermediul mass media şi social media. O minciună repetată la nesfârşit nu devine adevăr!”, a mai transmis conducerea Filarmonicii Sibiu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sindicatul , acest cancer al societatii . Solutia e simpla , nu mai dau spectacole si inchid, se duc toti la relaxare , in privat .