G4Media.ro

A început greva generală la Poșta Română. Sindicatul Lucrătorilor Poștali declanșează conflictul…

Sursa foto: G4Media.ro

A început greva generală la Poșta Română. Sindicatul Lucrătorilor Poștali declanșează conflictul colectiv de muncă

Update 8.15: Angajații Poștei au intrat luni în grevă, potrivit reprezentanților sindicatului. Ei cer mărirea salariilor.

Articol inițial: Conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie. Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. Compania asigură pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie, transmite News.ro.

„18 mii dintre cei peste 21 de mii de angajați ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcția pe care se află, indiferent de responsabilități şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie!
Aceasta este nemulțumirea şi revolta miilor de angajați din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00.00!”, conform unui comunicat transmis de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, afiliat la BNS.

Compania Naţională „Poşta Română” transmite într-un comunicat oficial că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

”Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: v Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs” anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

”Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii şi va depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă. Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă”, mai transmite compania în comunicat.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Posta e in greva de vreo 20 de ani, in afara de semnat pontajul nu prea fac mare lucru . In ultimii 5 ani am vazut un reprezentant al postei venit la poarta doar sa aduca o amenda de parcare(si era numai zambet au venit 4 atunci), deci personal este. In rest daca vrei sa ridici ceva , te duci la ghiseu intre 9:30-11:00, altfel il dau pe retur , ca te-au cautat si nu erai acasa ,dar nici macar nu anunta telefonic, incercic a fraierul le ghiseu. Pot sa si inchida, de tot , ca nu e pierdere .

    • Nu stiu cum reusesc firmele de curierat, cu toate neajunsurile lor, sa-si faca treaba rapid, fara sa stai sa imbatranesti la cozi, fara sa completezi formulare din secolul trecut, fara sa faci coletele legate cu sfoara cu noduri, etc. Si eu sunt satul de posta romana, nu doresc sa fie platiti suplimentar din banii nostri.

  2. Eu mă bucur! Poate așa își fac toți pensionarii card și poate restructurarea Poștei devine inevitabilă!

  3. Cior.dacu vrea doar cash