G4Media.ro

Grevă în industria aeronautică din Italia și Franța / Zeci de zboruri…

Sursa foto: Unsplash / Fotis Christopoulos

Grevă în industria aeronautică din Italia și Franța / Zeci de zboruri sunt anulate / Sunt afectate și curse care deservesc aeroporturi din România

Personalul companiilor Ryanair, EasyJet, Volotea și Malta Air sunt în grevă, miercuri, timp de patru ore, în Italia, astfel că zeci de zboruri au fost anulate pe marile aeroporturi din țară, informează Rai News.

Grevă este și în Franța, acolo unde au fost anulate un sfert din zborurile programate pentru joi dimineață pe aeroportul Paris-Charles de Gaulle.

Zborul București – Bergamo de miercuri, operat de Ryanair, a fost anulat, iar zborul Iași – Bergamo are o întârziere de cinci ore, conform tabloului zborurilor de pe Aeroportul Orio al Serio din Bergamo.

Mai multe sindicate care reprezintă piloții și însoțitorii de bord ai unor companii aeriene, printre care Ryanair, EasyJet, Volotea și Malta Air, au declanșat o grevă generală care va afecta miercuri, dar și în zilele următoare, desfășurarea normală a zborurilor, dând o vizibilitate suplimentară unui sector aflat deja în criză de câteva săptămâni.

În comunicatul care se referă la greva personalului Ryanair și EasyJet, Uiltrasporti, care este federația Uniunii italiene a lucrătorilor (Uil) dedicată personalului din serviciile de transport, a anunțat că lucrătorii EasyJet „vor protesta împotriva comprimării drepturilor care culminează cu concedieri nejustificate, împotriva lipsei de soliditate operațională, în detrimentul pasagerilor și al echipajelor, și împotriva degradării totale a relațiilor industriale”.

Comunicatul citează, de asemenea, „comportamentul antisindical al Volotea și, în special, cererile inacceptabile de reduceri salariale, promovări și upgrade-uri economice la discreția companiei pentru a exercita un control de facto asupra angajaților săi”.

Federația italiană a lucrătorilor din transporturi CGIL a avertizat, de asemenea, că greva de astăzi nu va fi altceva decât prima dintr-o lungă serie de acțiuni de protest care vor afecta întreaga perioadă de vară.

Este o decizie luată după ce a fost imposibil să se deschidă o discuție dedicată problemelor care afectează personalul companiei aeriene de luni de zile, cum ar fi neplata zilelor de concediu medical, refuzul de a acorda zile de concediu obligatoriu în timpul sezonului de vară și lipsa de hrană și apă pentru echipaj.

Pe lângă personalul companiilor aeriene menționate mai sus, între orele 13.00 și 17.00 vor opri și angajații Ita Airways, precum și personalul operațional al mai multor aeroporturi, printre care Milano Malpensa, Milano Linate și Bologna.

Grevă și în Franța

Aproximativ un sfert din zborurile programate pentru joi dimineață pe aeroportul Paris-Charles de Gaulle au fost anulate din cauza unei greve a personalului aeroportuar care cere majorări salariale, a anunțat Aéroports de Paris (ADP), potrivit Le Figaro.

Autoritatea aeronautică civilă franceză (DGAC) a cerut companiilor aeriene să reducă numărul de zboruri pe care le operează joi între orele 7.00 și 14.00, în timp ce mai multe aeroporturi europene s-au confruntat recent cu dificultăți uriașe în gestionarea pasagerilor din cauza lipsei de personal.

Toate sindicatele de pe aeroportul Roissy (CGT, FO, CFDT, CFTC, CFE-CGC, Unsa și SUD) cheamă toți angajații aeroportului să se mobilizeze pentru a cere o creștere salarială de 300 de euro „necondiționat, pentru toți”. „În ciuda redresării traficului și a profiturilor realizate, munca noastră nu este plătită la justa valoare”, au declarat sindicatele într-un mesaj comun. „Totul crește, mai puțin salariile noastre”, denunță ei.

În unele aeroporturi europene, deficitul de personal a dus deja la un haos imens, cum ar fi la Amsterdam-Schiphol și Frankfurt, unde zborurile au trebuit să fie anulate în ultimele săptămâni din cauza lipsei de personal la sol. În Marea Britanie, sute de zboruri au fost anulate săptămâna trecută din același motiv.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cine scrie stirile astea low-cost?
    Eu n-am inteles cine face greva!

    • Nu ai inteles pt. ca ai citit doar titlul ca tot romanul. „Mai multe sindicate care reprezintă piloții și însoțitorii de bord ai unor companii aeriene, printre care Ryanair, EasyJet, Volotea și Malta Air, au declanșat o grevă generală „

  2. Grevele si protestele din cadrul turismului si transporturilor n-au nicio legatura cu „industria aeronautica”, asa cum nici industria constructiilor de masini nu are nimic de-a face cu o greva a soferilor de tir sau a taximetristilor.

  3. Ba fray.eril()r, unde ati făcut ba jurnalism, la frizeria din colt? Cine au făcut greva, angajații din industria aeronautica??? Bă tapalabă, tu vezi ce angajați ai ba??? Trimite-i ba acasa, ca sunt praf. Aflați ba și voi ce înseamnă industrie aeronautica!
    Industria aeronautică face referire la industria companiilor sau o persoanelor implicate în diferitele aspecte ale proiectării, construirii, testării, vânzării și întreținerii aeronavelor, pieselor aeronavelor, misilelor, rachetelor sau navelor spațiale. Industria aerospațială este o industrie de înaltă tehnologie.
    Ati auzit ba??? Nu mai scrieți ba de lucruri pe care nu le înțelegeți, scrieți mai bine de drulă, ca e singurul subiect care va iese!.