G4Media.ro

Greva mecanicilor de locomotivă provoacă haos în călătoriile din Germania / 75%…

Sursa: Facebook/ Deutsche Bahn

Greva mecanicilor de locomotivă provoacă haos în călătoriile din Germania / 75% din trenurile pe distanțe lungi au fost anulate

O grevă naţională de două zile declanşată de sindicatul mecanicilor de locomotivă de la compania germană Deutsche Bahn a aruncat miercuri în haos cea mai mare economie a Europei, pasagerii căutând cu disperare soluţii alternative de deplasare, informează DPA, citată de Agerpres.

Deutsche Bahn, operatorul feroviar de stat din Germania, a anunţat că a fost nevoită să anuleze 75% din trenurile pe distanţe lungi, din cauza grevei mecanicilor de locomotivă, care a început marţi pentru trenurile de marfă şi s-a extins miercuri pe întreaga reţea naţională şi care ar urma să se prelungească până vineri la ora 2:00 (00:00 GMT).

„Primele efecte ale grevei încep să fie resimţite”, a subliniat preşedintele sindicatului mecanicilor de locomotivă (GDL), Claus Weselsky. Acesta a făcut un apel către echipa de conducere de la Deutsche Bahn să vină cu o nouă ofertă de majorare salarială pentru a pune astfel capăt grevei organizată în mijlocul vacanţei de vară.

În paralel, compania aeriană germană Lufthansa a introdus avioane mai mari pe rutele interne pentru a face faţă fluxului de pasageri, iar companiile de autobuze care rulează pe distanţe lungi au raportat şi ele o creştere explozivă a cererii. De exemplu, grupul Flixbus a informat că rezervările sale au crescut cu 70% comparativ cu săptămâna precedentă.

Directorul de personal de la Deutsche Bahn, Martin Seiler, a criticat greva mecanicilor de locomotivă ca fiind „complet inadecvată şi excesivă”. Cu toate acestea, Seiler a spus că echipa managerială este gata să revină la masa negocierilor. „Şi noi vrem ca angajaţii noştri să fie plătiţi rezonabil”, a spus Martin Seiler, adăugând că oferta conducerii este una rezonabilă.

Motivul care stă la baza grevei îl constituie eşecul negocierilor salariale cu privire la următorul contract colectiv de muncă între conducerea companiei Deutsche Bahn şi sindicatul GDL, în special în ceea ce priveşte majorările de salarii.

Conducerea Deutsche Bahn, companie deţinută în proporţie de 100% de statul german, propune o majorare salarială de 1,5% începând din ianuarie 2022, urmată de o alta de 1,7% începând din luna martie 2023. Această propunere este considerată mult prea mică de către sindicatul mecanicilor de locomotivă, care solicită o majorare de 1,4% încă din 2021, precum şi un bonus de 600 de euro, urmate de o altă majorare de 1,8% în 2022.

Ultimul mare conflict social la Deutsche Bahn s-a derulat între 2014 şi 2015. Atunci, timp de aproape nouă luni, sindicatul GDL a organizat nouă greve de amploare, care s-au întins fiecare pe parcursul mai multor zile, pentru a cere o modificare a regulilor de reprezentare. La finele lunii mai 2015, o grevă de şase zile a devenit cea mai lungă din istoria Deutsche Bahn.

Sursa Foto: Facebook/ Deutsche Bahn

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Capete tari: câti euro înseamna diferenta dintre 1,7% oferit si 1,8% solicitat?

  2. “Daca lucrau mecanicii la guvern, a doua zi erau acasa” cugetarile lui Cutzu in puscarie…