G4Media.ro

UPDATE: Ministerul Transporturilor anunță încetarea grevei muncitorilor care repară locomotivele CFR

Foto: CFR

UPDATE: Ministerul Transporturilor anunță încetarea grevei muncitorilor care repară locomotivele CFR

UPDATE 4: Greva de azi a afectat și următoarele curse feroviare:

Alexandria-Roșiori Nord

Caracal – Piatra Olt

Alexandria-Roșiori Nord

Râmnicu Vâlcea-Lotru

Râmnicu Vâlcea-Piatra Olt

UPDATE 3: Conflictul de la CFR SCRL a fost stins, anunță Ministerul Transporturilor într-un comunicat de presă. La solicitarea ministrului Lucian Bode, astăzi, 16 ianuarie 2020, a avut loc întâlnirea managementului CFR Călători cu reprezentanții salariaților Societății de Reparaţii „CFR SCRL Braşov” S.A. În urma discuțiilor, activitatea CFR SCRL a fost reluată, potrivit ministerului.

UPDATE 2: Potrivit unor surse G4Media.ro sunt anulate trenuri Regio pe relația Buzău-Mărășești, Mărășești-Comănești, Făurei-Galați, Brăila-Galați, Galați-Mărășești, Tecuci-Mărășești. În total este vorba despre 11 trenuri care sunt anulate astăzi. CFR Călători nu a răspuns până la această ore solicitărilor G4Media.ro cu privire la trenurile afectate sau anulate ca urmare a protestului spontan al angajaților de la Societatea de reparaţii SCRL Brașov.

Potrivit lui Nicolae Ghiță, președintele Sindicatului Național Solidaritatea 2012, care îi reprezintă pe cei 1.500 de angajați ai SCRL Brașov, toți angajații au întrerupt lucrul încă de marți în semn de protest față de faptul că nu a fost semnat un contract pentru mentenanța locomotivelor între SCRL Brașov și CFR Călători. Contractul anterior a expirat pe 31 decembrie 2019.

„Negocierile între SCRL Brașov și CFR Călători pentru încheierea unui nou contract de mentenanță a locomotivelor au început de prin noiembrie anul trecut. Nu înțelegem de ce nu s-a semnat până acum în condițiile în care nu există o diferență între tariful cerut de SCRL și cel acceptat de CFR Călători”, a declarat pentru G4Media, Nicolae Ghiță.

Clubferoviar.ro a scris recent că operatorul feroviar de stat a fost de acord cu majorarea tarifului orar pentru activitatea de mentenanță preventivă și corectivă, de la 48,41 lei la 53,67 lei (cu peste 10%). Potrivit aceleiași surse, anul trecut CFR Călători SA a contractat un număr mai mare de vehicule decât în anul precedent, dar volumul realizărilor la finele lui 2019 a fost sub angajamentele asumate de SCRL Brașov.
Liderul de sindicat al SCRL Brașov acuză CFR Călători că urmărește falimentarea SCRL Brașov pentru a-i prelua angajații.

UPDATE 1: Potrivit unor surse CFR, 11 trenuri Regio sunt blocate

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, care reunește angajații firmei care repară locomotivele CFR, a oprit joi dimineața lucrul, ceea ce a dus la blocarea a 19 trenuri.

Președintele sindicatului, Grigore Mare, a declarat la Digi 24 că așteaptă negocieri cu conducerea Ministerului Transporturilor pentru plata unor drepturi salariale ale angajaților și deblocarea traficului feroviar.

Foto: CFR

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Care-i diferenta? Ca merge CFR-ul, sau nu merge, e tot aia.

  2. CFR e in greva de vreo 15 ani. Daca sunt numai 11 trenuri blocate e un succes pentru CFR. S-o tina asa !

  3. DOROBANTU AFARA. AI FACUT PRESIUNI PE SALARIATI SI AI AMENINTAT CA DAI AFARA TOT SCRL – UL.
    O SA PLECI TU INAINTEA LOR.
    DOMNULE MINISTRU BODE, ACEST DIRECTOR NU E PENTRU CFR CALATORI DEVOTAT.
    E PENTRU PRIVATI.
    AVEM INCREDERE CA VE TI STOPA ORICE INGERINTA DIN PARTEA PRIVATILOR IN CORECTITUDINEA NOULUI DIRECTOR DE LA CFR CALATORI.

  4. Pacat ca nu sunt in tara , dar acum ar trebuii ca toti romanii sa se alature CFR-istilor ,
    sau cel putin sa declanseze demonstratii precum cele din Franta .

    • de ce, bre, pana acum de ce nu au tipat? huh?
      ti se pare ca si-au facut treaba si au semnalizat problemele in ultimii 30 ani, ca s-au gandit la binele cetatenilor/calatorilor?
      ti se pare ca nu trebuie o reorganizarea dupa felul in care arata/ se darama pe zi ce trece infrastructura rutiera??
      pentru ce au facut greva sindicalistii, pentru ca nu se investeste in imfrastructura rutiera sau cumva pt ca nu au primit anumite beneficii ( la ce sa le primeasca , merita cumva la halul in care arata infrastructura ?!?)??
      de ce sa faca cetatenii greva, sa fie de accord cu halul in care functioneaza acum CFR? nu cumva e nevoie de o reorganizare la sange si scoase toate capusele de acolo (in frunte cu liderii de sindicat)??

    • ar trebui facuta o verificare la sange, analizat ce se intampla in CFR si societatile astea conexe..bani nu cred ca nu intra in ele, doar ca nu ajung unde trebuie. Sa se faca un audit, reorganizare si apoi investitii. CA degeaba se trimit sute de milioane- miliarde de euro pentru dezvoltare daca nu exista oameni competenti care sa le foloseasca cu cap sau daca exista hoti care fac lucrari supraevaluate/ doar pe hartie

  5. Doamna sau Domnule -cuochiipevoi- , cu tot respectul si toata seriozitatea , aveti cumva idee cine a distrus CFR-ul la 1 Octombrie 1998 .
    In perioada 1996-2000 , distrugerea Romaniei a fost politica salbatica de stat .