Grindeanu: Noi am terminat banii la Ministerul Transporturilor din aprilie. Am cerut încă 800 de milioane de lei și mă aștept să-i primim
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că banii prevăzuți pentru investițiile din acest an s-au terminat demult, astfel că se așteaptă la o suplimentare pentru luna octombrie, de 800 de milioane de lei, pentru cofinanțarea lucrărilor din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Am avut discuții și astăzi cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru că mai am nevoie la Ministerul Transporturilor de 800 de milioane de lei, în luna octombrie, iar aici discut doar de acoperirea cofinanțărilor prin POIM. Pentru că pentru proiectele prin Programul Operațional Transporturi vor fi implicate costuri și mai mari, deoarece partea de finanțare e mai mare din partea statului român, deci vom mai avea nevoie de alți bani ”, a comentat Grindeanu la Digi24.
El a detaliat că banii prevăzuți în bugetul Ministerului Transporturilor pentru 2023 s-au terminat încă din luna aprilie. „Cele 4,5 miliarde, fonduri nerambursabile au fost cheltuite toate. Așa că am cerut suplimentarea cu 500 de milioane și nu s-a aprobat. I-am cheltuit și pe aceia, așa că am depus cerere ca pe aceste 3 luni rămase să mai primim 400 de milioane de lei. Banii să ni se dea din fonduri care rămân de la alte domenii, dar care țin tot de infrastructura mare, în general de la proiecte apă-canal, că acolo nu s-a cheltuit”, a spus Grindeanu, subliniind că deocamdată n-a avut loc rectificarea bugetară, dar că e convins că banii pe care i-a cerut vor ajunge în bugetul Ministerului Transporturilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu