Grindeanu: Toate contractele pentru electrificarea magistralei de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor au fost semnate / Costuri de 9,36 de miliarde de lei cu bani din PNRR
Toate contractele pentru electrificarea magistralei de Cale Ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor- finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt, de acum, semnate, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.
„CFR Infrastructură a semnat un nou contract cu o valoare de 1,61 miliarde de lei (fără TVA). Vor fi făcute lucrări pentru electrificarea şi modernizarea secţiunii Cluj Napoca-Aghireş (Lotul 1) a magistralei de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor (166,2 km). Asocierea de constructori români şi francezi trebuie să finalizeze lucrările, pe cei 30,41 de kilometri, în 42 de luni (6 luni proiectare şi 36 de luni execuţia lucrărilor)”, a notat şeful de la Transporturi.
Potrivit acestuia, contractul prevede inclusiv o serie de lucrări civile în staţiile CF Cluj Napoca şi Aghireş, dar şi în haltele de mişcare Baciu Triaj şi Gârbău. De asemenea, vor fi modernizate 13 poduri, 35 podeţe şi 1 pasaj superior nou (Tăietura Turcului – Primăria Cluj) şi vor fi construite 1 pasaj pietonal subteran în staţia CF Cluj Napoca şi o pasarelă pietonală în staţia CF Aghireş.
„Contractele pentru electrificarea întregii magistrale de Cale Ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor au ca sursă de finanţate PNRR: 9,36 miliarde de lei, fără TVA”, a mai scris Grindeanu pe pagina de socializare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii