G4Media.ro

Groapa de gunoi din Galați încă arde, după 23 de ore de…

Sursa foto: captură video

Groapa de gunoi din Galați încă arde, după 23 de ore de când a izbucnit incendiul / Intervenţia pompierilor ar mai putea dura 12 ore

Pompierii militari încă lucrează cu şase autospeciale pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, cpt. Dan Ionaşcu.

„După 23 de ore de luptă cu fumul şi flăcările, pompierii militari gălăţeni încă lucrează cu şase autospeciale de stingere a incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina, unde ard circa patru hectare. Estimăm cel puţin alte 12 ore de lucru pentru stingerea acestui incendiu major, cu degajări masive de fum”, a precizat, pentru Agerpres, cpt. Dan Ionaşcu.

Incendiul a izbucnit marţi după-amiază. Pe fondul vizibilităţii scăzute pe drumul naţional, a fost emis mesaj prin sistemul RO-ALERT privitor la degajări mari de fum.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...