G4Media.ro

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă…

Sursa foto: Menahem KAHANA / AFP

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă ”imediată”

Consiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă „independentă” şi „imediată” după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate „sute” de persoane, scrie AFP, citată de Agerpres.

Într-o declaraţie, membrii Consiliului şi-au exprimat „profunda îngrijorare cu privire la informaţiile despre descoperirea de gropi comune, la spitalele Nasser şi al-Shifa din Gaza, unde fuseseră îngropate sute de corpuri, în special femei, copii şi persoane în vârstă”.

Ei au subliniat necesitatea de „a trage la răspundere vinovaţii” şi au cerut ca anchetatorii să aibă „acces nestingherit la toate locaţiile gropilor comune din Gaza, pentru a efectua o anchetă imediată, independentă, riguroasă, completă, transparentă şi imparţială pentru a determina circumstanţele din spatele gropilor”.

Consiliul nu a precizat cine ar putea conduce această anchetă.

Pe de altă parte, a subliniat importanţa ca familiile „să cunoască soarta şi locaţia celor dragi dispăruţi, în conformitate cu dreptul umanitar internaţional”.

Spitalele din Fâşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure de la începutul operaţiunii militare a Israelului pe teritoriul palestinian, declanşată în urma atacului sângeros comis în sudul Israelului pe 7 octombrie de luptători Hamas veniţi din Gaza.

Armata israeliană acuză Hamas că a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi pentru a ascunde acolo tuneluri şi arme, lucru pe care mişcarea islamistă palestiniană îl neagă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a indicat în aprilie că spitalul al-Shifa nu mai este altceva decât o „cochilie goală” plină de rămăşiţe umane.

Din aprilie, mai multe gropi comune au fost descoperite în trei spitale din Fâşia Gaza.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează