Gruparea teroristă Hamas publică o înregistrare video cu o tânără ostatistică israeliană răpită în atacurile din 7 octombrie
Gruparea teroristă Hamas a difuzat luni pe contul său oficial de Telegram un clip video cu „una din prizonierele din Gaza”, în care apare o tânără care vorbeşte ebraică, transmite AFP, citată de Agerpres.
În această înregistrare video, a cărei autenticitate a fost dificil de verificat imediat, se poate vedea o tânără trează, rănită la braţ, care stă întinsă. Se afirmă că a fost răpită „în prima zi” a atacului Hamas pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie.
Tânăra declară că este reţinută în Gaza, cere să fie eliberată şi susţine că este tratată bine. Într-o altă secvenţă, apare în faţa camerei şi spune că este originară din centrul Israelului.
Oficialii israelieni au estimat luni dimineaţă la 199 numărul ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza în timpul atacului din 7 octombrie. Aripa armată a Hamas a declarat luni seară că numărul acestora este „între 200 şi 250”.
Este pentru prima oară când Hamas a dat publicităţii o înregistrare video cu ostatici după atacul său din 7 octombrie.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel, inclusiv câteva sute de civili masacraţi în oraşe din apropierea Fâşiei Gazei, potrivit datelor furnizate de oficialii israelieni. După atac, Israelul a desfăşurat atacuri necruţătoare asupra Fâşiei Gaza, în urma cărora aproximativ 2.750 de persoane au murit pe întreg teritoriul, potrivit autorităţilor locale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank