G4Media.ro

Grupările pro-Iran din Irak salută anunțul Washingtonului privind „sfârșitul misiunii de luptă”…

sursa foto: Twitter/ U.S. Army – @USArmy

Grupările pro-Iran din Irak salută anunțul Washingtonului privind „sfârșitul misiunii de luptă” americane: O etapă pozitivă către suveranitatea totală a Irakului

O parte a grupărilor puternice pro-Iran din Irak, care contestă plecarea militarilor străini din țară, au salutat, marți, anunțul venit de la Washington în legătură cu sfârșitul „misiunii de luptă” americane din Irak, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Considerăm că este vorba despre o etapă pozitivă către suveranitatea totală a Irakului”, a declarat într-un comunicat Alianţa Cuceririi, aripa politică a coaliţiei grupărilor pro-Iran. ‘Sperăm că aceasta se va concretiza în teren”, a afirmat Alianţa pro-Iran.

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat luni, împreună cu premierul Irakului, Mustafa al-Kazimi, aflat în vizită la Washington, începerea unei „noi faze” a prezenței militare americane în Irak. Acest lucru reprezintă suspendarea oricărei „misiuni de luptă” până la finalul anului 2021 și o prezență bazată exclusiv pe formarea trupelor irakiene și schimbul de informații.

Anunțul lui Biden nu ar trebui să producă schimbări majore, întrucât cei aproximativ 2.500 de militari americani prezenți în Irak au deja în mod oficial rol de formatori și consilieri.

Vestea a părut să satisfacă mai multe grupări, cum ar fi Brigăzile Imamului Ali, care au salutat „sfârșitul prezenței străine”, „mulțumind guvernului care și-a îndeplinit promisiunile”. Însă, cel puțin momentan, grupările cele mai radicale nu au reacționat încă în urma anunțului făcut de președintele american.

Pentru premierul irakian acest anunț era de o importanță crucială pentru reducerea presiunilor venite din partea facțiunilor pro-Iran, cărora le-au fost atribuite aproximativ 50 de atacuri împotriva intereselor americane în Irak de la începutul anului 2021 până în prezent.

La rândul său, președintele Irakului, Barham Saleh, a apreciat într-o postare pe Twitter rezultatele „dialogului strategic” între Washington și Bagdad, „importante pentru întărirea stabilității și suveranității irakiene”.

Mai mult, influentul lider șiit Moqtada al-Sadr a salutat anunțul președintelui Joe Biden și le-a mulțumit „rezistenței irakiene” și lui Kazimi.

Sursa foto: Twitter/ U.S. Army – @USArmy

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „O parte a grupărilor puternice pro-Iran din Irak, care CONTESTĂ PLECAREA militarilor străini din țară au salutat, marți, anunțul venit de la Washington în legătură cu sfârșitul „misiunii de luptă” americane din Irak”. Ori „contestă prezența” ori „solicită plecarea”! 🙂